Carmen Dan, atac la Mihai Tudose: Bădăran, oportunist, securist. A ţinut morţiş să se penibilizeze, că e plină politica românească de domnişori din ăştia frustraţi care ştiu să lupte bărbăteşte cu femeile jignind
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a lansat marți un atac la fostul premier Mihai Tudose pe care l-a numit ”bădăran, oportunist și securist”, în replică la calificativele de „mincinoasă, agresivă, incompetentă” cu care i s-a adresat anterior Tudose. Jignirile dintre ministrul de interne și fostul premier vin în contextul conflictului dintre Carmen Dan și șeful Direcției Anticorupție din MAI, căruia Mihai Tudose i-a luat apărarea.
„Ieri (luni – n.r.) am făcut câteva precizări, chiar n-aş vrea să lungim acest subiect despre Ioniţă, zicerile domnului Ioniţă, eu cred că am comentat destul. Domnul Ioniţă e un domn care şi-a dorit să fie personaj. I-adevărat că a prins culoar şi a ţinut morţiş să se penibilizeze şi domnul Tudose, că e plină politica românească de domnişori din ăştia frustraţi care ştiu să lupte bărbăteşte cu femeile jignind. Am să-i răspund scurt, pe înţelesul dânsului: bădăran, oportunist, securist, nu neapărat în ordinea asta, alegeţi dvs ordinea”, a declarat, marţi, Carmen Dan, potrivit News.ro.
Ea i-a numit pe Ioniţă şi Tudose „doctori în fariseism”.
„Apropo, voiam să vă mai spun ceva legat de lucrările de doctorat, dar mă opresc să mai deschid acest subiect că iar se supără domnul Tudose şi domnul Ioniţă, aceşti doctori în fariseism”, a spus ea.
Luni, fostul premier Mihai Tudose a catalogat-o pe Carmen Dan ca „mincinoasă, agresivă, incompetentă”, după ce chestorul Cătălin Ioniţă a făcut publice, într-o scrisoare deschisă, detalii legate de numirea sa la conducerea Poliţiei Române.
Ioniţă vorbeşte în scrisoare despre „situaţia extrem de gravă în care se găseşte Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru”, prezentând, printre altele, şi explicaţii legate de disputa pe tema numirii sale la conducerea poliţiei, la începutul lui 2018.
”Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme, Mihai Tudose, s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcţie. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul minţea, ci ministrul de interne”, susţine Ioniţă.
„Mincinoasă. Agresivă şi Incompetentă. O reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea. Ministrul de Interne… Carmen Dan !!!”, a scris Tudose pe Facebook, referindu-se la scrisoarea deschisă a chestorului Cătălin Ioniţă.
Mihai Tudose a amintit că în Ianuarie 2018 a cerut demisia acestei ,,doamne” „fiindcă minte şi are o agendă proprie în cadrul ministerului”.
„Atunci ,”partidu” a luat foc, am fost făcut misogin şi evident deconspirat ca fiind securist şi trădător… Acum, Chestorul Ioniţă recunoaşte că ,,doamna” a minţit şi nu numai ci şi o serie de abuzuri şi presiuni care nu au nici o legătură cu ceea ce trebuie să fie un ministru de interne”, scrie fostul şef al Guvernului, lider al Pro România.
În opinia sa, nu se mai aşteaptă nimeni ca ,,doamna” Dan să-şi dea demisia.
„Poate chiar e util să mai stea acolo. Să o vedem şi să ne reamintim cum arată ,,omul perfect al lu’ Dragnea/ PSD” Această mostră de jalnic caracter organizează alegerile… În faţa ei depun jurământul de onoare tinerele generaţii de poliţişti… ei stând drepţi în faţa unei mincinoase care, fiindcă are tricou cu PSD dat de Dady Dragnea pare intangibilă! Această ,,doamnă” este membră CSAT… Nu trebuie să-şi dea ea demisia… trebuie trimişi toţi acasă. Urgent!”, a conchis Tudose, subliniind că „declaraţia chestorului Ioniţă este mult mai vastă şi dezvăluie şi multe alte mizerii’.
Un proiect G4Media.ro – Fundația Konrad Adenauer
#MonitorizareEuroparlamentare
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii