
Cartea electronică de identitate, disponibilă de joi pentru bucureșteni / Documentul se eliberează gratuit
Cetăţenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în Bucureşti vor putea solicita, începând de joi, eliberarea unei cărţi electronice de identitate, a informat Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit MAI, programările se vor realiza exclusiv online, prin accesarea portalului HUB Servicii MAI https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/
Primele cărţi de identitate electronice urmează să intre în posesia cetăţenilor care au domiciliul în Capitală începând cu 12 mai.
„Opţiunea pentru a solicita o carte electronică de identitate poate fi exprimată oricând de către titular, indiferent de termenul de valabilitate al actualului act de identitate”, a precizat MAI.
Se estimează că, până la finalizarea extinderii emiterii la nivel naţional a cărţii electronice de identitate, termenul de soluţionare a cererii şi eliberare va avea în medie un interval de 10 zile. După operaţionalizarea CEI la nivelul întregii ţări, perioada de aşteptare pentru eliberarea documentului electronic de identitate se aşteaptă să fie diminuată, a transmis MAI.
Ministerul de Interne reaminteşte că, odată cu finalizarea activităţilor tehnice prin extinderea emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional, se va putea opta între a solicita eliberarea unei CEI sau a unei cărţi de identitate simple care nu va conţine suport de stocare electronic (cip) şi care va fi pusă în circulaţie în ultima decadă a lunii mai.
Conform MAI, principalele beneficii ale CEI, sunt dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, potrivit normelor europene, elemente avansate de securitate, care asigură protecţie împotriva falsificării şi a furtului de identitate, posibilitatea utilizării ca document de călătorie, acces facil la servicii electronice şi posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.
Documentul înlocuieşte cardul de sănătate, permite semnarea electronică şi poate fi folosit pentru autentificarea în sistemele informatice ale instituţiilor publice.
Începând cu luna iunie, vor putea obţine cartea electronică de identitate şi copiii sub 14 ani.
Costul unei cărţi electronice de identitate este de 67 de lei, dar primele 5 milioane sunt gratuite, fiind acoperite din fonduri PNRR. Cei care nu doresc acest tip de document pot solicita, din 20 mai, o carte de identitate simplă, care nu are cip şi nici date suplimentare stocate, amintește Rador.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.