G4Media.ro

Casă de ajutor reciproc din judeţul Harghita, prejudiciată cu peste 15 milioane…

Sursa foto: Știrile Pro TV

Casă de ajutor reciproc din judeţul Harghita, prejudiciată cu peste 15 milioane de lei / Mai mulţi reprezentanţi ai acesteia au sustras banii, încă din 2019

Poliţiştii şi procurorii au făcut 17 percheziţii, într-un dosar care vizează prejudicierea, cu peste 15 milioane de lei, a unei case de ajutor reciproc din judeţul Harghita. Încă din 2019, mai mulţi reprezentamţi ai acesteia au sustras banii, o persoană de 67 de ani fiind dusă la audieri, transmite News.ro.

”În cadrul acţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 29 mai 2024, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Harghita, în continuarea cercetărilor întreprinse într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, au pus în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Române.

Potrrivit acestora, percheziţiile au fost desfăşurate în judeţul Harghita (14), respectiv în Odorheiu Secuiesc, Corund, Mugeni, Gheorgheni şi Miercurea Ciuc, în judeţul Mureş (1) şi în judeţul Covasna (2), la sedii ale casei de ajutor reciproc şi sedii ale unor societăţi comerciale, dar şi domiciliile unor persoane implicate.

”În perioada 2019 – 2022, mai mulţi reprezentanţi ai unei case de ajutor reciproc, folosind diverse modalităţi de săvârşire, şi-ar fi însuşit mai multe sume de bani din patrimoniul entităţii juridice, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 15.800.000 de lei. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar contabile, un calculator şi memory-stick-uri”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit anchetatorilor, o persoană de 67 de ani a fost dusă la audieri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...