Care este pericolul? Câteva reflecții despre perioada actuală (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Situația geopolitică a României este condiționată de cel puțin doi factori. Primul, sistemul de alianțe din care face parte. Mai precis, NATO și UE. De ani de zile unii vorbesc despre un „interes național” cumva diferit de cel al alianțelor.

Este o formă voalată de a nega necesitatea acestor alianțe. În al doilea rând și direct legat de primul punct, este vital să știm care ar fi pericolul unei agresiuni. Din ce direcție ar putea veni. Cei care acum își spun „Partida Națională”, de fapt Partida Rusă, neagă primejdia din Est și consideră Ucraina și NATO culpabile pentru conflictul armat din acea țară.

Citiți-i. Niciun cuvânt despre invazia imperialistă lângă frontierele României. Niciun cuvânt despre ingerințele în politică internă. Pe acest fond, faptul că Antonescu promovează indistincția dintre pozițiile sale antieuropene și cele ale lui Simion este cât se poate de grăitor. Momentul Trump va trece mai repede decât își închipuie unii. Criza constituțională va duce la soluții constituționale. Iar România trebuie să ducă o politică principială, nu una a camelonismului conjunctural.

Trump și trumpiștii vor să ne facă să credem că, la urmă urmelor, Federația Rusă este un partener credibil. Este normalizat anormalul. Putin este șeful unei bande teroriste care poartă un război terorist împotriva unui stat democratic. Federația Rusă, nu China sau Canada, amenință Europa. Nu există concesii făcute lui Putin care să nu-i însușească acestuia apetitul imperialist.

Conciliatorismul nu rezolvă nimic. Balaurul devine și mai rapace. Când emisarul lui Trump cade în extaz întâlnindu-l pe versatul rechin kaghebist, e bine să ne reamintim câteva adevăruri esențiale. Nu știu cine l-a “briefat” pe Witkoff înainte de vizita la Kremlin, dar mi-e teamă că nu i-a vorbit despre rolul decisiv al minciunii în comportamentul internațional al Kremlinului.

Ori dacă i-a vorbit, tipul n-a priceput absolut nimic. Pe ce mizează Putin și putiniștii? Pe extincția treptată a voinței noastre de libertate. Pe atrofierea solidarității cu victima agresiunii din februarie 2022. Pe falimentul psihologic și etic cuprins în sintagme precum “Mai slăbește-mă cu Ucraina, mai sunt și alte probleme pe lumea asta”.

Claritatea morală, negată de unii cu suspectă obstinație, este condiția însăși a libertății. Mereu, dar mai cu seamă atunci când umanitatea se află în pericol. Nu unul venit de pe Marte, ci chiar de-aici, din imediata noastră apropiere.

Răul, am învățat de la Vladimir Soloviov, Lev Șestov, Albert Camus, Hannah Arendt și Vaclav Havel, este specializat în minciună. Este expert în simularea, falsificarea, desfigurarea Binelui. Răul înseamnă disprețul pentru celălalt, încuviințarea, chiar și printr-o atent regizată tăcere, a omorului, individual și în masă.

Binele nu poate ucide. Răul instituie crima, instinctul morții drept normă universală. Când Putin spune libertate, el înțelege sclavie. Când spune justiție, se gândește la fărădelege. Când spune încredere, se gândește la cum te poate fraieri. Când spune egalitate, înțelesul este a-ți pune bocancul peste creștet. Sub specie aeternitatis.

Doar analfabetismul istoric și cecitatea morală pot explica aberațiile comise de Trump și oamenii săi. Ambele grefate pe caracterul sado-maschist analizat în anii Republicii de la Weimar de Erich Fromm. Servil în sus, bestie în jos.

Prigonirea celor vulnerabili le dă satisfacții perverse. Le face plăcere să chinuie, să îngrozească, să umilească. Priviți-i pe Vance, Musk, Hegseth. Degeaba se străduiește Marco Rubio să facă pe Titi Durul, nu are stofă de mardeiaș. E anotimpul brutelor.

Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la Universitatea Maryland și autor a numeroase cărți, împreună cu Kate Langdon, printre care „Putin’s Totalitarian Democracy”. Palgrave Macmillan, 2022