G4Media.ro

Care sunt măsurile adoptate de Uniunea Europeană pentru scenariul unui Brexit fără…

sursa foto: Facebook

Care sunt măsurile adoptate de Uniunea Europeană pentru scenariul unui Brexit fără acord

Comisia Europeană a încheiat pregătirile pentru situaţia „din ce în ce mai probabilă” a unui Brexit fără acord, la 12 aprilie, a anunţat luni Bruxelles-ul într-un comunicat de presă. În cazul unui scenariu fără acord, Regatul Unit va deveni o ţară terţă şi nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie. De la data respectivă, întreaga legislaţie primară şi secundară a UE va înceta să se aplice Regatului Unit. Nu va mai exista o perioadă de tranziţie, după cum se prevede în Acordul de retragere încheiat între Cei 27 şi premierul Theresa May, dar pe care Parlamentul de la Londra l-a respins de două ori, se arată într-un material publicat de Agerpres.

Într-un astfel de scenariu, relaţiile Regatului Unit cu UE ar fi reglementate de dreptul internaţional public general, inclusiv de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului. UE va avea obligaţia de a aplica imediat normele şi tarifele sale vamale la frontierele cu Regatul Unit. Această obligaţie include efectuarea de verificări şi controale privind respectarea standardelor vamale, sanitare şi fitosanitare şi verificarea conformităţii cu normele UE. În pofida pregătirilor considerabile efectuate de autorităţile vamale ale statelor membre, aceste controale ar putea cauza importante întârzieri la frontiere. De asemenea, entităţile din Regatul Unit nu ar mai fi eligibile pentru granturi UE şi nu ar mai putea participa la procedurile de achiziţii publice din UE în condiţiile în vigoare în prezent.

În mod similar, cetăţenii Regatului Unit nu vor mai fi cetăţeni ai Uniunii Europene. Britanicii vor fi supuşi unor controale suplimentare la frontiere atunci când vor intra pe teritoriul Uniunii Europene. Şi în această privinţă, statele membre au efectuat pregătiri considerabile în porturi şi aeroporturi pentru a se asigura că aceste controale sunt efectuate cât mai eficient posibil. Cu toate acestea, întârzierile inerente unor astfel de controale nu pot fi excluse.

Măsurile legislative de asigurare a contingenţei şi pregătirii includ:

Irlanda de Nord

Programul PEACE pe insula Irlanda, care sprijină pacea şi reconcilierea, va continua până la sfârşitul anului 2020. În ceea ce priveşte perioada de după 2020, Comisia a propus deja, ca parte a propunerilor sale privind următorul cadru financiar multianual, continuarea şi consolidarea sprijinului transfrontalier pentru pace şi reconciliere în comitatele de graniţă ale Irlandei şi Irlandei de Nord.

Bugetul UE (în curs de adoptare finală)

UE va fi în măsură să îşi onoreze angajamentele şi să continue să efectueze plăţi în 2019 către beneficiarii din Regatul Unit pentru contractele semnate şi deciziile luate înainte de 30 martie 2019, cu condiţia ca Regatul Unit să îşi onoreze obligaţiile care îi revin în cadrul bugetului pentru 2019 şi să accepte toate verificările de audit şi controalele necesare.

Drepturile de pescuit şi compensaţia financiară

Pescarii şi operatorii din statele membre ale UE vor primi compensaţii din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime pentru încetarea temporară a activităţilor de pescuit. UE va fi în măsură să acorde navelor din Regatul Unit acces în apele UE până la sfârşitul anului 2019, cu condiţia ca şi navelor UE să li se acorde acces reciproc în apele Regatului Unit.

Servicii financiare

UE va permite măsuri temporare şi limitate menite să ofere asigurarea că nu va apărea nicio perturbare imediată a compensării centrale a instrumentelor financiare derivate şi a serviciilor depozitarilor centrali pentru operatorii din UE care recurg în prezent la operatori din Regatul Unit şi să faciliteze, pe o perioadă determinată de 12 luni, novaţia anumitor contracte derivate extrabursiere, în cazul în care se transferă un contract al unei contrapărţi stabilite în Regatul Unit către o contraparte stabilită în UE-27.

Conectivitatea aeriană şi siguranţa transportului aerian

Aceste două măsuri vor asigura o conectivitate de bază a transportului aerian, astfel încât să se evite întreruperea totală a traficului aerian dintre UE şi Regatul Unit.

Conectivitatea rutieră

Măsura permite continuarea unei conectivităţi rutiere de bază în condiţii de siguranţă între UE şi Regatul Unit pe o perioadă limitată de timp, cu condiţia ca Regatul Unit să acorde un tratament reciproc întreprinderilor şi operatorilor din UE.

Conectivitatea feroviară

Se asigură valabilitatea autorizaţiilor de siguranţă pentru anumite părţi ale infrastructurii feroviare pe o perioadă strict limitată de trei luni, pentru a permite identificarea unor soluţii pe termen lung în conformitate cu legislaţia UE. Măsura este legată în special de tunelul de sub Canalul Mânecii şi va fi condiţionată de menţinerea de către Regatul Unit a unor standarde de siguranţă identice cu cerinţele UE.

Inspecţia navelor

Se urmăreşte să se asigure securitatea juridică şi să se garanteze continuitatea activităţilor din sectorul transportului maritim.

Legăturile maritime: realinierea coridorului reţelei centrale Marea Nordului – Marea Mediterană

Prin această măsură se adaugă, la reţeaua centrală, noi legături maritime între Irlanda, Franţa, Belgia şi Ţările de Jos şi se introduce o nouă prioritate de finanţare în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE): adaptarea infrastructurii de transport în scopuri de securitate şi de efectuare a verificărilor la frontierele externe.

Politica privind schimbările climatice

Această măsură asigură faptul că un scenariu fără acord nu afectează buna funcţionare şi integritatea de mediu a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii.

Programul Erasmus+

Studenţii şi stagiarii aflaţi în străinătate care participă la programul Erasmus+ la momentul retragerii Regatului Unit îşi pot finaliza studiile şi pot primi în continuare finanţările sau granturile corespunzătoare.

Drepturile la prestaţii de asigurări sociale

Drepturile (cum ar fi perioadele de asigurare, de încadrare în muncă sau de şedere în Regatul Unit înainte de retragere) ale persoanelor care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie înainte de retragerea Regatului Unit sunt protejate.

Reciprocitatea vizelor (în curs de adoptare finală)

Cetăţenii britanici ar urma să poată efectua călătorii fără viză în UE dacă Regatul Unit acordă, la rândul său, pe bază de reciprocitate, un regim nediscriminatoriu de călătorii fără vize pentru toţi cetăţenii UE.

Ajutoare de stat

În ceea ce priveşte nevoia de resurse financiare şi/sau de asistenţă tehnică, normele în vigoare privind ajutoarele de stat ale UE fac posibilă soluţionarea problemelor întâmpinate de întreprinderi în cazul unui Brexit fără acord. De exemplu, normele privind ajutoarele de stat permit întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor) să beneficieze de ajutor pentru consultanţă sau pentru formare, care ar putea fi utilizat pentru a contribui la pregătirea acestora (inclusiv pentru eventualele formalităţi vamale viitoare). Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor conţin dispoziţii referitoare la schemele de sprijin temporar pentru restructurarea IMM-urilor, care ar putea fi utile pentru soluţionarea problemelor de lichiditate cauzate de Brexit. Finanţarea se poate accesa sub diferite forme, de exemplu prin scheme de împrumut finanţate de stat care respectă rata de referinţă sau prin garanţii de stat prevăzute în Comunicarea privind garanţiile.

Finanţare şi sprijin din bugetul UE

Asistenţa tehnică şi financiară din partea Uniunii Europene poate fi pusă la dispoziţie în anumite domenii, cum ar fi formarea funcţionarilor vamali în cadrul programului Vamă 2020. Alte programe pot contribui la proiecte de formare similare în domeniul controalelor sanitare şi fitosanitare. În ceea ce priveşte agricultura, legislaţia UE oferă o largă gamă de instrumente pentru a face faţă efectelor imediate ale retragerii Regatului Unit, în special în scenariul fără acord.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Brexitul nu e legal pana il aproba parlamentul.