G4Media.ro

Care este impactul sancţiunilor europene asupra traficului aerian între UE şi Belarus

sursa foto: Pixabay

Care este impactul sancţiunilor europene asupra traficului aerian între UE şi Belarus

Uniunea Europeană a cerut operatorilor aerieni să evite spaţiul aerian belarus şi a decis să interzică accesul operatorului naţional Belavia în spaţiul aerian şi pe aeroporturile europene, ca reacţie la deturnarea avionului Ryanair pentru arestarea unui jurnalist de opoziţie, transmite News.ro.

Iată detalii privind traficul aerian între UE şi Belarus şi impactul măsurilor europene, prezentate de Reuters.

* Lufthansa, SAS, Air France, LOT, Singapore Airlines, Finnair şi airBaltic se află între operatorii aerieni care au anunţat că nu vor mai zbura deasupra Belarusului.

* Agenţia care controlează traficul aerian european, Eurocontrol, a anunţat că de obicei deasupra Belarusului zboară zilnic aproximativ 400 de avioane civile, inclusiv 300 de survoluri, dintre care circa 100 efectuate de operatori din UE sau britanici.

Potrivit agenţiei, trei companii aeriene, respectiv Lufthansa (Germania), LOT (Polonia) şi airBaltic (Lituania), operau 14 zboruri pe săptămână către Belarus.

*Cursele pe distanţe lungi între Asia şi Europa, inclusiv cele efectuate de Aeroflot, Air China şi Turkish Airlines, care foloseau spaţiul aerian belarus, vor fi mai puţin afectate, potrivit aşteptărilor.

Pentru cursele mai scurte, din cadrul Europei, schimbarea rutelor către statele baltice ar putea mări durata călătoriilor şi mări costurile.

* Belavia efectua curse din Belarus către aproximativ 20 de aeroporturi din Europa, între care Helsinki, Amsterdam, Milano, Varşovia, Frankfurt, Berlin, Munhen, Paris, Roma şi Viena.

*Miza o reprezintă comisioanele pentru survol, despre care Eurocontrol afirmă că în 2019 au reprezentat 85 de milioane de euro pentru Belarus, precum şi sumele percepute de ţară pentru decolarea şi aterizarea pe aeroporturile sale.

sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Recomandarea turnului de control,
    Pilot fricos si se pare corupt
    Aeroportul cel mai apropiat era Vilnius

    • @Nu prea se leaga – Cum o fi recomandarea aia cu mig-urile pe langa tine? Daca nu stii nimic despre regulile din aviatia civila nu mai comenta… Cand ai avionul plin de pasagerii civili, nu iei decizii care ar putea pune viata lor in primejdie, indiferent de cauze