Carmen Dan a sesizat DIICOT privind mitingul Diasporei. Surse: Se încearcă preluarea dosarului Jandarmeriadei de la Parchetul Militar la DIICOT
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat marți că a depus la DIICOT ‘o acţiune’ prin care expune evenimentele petrecute la protestul din seara de 10 august şi cere procurorilor să facă verificările necesare. Carmen Dan a spus că nu are informaţii că protestul ar fi fost finanţat din străinătate, însă a văzut „probele” prezentate de Luju şi Antena 3.
„Nu am avut indicii că a fost o acţiune de protest organizată sau susţinută de o anumită entitate, de o anumită organizaţie sau de grupuri de persoane, că s-au primit finanţări din afară, însă am putut vedea cu toţii şi am urmărit şi eu aseară nişte filmuleţe. Cred că sunt aspecte care reies şi din acele înregistrări şi cred eu că instituţiile statului se pot apleca şi pentru a verifica şi aceste situaţii. În plus, am depus la DIICOT o acţiune prin care expunem toată înlănţuirea de evenimente şi fapte, particularităţile acestei acţiuni de protest şi am adresat Parchetului solicitarea să facă toate verificările necesare, noi fiind la dispoziţia organelor judiciare cu orice alte probe sau înscrisuri pe care le consideră necesare’, a declarat ministrul după ce a participat la Parlament la dezbaterea moţiunii simple depusă împotriva sa de liberali.
Sesizarea DIICOT – un parchet al cărui şef a fost propus de către ministrul Justiţiei din actualul Cabinet – de către ministrul de Interne este un prim pas care confirmă scenariul dezvăluit de G4media aici.
Care e miza
Potrivit surselor noastre, prin sesizarea presupusei finanţări externe a protestelor de stradă din 10 august se încearcă preluarea la DIICOT a dosarului violenţelor de la Parchetul Militar şi de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB).
Care parchet este competent să facă ancheta în cazul mitingului Diasporei
Având un dosar deschis pe infracţiuni de siguranţă naţională (precum acţiuni împotriva ordinii constituţionale), DIICOT ar putea solicita preluarea celorlalte dosare de la Parchetul Militar (violenţele comise de jandarmi) şi de la PTB (violenţele comise împotriva jandarmilor) pe motiv că întreg cazul ar trebui soluţionat unitar, au explicat sursele noastre. Dacă DIICOT va solicita celelalte dosare, atunci se creează un conflict de competenţă, care va trebui soluţionat de procurorul general al României.
Potrivit unor surse din cadrul DIICOT, în cazul unui astfel conflict pozitiv de competenţă, procurorul general ar fi obligat de lege să trimită dosarele la DIICOT, fiind vorba de un parchet specializat, competent să investigheze infracţiuni de siguranţă naţională, comise inclusiv de militari.
Potrivit unor surse din cadrul Parchetului militar, nici vorbă ca DIICOT să ia dosarul, mai ales că numărul 2 din MAI, colonelul Gheorghe Nucu Marin şi chiar ministrul de Interne, Carmen Dan, au declarat că nu există informaţii că protestul a fost finanţat din străinătate. „Jandarmii nu au afectat siguranţa naţională, ci pielea oamenilor! Fiecare cu treaba lui!”, au declarat surse din cadrul Parchetului militar.
Rămâne aşadar de văzut ce va decide procurorul general Augustin Lazăr, dacă scenariul se confirmă până la capăt şi se ajunge la un conflict de competenţă între DIICOT şi Parchetul Militar.
Ce infracţiuni ar putea atrage competenţa DIICOT. În codul penal sunt câteva infracţiuni contra securităţii naţionale ce ar putea fi reclamate de PSD.
Art. 397: Actiuni împotriva ordinii constituţionale
(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitarii puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 403: Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalaţiilor industriale, a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, daca fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
PSD a emis azi un comunicat în care reclama astfel de fapte „excepţional de grave”. ”Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale. PSD consideră că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român. Astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă. Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparenţa totală a surselor de finanţare şi a intereselor celor care iniţiază, întreţin şi amplifică proteste de stradă în România”, se arată în comunicatul PSD.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii