G4Media.ro

Casa din Predeal a cetățeanului moldovean Boris Gîlcă, apropiat de primarul de…

Foto: Realitatea.md

Casa din Predeal a cetățeanului moldovean Boris Gîlcă, apropiat de primarul de Chișinău Ion Ceban, percheziționată de DNA. Dosarul privește delapidarea de fonduri europene destinate refugiaților din Ucraina

Procurorii Direcția Națională Anticorupție (DNA) au făcut marți percheziții în Predeal, județul Brașov, la o casă aflată în proprietatea lui Gîlcă Boris și Rotaru Felicia, cetățeni ai Republicii Moldova, în cadrul unei anchete deschise la solicitarea Consiliului Național de Anticorupție (CNA) din Republica Moldova, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

Perchezițiile au fost confirmate într-un comunicat al DNA, care nu a făcut însă publice numele celor doi cetățeni.

Dosarul vizează săvârșirea de către funcționari publici din Chișinău a unor infracțiuni de „abuz de putere și delapidarea mijloacelor din fonduri externe” comise în legătură cu gestionarea fondurilor obținute din surse externe, destinate refugiaților din Ucraina.

Boris Gîlcă este vizat de o anchetă și în Republica Moldova. El a și fost reținut de procurorii moldoveni în luna mai în acest dosar, potrivit Newsmaker.

Gâlcă a fost șeful Direcției Sănătate a Primăriei Chișinău și e considerat un apropiat al primarului pro-rus Ion Ceban. El a demisionat din funcție după ce a fost reținut de procurorii din Moldova.

Ancheta din Moldova vizează modul de gestionare a Centrului de Plasament Temporar pentru Refugiați „Patria-Lukoil” din Chișinău, activat în sprijinirea refugiaților ucraineni. Potrivit CNA, administratorul centrului, Irina Certan și  complicele Boris Gîlcă ar fi delapidat fondurile externe primite, prin erori la raportarea datelor reale privind numărul de beneficiari și bunurile distribuite.

Banii și proviziile destinate refugiaților ar fi fost tăinuite și depozitate parțial la imobilul din Predeal, în loc să ajungă real la cetățenii ucraineni. Ambii urmăreau însușirea ilegală a fondurilor.

DNA verifică dacă există încălcări ale legii prin gestionarea necorespunzătoare a centrului și fraudarea ajutorului umanitar destinat ucrainenilor refugiați în Chișinău. Cazul ar putea avea implicații penale dacă se dovedesc acuzațiile.

Comunicatul integral al DNA:

Ca urmare a unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, formulată de autoritățile din Republica Moldova – Procuratura Republicii Moldova – Procuratura Anticorupție, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au desfășurat mai multe activități într-o cauză ce vizează săvârșirea de către funcționari publici din Chișinău a unor infracțiuni de „abuz de putere și delapidarea mijloacelor din fonduri externe” comise în legătură cu gestionarea fondurilor obținute din surse externe, destinate refugiaților din Ucraina.
Concret, printre altele, în baza unui mandat de percheziție domiciliară, emis de judecătorii Tribunalului Brașov, a fost efectuată și o percheziție domiciliară la un imobil din orașul Predeal, județul Brașov, deținut de doi cetățeni moldoveni, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente.
Ulterior, toate înscrisurile au fost transmise de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul de Cooperare Internațională și Programe autorităților din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...