G4Media.ro

Casa Prințului Wales din Viscri, deschisă publicului: două expoziții permanente

Sursa foto: Facebook / Eugen Vaida

Casa Prințului Wales din Viscri, deschisă publicului: două expoziții permanente

Directorul Fundației Prințului Charles în România, Eugen Vaida, a anunțat că una din proprietățile prințului din Viscri, imobilul de la numărul 163, va fi deschis publicului, informează Turnul Sfatului.

Proprietatea tradițională săsească din satul Viscri, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, găzduiește două expoziții speciale cu accent pe conservarea florei spontane și a patrimoniului construit: expoziția de artă și carte botanică Transylvania Florilegium și expoziția de fotografie „Zburând peste Transilvania. Biserici fortificate” a fotografului român Ionuț Macri, potrivit unui comunicat de presă.

Achiziționată în 2006, în urma vizitelor ASR Prințul de Wales în zonă, casa de la Viscri 163 a funcționat până în anul 2021 ca pensiune, fiind un exemplu de bune practici în transformarea unei simple case de la țară într-un spațiu în care turiștii pot aprecia frumusețea arhitecturii tradiționale, pot gusta produse locale și se pot bucura de natură.

Șura reconvertită a casei de la Viscri 163 găzduiește astăzi expoziția permanentă The Transylvania Florilegium, punând în lumină primele cărți de această calitate dedicate plantelor acestei regiuni, comandate de Alteța Sa Regală Prințul de Wales, un susținător pasionat al conservării acestui mediu prețios.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...