Care este efectul temelor pentru acasă asupra performanțelor elevilor? Rezultatele unui studiu experimental implementat la clasa a III-a, explicate de cercetătorul Dacian Dolean: Am obținut efecte uriașe la dezvoltarea cunoștințelor și aflarea termenului necunoscut
Au temele pentru acasă efecte asupra performanțelor elevilor? Și dacă au, atunci care sunt condițiile necesare pentru maximizarea acestora? Un studiu experimental condus de cercetătorul Dacian Dolean, care a explorat impactul temelor asupra elevilor de clasa a III-a, la Română și la Matematică, a întors „efecte uriașe la dezvoltarea cunoștințelor (2.58), dar și la rotunjirea numerelor naturale (0.71) și la aflarea termenului necunoscut (0.20)”, în condițiile în care „efectele medii ale programelor de intervenție educațională sunt în general pe la 0.1 dintr-o abatere standard”, a explicat acesta pentru Edupedu.ro.
Cercetătorul a declarat într-un interviu acordat Edupedu.ro că a derulat cercetarea pornind „de la premisa că la clasa a III-a timpul de rezolvare a temei pentru acasă nu ar trebui să depășească 40 de minute”. O altă specificitate a acestui experiment a fost implicarea părinților elevilor, care au fost sprijiniți cu ghiduri create special pentru ei să își ajute copiii cu efectuarea temelor pentru acasă.
„Dacă efectele medii ale programelor de intervenție educațională sunt în general pe la 0.1 dintr-o abatere standard, noi am obținut efecte uriașe la dezvoltarea cunoștințelor (2.58), dar și la rotunjirea numerelor naturale (0.71) și la aflarea termenului necunoscut (0.20). Aceste efecte ne arată câteva soluții prin care putem dezvolta eficient programe educaționale remediale în România, iar dovezile noastre sunt incontestabile”, a declarat Dacian Dolean.
Psiholog educațional specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii, cu o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA, Dolean a precizat în interviul acordat Edupedu.ro că „această cercetare ne arată că dezvoltarea de parteneriate școală-familie este un proces fezabil, dacă știm cum să comunicăm eficient cu părinții și aceștia au disponibilitatea să fie implicați. Cred că cel mai important mesaj pentru decidenții din educație ar fi să se asigure că elevii nu sunt îndepărtați de școală printr-un volum prea mare al temelor pentru acasă și să găsească soluții prin care să dezvolte parteneriate școli-părinți”.
„Autodisciplina se construiește progresiv, prin oportunități repetate de exersare – acesta este un alt motiv pentru care temele pentru acasă sunt importante”, a atras acesta atenția.
Dacian Dolean a avertizat, însă, că „în România avem multe probleme cu materialele scrise, începând de la calitatea manualelor sau a unor auxiliare”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.