G4Media.ro

Cartel Alfa cere premierului Ciucă declararea stării de urgenţă în domeniul energetic,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Cartel Alfa cere premierului Ciucă declararea stării de urgenţă în domeniul energetic, măsuri urgente și ”să conștientizeze situația”

Confederaţia Naţionala Sindicală ”Cartel ALFA” cere, vineri, premierului, declararea stării de urgenţă în domeniul energetic şi luarea de măsuri urgente, având în vedere ”gravitatea situaţiei şi a consecinţelor acesteia”. Sindicaliştii cer măsuri urgente, între care pornirea imediată a grupurilor energetice de la Complexul Energetic Oltenia pe cărbune.

Cartel Alfa a transmis, vineri, o scrisoare deschisă premierului, pe tema crizei energetice.

Sindicaliştii invocă ”lipsa de coerenţă decizională a Guvernului în ceea ce priveşte politica energetică naţională, inclusiv simpla recunoaştere a faptului că Romania, economia şi cetăţenii săi sunt confruntaţi cu o criza energetică fiind o sursă de confuzie şi declaraţii contradictorii pentru membrii guvernului”.

De asemenea, Cartel Alfa se referă la ”lipsa unor măsuri concrete de stopare a creşterii preturilor energiei, deşi propuneri argumentate au fost înaintate guvernului de către partenerii sociali încă de la începutul anului”.

”Tot atunci a fost constituit Comitetul interministerial cu misiunea de a identifica soluţii la criza preţurilor din energie. După trei reuniuni în februarie nu se mai ştie nimic de activitatea acestuia. În schimb, guvernul adoptă măsuri care, după toate semnalele, conduc la adâncirea situaţiei actuale, cu efecte asupra inflaţiei în creştere galopantă, cât şi oprirea unităţilor economice şi pierderea accelerată a numeroase locuri de muncă”, au mai transmis sindicaliştii, precizând că se constată ”necesitatea adoptării unor măsuri urgente”.

Măsurile enumerate de sindicalişti sunt:

”Stoparea procesului de disponibilizări de la Complexul Energetic Oltenia şi repornirea imediată a grupurilor energetice de la CEO pe cărbune;

Resetarea pieţei energiei, inclusiv prin anularea tuturor contractelor de energie care nu se află în derulare.

Reglementări clare impotriva speculei energetice”, a mai transmis Cartel Alfa.

Sindicaliştii cer premierului să conştientizeze ”gravitatea situaţiei şi a consecinţelor acesteia pentru economie şi cetăţeni”.

”Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” vă solicită:

Declararea de către Guvern a STĂRII DE URGENŢĂ în domeniul energetic;

Convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNT-DS) pentru identificarea măsurilor urgente;

Convocarea CSAT pentru luarea deciziilor în baza propunerilor CNT-DS”, i-au mai transmis premierului sindicaliştii.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Niște idioți. Oricum nu vă imaginați că iau ei deciziile, d-aia sunt puși acolo cei mai pr0ști, să nu aibă păreri. Secu măcar ar trebui să fie conștienți ca se f*te treaba pe coșmelie și e în dezavantajul lor dacă sclaveții nu mai muncesc să miște lucrurile și să plătească taxe. Dar hei, probabil și secu sunt niște lameri

  2. Mă Ciucă, iar te scarpini in koor, mă ! 😂😂

  3. Nu baga nicio mana adanc in buzunar. Scumpesc in continuare bunurile produse. Profitul le ramane acelasi, stai tu fara grija. Ba chiar le-a crescut.

  4. Cine sa „constientizeze situatia”?!
    Acesti IRESPONSABILI, inconstienti, rupti total de realitatea Romaniei si a Europei!!!!
    O adunatura de incompetenti rar intalnita chiar si pe meleagurile noastre!
    NIMIC, absolut NIMIC nu au facut de cand „guvernul meu” a venit la osul de ros!!!!

  5. Ia cititi ce a declarat Regele Charles in primul discurs:
    „„Valorile noastre au rămas și trebuie să rămână constante. Atâta timp cât sunt Rege, voi respecta Constituția. Vă voi servi cu loialitate și iubire, așa cum am făcut-o toată viața”, a spus Charles al III-lea.”

    Care politruc roman ar indrazni sa spuna astfel de vorbe cand pe toti ii caracterizeaza incompetenta, lipsa VALORILOR democratice si umane, clientelismul si semianalfabetismul!!!

  6. Si pentru consumatorul casnic este problema. Daca nu o sa avem energie, si nu o sa avem, pentru ca importam acum 25%, nu prețul plafonat ajuta, ci economia este soluția.
    Ma uit in parcarea unui magazin, de 25 minute o mașina are motorul pornit, afara sunt 22 grade, deci nu-i problem de AC, ci de ce?

  7. Întradevăr acum tara este pe marginea prăpastiei, guvernul are obligația să-și protejeze cetățenii de lăcomia firmelor care distribuie energie, altfe rând v

    • Sunt firme de energie care nu mai vor să dea curent celor subventionati, pentru ca nu au de unde să plătească curent și să suporte diferență până la plafonare. Statul dă banii cu întârziere.
      Dacă fac prea multi bani, fă-ți si tu firmă de curent.