G4Media.ro

Castorii, comparați cu șacalii de oficiali ai Gărzii Naționale de Mediu /…

Sursa foto: Pixabay

Castorii, comparați cu șacalii de oficiali ai Gărzii Naționale de Mediu / ”Avem aceeași probleme și cu șacalii în Delta Dunării, e ceva incredibil” / Răspândirea necontrolată a acestor mamifere, specie protejată, cauzează pagube

Aduși din Germania cu 20 de ani în urmă, printr-un program de repopulare a speciei în mai multe judeţe, castorii au găsit habitat favorabil şi s-au înmulţit foarte mult, iar conducerea Gărzii Naționale de Mediu anunță că va discuta cu Academia Română statutul de specie protejată al acestui mamifer,, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.

Numai în Covasna pot fi văzuţi pe aproape toate cursurile de apă, iar aici, au ajuns, conform estimărilor Sistemului de Gospodărire a Apelor, la aproape 600 de exemplare și deja au produs distrugeri de bunuri.

Directorul instituţiei, Ioan Ilaş, spune că sunt foarte pricepuţi la construirea barajelor, însă apar tot mai multe situaţii în care castorii au dat ”bătăi de cap” autorităţilor şi localnicilor.

„În anumite cazuri, aceste animale sunt foarte bune pentru biodiversitate, fac acele baraje care păstrează apa și creează zonele umede, benefice. Dar dacă terenurile sunt cultivate și apa care rămâne în spatele barajelor inundă acestre zone, ei provoacă pagube pentru fermieri. În 2021, la Ministerul Mediului s-a făcut un plan, care cuprinde modul de protejare a speciei. Când sunt puse în pericol utilitățile publice, atunci, prin notificarea Agenției de Mediu sau a celor de la Ariile Protejate, se poate interveni pentru îndepărtarea blocajului, fără a fi afectate familiile de castori”, spune Ioan Ilaș.

Înmulțirea necontrolată a castorilor poate duce la o situații complicate, la fel ca în cazul urșilor și șacalilor din Deltă, spune directorul departamentului Biodiversitate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Nicolae Badea.

Fiind o specie protejată, în cel mai bun caz castorul poate fi relocat dacă produce pagube. Doar Ministerul Mediului e în măsură să facă managementul speciilor, Garda doar controlează și aplică legea, subliniază Badea.

„În cazuri concrete când castorul roade copacul și distruge, de pildă, o casă, trebuie semnalat Ministerului Mediului exact zonele în care castorii s-au extins și trebuie aplicate măsurile de management al speciei. Astfel, să ne întâlnim într-un grup de lucru, cu cooptarea celor de la Academia Română și vom găsi o soluție. Avem aceeași probleme și cu șacalii în Delta Dunării, e ceva incredibil și nici măcar nu e specie protejată! La fel, exemplul gândacului croitor, pentru care s-a anulat construirea unei autostrăzi – care peste tot e un dăunător și la noi este strict protejat. E foarte greu, după ce ai declarat o specie protejată, să o scoți din lista de specii protejate”, susține Nicolae Badea.

El crede că este necesară selectarea ONG-urilor de mediu, fiindcă unele, neavând competențe profesionale, se opun unor măsuri de protejare a omului, atunci când animalul protejat de lege atentează la habitatele umane.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Beneficiile aduse de castori sunt mult mai importante decât pagubele ocazionale.
    Sa ii compari cu șacalii, care nu sunt specie protejata, nici indigena, nici introdusa intenționat, e o tâmpenie.

  2. Singurele mamifere răspândite necontrolat și dăunătoare sunt oamenii!