Carlos Alcaraz speră să poată juca la dublu alături de Nadal, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz a declarat, sâmbătă, că în ciuda problemelor fizice ale lui Rafael Nadal, el „speră totuşi” să poată juca la dublu alături de ilustrul său compatriot cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august), informează AFP conform Agerpres.
„Desigur eu sper în continuare să joc la dublu alături de el la Jocurile Olimpice! Ar fi un vis. Mai rămân patru luni şi orice este posibil!”, a afirmat nr.3 mondial înaintea Mastersului 1.000 de la Monte Carlo pentru care Nadal, în continuare accidentat, a declarat forfait.
Dar această absenţă a „regelui” zgurei, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, nu schimbă cu nimic programul zilnic al lui Alcaraz, care l-a întâlnit de puţine ori în circuit.
„Noi nu am jucat de prea multe ori împreună. Deci absenţa lui nu schimbă mare lucru pentru mine. Dar ca şi fan al tenisului, eu regret că Rafa nu joacă la Monte Carlo”, a mai spus Alcaraz.
Din cauza accidentărilor repetate, Nadal aproape nu a mai jucat de la al 14-lea său titlu la Roland Garros în 2022, care i-a permis să stabilească un record de 22 de titluri de Mare Şlem, majorat ulterior la 24 de către Novak Djokovic, iar retragerea sa pare aproape.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank