Casa Albă avertizează că încetarea ajutorului pentru Ucraina „i-ar permite lui Putin să câştige” războiul
O încetare a fluxului de ajutor militar către Ucraina din partea Statelor Unite i-ar permite preşedintelui rus Vladimir Putin să câştige războiul, a apreciat luni un înalt oficial de la Casa Albă, cerând încă o dată Congresului american să voteze pentru o finanţare suplimentară, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Congresul trebuie să decidă dacă va continua să susţină lupta pentru libertate în Ucraina (…) sau dacă va ignora lecţiile pe care le-am învăţat din Istorie şi îi va permite ca Putin să câştige”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA Jake Sullivan. El a apreciat că „votarea împotriva unei finanţări suplimentare pentru Ucraina va răni Ucraina şi va ajuta Rusia; va afecta democraţia şi îi va ajuta pe dictatori”.
Într-o scrisoare adresată luni lui Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor cu majoritate republicană, responsabila pentru buget a Casei Albe, Shalanda Young, a afirmat că „dacă Congresul nu acţionează, până la sfârşitul anului vom fi lipsiţi de resurse pentru a oferi mai multe arme şi echipamente Ucrainei şi pentru a-i furniza echipament din stocuri militare americane”.
Scrisoarea a fost publicată într-un moment în care Ucraina a recunoscut eşecul contraofensivei sale de vară, în timp ce Rusia lansează atacuri repetate în special împotriva oraşului Avdidvka, estul ţării.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank