Care este stadiul celor 12 proiecte de investiţii în infrastructura rutieră din Moldova și Bucovina
Pe lista proiectelor de investiție în infrastructura rutieră din Moldova și Bucovina figurează ca deosebit de importante obiectivele: Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni , Autostrada Focşani – Bacău sau Drumul Expres Bacău – Piatra Neamţ. Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în total sunt 12 obiective mari de investiții în această zonă a țării, fiecare aflându-se înt-un anumit stadiu de derulare.
În cazul Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, lucrare pentru care prestatorul a înaintat Analiza Multicriterială privind alegerea variantei optime de traseu Etapa 1, ce are ca scop stabilirea traseului optim. „Au fost organizate discuţii cu reprezentanţii autorităţilor publice locale în vederea definitivării traseului. S-a solicitat modificarea traseului pe sectorul cuprins între Leţcani şi Golăieşti astfel încât impactul asupra zonelor locuite să fie minim. Până în prezent au fost primite puncte de vedere cu privire la traseul autostrăzii pe sectorul Leţcani – Golăieşti doar de la câteva UAT-uri. Prestatorul efectuează analize tehnice în vederea modificării traseului autostrăzii pe acest sector”, susţin oficialii CNAIR.
Pe sectorul cuprins între Târgu Neamţ (Moţca) şi Târgu Frumos, în lungime de 30 de km, au fost demarate, în data de 12 octombrie 2021, investigaţiile geotehnice, iar până în prezent au fost realizaţi 1.539 metri liniari din totalul de 6.242 metri liniari propuşi. Prestatorul are mobilizate în teren şapte utilaje de forare pentru această lucrare. „Săptămâna viitoare, la invitaţia Consiliului Judeţean Iaşi, o echipa a CNAIR se va deplasa la Iaşi, împreună cu Prestatorul, pentru o nouă serie de discuţii cu autorităţile publice locale (Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi etc.)”, se arată în comunicat.
În cazul autostrăzii Buzău – Focşani, au fost implementate în Studiul de Fezabilitate toate observaţiile CNAIR şi urmează ca indicatorii tehnico-economici să fie supuşi avizării în cadrul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul companiei. De asemenea, Avizul de Gospodărire a Apelor se află în faza finală de obţinere, iar procedura de dobândire a Acordului de Mediu este aproape de final. „Asupra Proiectului Tehnic au fost de asemenea emise observaţii tehnice, care au fost integrate în cadrul documentaţiei, iar varianta finală a Proiectului tehnic va fi înaintată către CNAIR după avizarea Studiului de Fezabilitate împreună cu documentaţia necesară demarării procedurii de achiziţie publică pentru faza de execuţie lucrări”, precizează sursa citată.
În ce privește Autostrada Focşani – Bacău, Studiul de Fezabilitate, revizuit conform observaţiilor Beneficiarului, a fost transmis de către Prestator, iar în prezent acesta se află în curs de analiză în cadrul departamentelor de specialitate din cadrul companiei. La ora actuală, Prestatorul elaborează Proiectul Tehnic, se află în curs de obţinere Avizul de Gospodărire a Apelor, iar procedura pentru Acordul de Mediu a intrat deja într-o fază avansată.
Pentru Autostrada Bacău – Paşcani, prestatorul implementează în cadrul Studiului de Fezabilitate observaţiile tehnice emise de CNAIR, urmând să retransmită varianta revizuită a acestui document. Totodată, Proiectul Tehnic se află în curs de revizuire ca urmare a observaţiilor emise de către compania de infrastructură. În plus, Avizul de Gospodărire a Apelor se afla în faza finală de dobândire, în timp ce procedura de obţinere a Acordului de Mediu se apropie de final.
În cazul Autostrăzii Paşcani – Suceava au fost demarate procedurile de obţinere a avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism şi, în mod simultan, a fost demarată procedura de procurare a Acordului de Mediu. Investigaţiile geotehnice sunt în derulare, acestea fiind demarate din luna septembrie 2021. Până în prezent au fost realizaţi aproximativ 1.000 metri liniari din totalul de 9.256 metri liniari propuşi. „Prestatorul nu reuseşte să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător. Au fost instituite mecanismele contractuale, iar în prezent, Prestatorul acumulează penalităţi de întârziere în cuantum de 0,001% din valoarea de contract/zi de întârziere. CNAIR a mobilizat o echipa în teren pentru verificarea activităţii de realizare a investigaţiilor geotehnice”, notează compania naţională.
În cazul autostrăzii/drum expres Suceava – Siret au început procedurile de obţinere a avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism, precum şi procedura de obţinere a Acordului de Mediu. În acelaşi timp, investigaţiile geotehnice demarate din luna august a acestui an sunt în derulare. Până la acest moment au fost realizaţi aproximativ 900 metri liniari din totalul de 7.133 metri liniari aflaţi în plan. Reprezentanţii CNAIR precizează că prestatorul nu reuşeşte să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător. Ca urmare a acestui fapt, au fost aplicate mecanismele contractuale, fiind aplicate penalităţi de întârziere în cuantum de 0,001% din valoarea de contract pentru fiecare zi de întârziere. Şi în cadrul acestui proiect, CNAIR a mobilizat o echipă în teren pentru verificarea activităţii de realizare a investigaţiilor geotehnice.
La Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, Studiul de Fezabilitate – revizia 3 a fost înaintat beneficiarului în data de 25 octombrie 2021 (secţiunea I şi III), asupra documentaţiei fiind emise observaţii de către acesta pe 4 noiembrie 2021. În prezent, prestatorul, integrează în cadrul documentaţiei observaţiile emise, iar termenul de predare a Studiului de Fezabilitate asumat de către acesta pentru întreg sectorul de autostradă, era data de 7 decembrie 2021.
Conform CNAIR, pentru Autostrada Braşov – Bacău se află în derulare etapa finală de realizare a Analizei multicriterială de traseu (AMC2), în urma căreia va fi stabilită varianta de traseu optimă. De asemenea, prestatorul implementează, în cadrul documentaţiei AMC 2, observaţiile emise de către CNAIR şi de către consultantul Jaspers. „După retransmiterea documentaţiei revizuite, aceasta va fi analizată şi avizată în cadrul CTE CNAIR, urmând ca, ulterior, să poată fi demarate activităţile de teren pe varianta de traseu avizată”, informează sursa citată.
Pe segmentul Drum Expres Focşani – Brăila, se află în derulare etapa finală de realizare a Analizei multicriterială de traseu (AMC2), în urma căreia va fi stabilită varianta de traseu optimă, în timp ce pe Drumul Expres Tişiţa – Albiţa se realizează Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1, în urma căreia vor fi stabilite minim două variante de traseu, ce vor fi analizate întru-un mod mai detaliat în etapa finală de analiza şi anume Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 2. „(…) la acest moment se studiază posibilitatea realizării la nivel de drum expres a sectorului rutier dintre Tişiţa şi Albiţa sau la nivel de Drum Trans-Regio. Necesitatea analizei în cauză a apărut în urma rezultatelor obţinute în cadrul AMC1, conform cărora rata de rentabilitare a proiectului (profitabilitatea proiectului de investiţii) este foarte scăzută, raportat la cerinţele de eligibilitate impuse pentru proiecte ce beneficiază de finanţare nerambursabilă”, notează CNAIR.
În privinţa Drumului Expres Bacău – Piatra Neamţ, în luna iulie.2021, a fost avizată în cadrul CTE CNAIR Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1 şi au fost alese două variante de traseu. La momentul actual se află în curs de realizare Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 2 şi va fi aleasă varianta optimă dintre cele două selectate în prima etapă de analiză. Ulterior, va fi demarată campania de realizare a investigaţiilor de teren, cât şi activităţile de obţinere a Certificatului de Urbanism şi a Acordului de Mediu.
Obiectivul de investiţii Drum de mare viteză Vatra Dornei – Suceava se află, în prezent, la stadiul de realizare a Analizei Multicriteriale de Traseu Etapa 1, în urma căreia vor fi stabilite minimum două variante de traseu, ce vor fi analizate într-un mod mai detaliat în etapa finală de analiză (Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 2). „Imediat după stabilirea şi avizarea traseului optim, va fi demarată campania de realizare a investigaţiilor de teren, cât şi activităţile de obţinere a Certificatului de Urbanism şi a Acordului de Mediu”, relevă comunicatul citat, conform Agerpres.
CNAIR precizează că, în contextul interesului major manifestat cu privire la dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Moldovei şi Bucovinei, va publica bilunar stadiul proiectelor destinate acestei regiuni, dar şi etapele care trebuie parcurse.
sursa foto: Facebook/Judetul Bacau, Bun si Rau
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii