Cât de importantă este cu adevărat Turcia pentru Islamul din Franța

Ankara este principalul furnizor de imami detașați din Franța, un sistem căruia Emmanuel Macron vrea să îi pună capăt. Deşi influența turcească asupra islamului francez crește, ea rămâne, totuși, modestă.

Erdogan controlează acum islamul din Franța? Disputa dintre Ankara și Paris, împreună cu problema spinoasă a finanțării credinței musulmane și cu o creștere a atacurilor jihadiste, au dat naștere din octombrie unei serii de inexactități cu privire la locul pe care îl ocupă islamul turcesc în Hexagon.

Potrivit unui zvon care circulă pe rețelele de socializare, 50% dintre imamii din Franța provin din Turcia. Joi, 29 octombrie, în timp ce condamna atacul asupra bazilicii Notre-Dame din Nisa, senatorul conservator italian Andrea Cangini a supralicitat, afirmând că „Turcia finanțează 50% din moscheile franceze, dintre care multe atrag extremismul islamic, potrivit serviciilor de securitate din Paris”.

Aceste cifre sunt false. De fapt, moscheile sau imamii turci reprezintă cel mult o cincime din islamul din Franța. Cu toate acestea, reprezentanții săi sunt din ce în ce mai influenți și ambițioși. Explicații:

Cât de mare este implantul islamului turcesc în Franța?

Populația turcă sau de origine turcă este estimată la 700.000 de persoane în Franța, dintre care majoritatea sunt musulmani, cu o concentrare semnificativă în est, în special la Strasbourg și Mulhouse.

Potrivit diferitelor estimări, precum cea făcută de ziarul „La Croix”, ar exista în toată țara între 300 și 400 de lăcașuri de cult legate direct de comunitatea turcă din Franța, dintr-un total estimat la 2.600 de moschei franceze. Adică, în ipoteza cea mai bună, 15% din lăcașurile de cult.

În plus, Turcia furnizează 50% din „imamii detașați”. Aceştia sunt oficiali religioşi trimişi de o altă țară pentru a supraveghea comunitatea musulmană din Franța și pentru a compensa lipsa imamilor pregătiți în Franța și de care Emmanuel Macron vrea acum să se lipsească. Totuşi, acești 151 oficiali religioși trimiși de Ankara formează doar o mică parte din numărul total de imami din Franța – estimat între 1.500 și 1.800.

Cum sunt finanțate aceste organizații?

Aproape 80% dintre moscheile din Franța își datorează existența credincioșilor înșiși, care contribuie sub formă de cotizaţii sau donații. Moscheile turcești nu fac excepție, dar se pot baza pe credincioşi mai bogați.

„Comunitatea turcă are o pondere economică foarte importantă, prin economia serviciilor și construcţiilor, în care cetățenii săi și-au făcut averea”, notează sociologul Islamului, Omero Marongiu-Perria, autorul cărții „Gata cu ideile false despre Islam și musulmani” (Les Editions de l’Atelier, 2016).

De aici şi strângerile de fonduri mai rapide, de ordinul a doi-trei ani pentru construcția unei moschei faţă de cinci până la zece ani în comunitatea magrebiană, precizează cercetătorul.

În schimb, Turcia le plătește salariul celor 151 de imami detașați în Franța, precum și celor 56 de asistenți în post temporar. Ankara a finanțat, de asemenea, „facultatea” de teologie musulmană inaugurată la Strasbourg în 2012.

Cine sunt actorii islamului turcesc din Franța?

Islamul, sau mai bine zis islamurile turcești, sunt organizate în jurul a trei structuri principale:

Ditib (Diyanet Isleri Türk Islam Birligi, sau uniunea afacerilor culturale turco-islamice), care este emanația în Franța a Ministerului turc al Afacerilor Religioase, Diyanet. Vocea oficială și istorică a cultului musulman sunnit turcesc, moderat din punct de vedere istoric, comitetul reprezintă 280 de asociații și 151 de imami turci sau de origine turcă sub regimul imamului detașat.

Millî Görüș, o organizație islamistă europeană apropiată de Frăţia Musulmană, are 100.000 de membri pe Vechiul Continent. Filiala sa franceză, Confederația Islamică Millî Görüș (CIMG) tutelează 300 de asociații și zeci de mii de credincioși din Franța.

Federația Uniunii Aleviţilor din Franța (FUAF) reprezintă o ramură atipică a Islamului, mistică, sincretică și permisivă, care face obiectul unei politici de marginalizare în Turcia – unii aleviţi resping apartenența lor la Islam. Per total, aleviţii reprezintă 20% din turcii din Franța.

Se poate vorbi de islamuri extremiste?

Nu chiar. Evident, alevismul, o ramură progresistă și pașnică, ostilă atât islamului radical, cât și legii islamice Sharia, nu poate fi calificat ca extremist. Același lucru se poate spune, într-o măsură mai mică, despre Ditib. Chiar dacă se apropie de un islam mai bazat pe identitate după alegerea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, acesta din urmă militează în Franța pentru coabitare și a condamnat ferm atacurile de la Viena și Nisa.

La rândul lor, membrii organizaţiei Millî Görüș prezintă o tentă naţionalistă proturcă şi conservatoare foarte marcată.

„În opinia mea, ei nu sunt nici salafişti, nici extremişti. Dar ei dețin funcții tradiționaliste și patriarhale”, a explicat pentru cotidianul „Le Parisien” Jean Marcou, profesor la Sciences Po Grenoble și specialist în Turcia contemporană.

Sunt aceste islamuri influențate de Turcia?

Cu excepția aleviţilor, da. Dacă, până în anii 1990, islamul sunnit turc din Franța era relativ independent, situația s-a schimbat de atunci. „[El nu mai are] nicio autonomie sau una puţin vizibilă”, estimează Samim Akgönül, director de studii turcești la Universitatea din Strasbourg. Cu toate acestea, trebuie spus că Millî Görüș, de când partidul politic a fost resuscitat în Turcia, optează pentru o poziție mai critică cu privire la președintele Erdogan. Dar, în general, toate rețelele [Ditib, Millî Görüș, MHP, Süleymanci …] sunt aliniate cu Ankara”.

Pentru a menține această legătură, președintele turc are grijă să apară la nivel internațional ca protector al musulmanilor sunniți lezaţi în onoarea lor, de unde şi protestele sale împotriva lui Emmanuel Macron și a laicismului francez. Această postură are legătură cu o miză electorală: diaspora turcească din Europa, care reprezintă aproximativ trei milioane de alegători, este în esență tânără, conservatoare și foarte religioasă. În afara capitalelor europene, precum Parisul, ea votează în principal în favoarea sa.

„Erdogan nu este o persoană foarte religioasă ca fond, dar este un foarte bun strateg și știe să folosească problema religioasă în scopuri electorale. În ultimii ani, el le-a dat multe garanţii islamiștilor în speranța de a fi reales”, observă Omero Marongiu-Perria.

Care este influența lor reală în Franța?

Ea este în creștere. „Islamismele originare din Turcia sunt marginale doar în Franța, istoric vorbind. Pe de altă parte, în ultimii zece ani sau mai mult, a existat un activism fără precedent al rețelelor originare din Turcia, oficial [Ditib] sau neoficial [Millî Görüș]”, observă Samim Akgönül, citând şi rolul centrelor culturale, al şcolilor și asociațiilor franceze afiliate Turciei (Yunus Emre, Maarif, Cojep …). Rezultat: în 2017, liderul Comitetului de coordonare a musulmanilor turci din Franța (CCMTF), figura politică a Ditib, Ahmet Ogras, a devenit primul președinte turc al Consiliului francez al cultului musulman (CFCM). În ianuarie 2020, islamul turc a reușit chiar să devină majoritar prin numărul de locuri din cadrul CFCM, o premieră de la crearea acestuia din urmă, în 2003.

Totuşi, această dezvoltare se confruntă și cu probleme. Financiare, mai întâi: construcția faraonică a moscheii Eyyub Sultan, demarată la Strasbourg de Millî Görüș pentru un buget de 32 de milioane de euro, a trebuit să fie suspendată în 2019 din lipsă de fonduri. Strategice, de asemenea. „Mulți tineri merg în Turcia pentru a urma o pregătire teologică universitară, dar condițiile de viață sunt atât de avantajoase din punct de vedere financiar, încât imamii instruiți rămân acolo”, subliniază Omero Marongiu-Perria.

În fine, contrar proiecţiilor planetare ale salafismului din Arabia Saudită, Islamul oficial al Turciei este naționalist și audiența sa rămâne limitată la vorbitorii de turcă. Însă „Islamul francez este încă dependent de apartenenţe naționale și etnice”, reamintește Omero Marongiu-Perria. Turcii vorbesc turcă în moschei și există destul de multe diferențe religioase între turci și magrebieni”, care rămân principalii practicanți ai islamului în Franța.

Sursa: Le Monde / Articol de William Audureau / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)