Cât costă vacanța de Paște. De la 800 de lei în Delta Dunării, la peste 1.200 pe Valea Prahovei
Cele mai căutate zone turistice din România pentru petrecerea sărbătorilor Pascale rămân zonele montane precum Valea Prahovei, dar și zonele recunoscute pentru tradițiile speciale de Paște, precum Bucovina și Maramureș, informează SuceavaNews.
„Ne întoarcem, treptat, la ritmul obișnuit în turism, semnalele pe care le primim din partea clienților noștri ne fac să privim cu optimism către viitor. În prezent, industria hotelieră și turiștii din România așteaptă voucherele de vacanță, care vor fi distribuite în perioada imediat următoare. Emiterea lor va marca un pas important pentru turismul intern, un stimulent financiar care îi va ajuta pe români să se bucure de vacanțe accesibile în țară, așa că ne pregătim de pe acum cu oferte atractive la cazări și servicii din toată România‟, spune Timea Imecs-Ambrus, director de dezvoltare Travelminit.
Hotelurile și pensiunile raportează deja un grad de ocupare ridicat în acest weekend, dar susțin că turiștii români care nu și-au făcut planuri încă mai pot găși camere libere disponibile pentru acest weekend.
Așa cum era de așteptat, în perioada Paștelui, cele mai căutate destinații rămân stațiunile montane și marile orașe (alese de 50% dintre turiștii care au făcut rezervări).
Românii au plătit pentru mini-vacanța de Paște din acest an prețuri cuprinse între 800 și 1.200 lei / persoană pentru 4 nopți de cazare în perioda 22 – 26 aprilie 2022, cu o masă tradițională de Paște inclusă. Cele mai ieftine pachete au fost disponibile în Delta Dunării, unde sezonul turistic de abia începe și unde românii au plătit începând de la 800 lei / persoană pentru sejurul de Paște. În Bucovina și în Defileul Dunării prețurile încep de la 900 lei / persoană.
Pentru o mini-vacanță de Paște în zona secuimii, în Harghita și Covasna, românii au plătit prețuri de la 1.000 lei / persoană.
Cea mai scumpă zonă pentru petrecerea sărbătorilor pascale rămâne Valea Prahovei, unde românii au plătit în medie aproximativ 1.200 lei / sejurul pentru vacanța de Paște care include 4 nopți de cazare, mic dejun și o masă tradițională de Paște.
Photo 148936819 © Kiattisak Lamchan | Dreamstime.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu