Cât de sinceră este convertirea la filosemitism și pro-israelism a dreptei populiste, radicale și extreme din Europa și America?

La ceremonia de învestitură a noului președinte al Argentinei, Javier Milei, unul dintre invitați a fost președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, căruia noul șef de stat argentinian i-a făcut cadou o Menora cu opt brațe – Hanukia – cu ocazia sărbătorii iudaice Hanuca. Președintele Zelenski este fiul unor părinți evrei deși el nu este practicant al iudaismului.

„Nu este întâmplător că această învestire are loc în timpul sărbătorii Hanuca, sărbătoarea luminii, și că aceasta celebrează adevărata esență a libertății”, a declarat președintele Milei în timpul discursului său pe treptele clădirii parlamentului din Buenos Aires. „Războiul Macabeilor este simbolul victoriei celor slabi asupra celor puternici, a celor puțini asupra celor mulți, a luminii asupra întunericului și, în general, a adevărului asupra neadevărului.”

Președintele Milei, auto-declarat anarho-capitalist, neo-liberal economic și un radical de dreapta, este de religie catolic, dar este extrem de interesat de iudaism. Discursul a fost în concordanță cu relația neobișnuită a lui Milei cu iudaismul. Economistul neevreu a studiat cu un rabin argentinian și a declarat că este interesat să se convertească, deși spune că nu consideră că rolul de președinte este compatibil cu respectarea religiei iudaice. El a vizitat mormântul rabinului Chabad-Lubavitch din New York în prima sa călătorie în străinătate după ce a fost ales și a promis să facă din Israel – unde a promis să mute ambasada Argentinei de la Tel Aviv la Ierusalim – prima sa destinație externă în calitate de președinte, scrie Jewish Telegraphic Agency (JTA).

Noul lider argentinian nu este singurul politician de dreapta american declarat filosemit și pro-israelian. Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a fost un aliat de neclintit al Israelului în timpul mandatului său (2017 – 2021) și a mutat ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Fostul președinte al Braziliei (2018 – 2022), Jair Bolsonaro, un alt radical de dreapta ca și cel din țara vecină, Argentina, a fost și el pe timpul mandatului său un puternic sprijinitor al Israelului, promițând ca și Trump și Milei mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Nu a mai apucat să se țină de cuvânt și după înfrângerea sa din scrutinul prezidențial din 2022 și alegerea stângistului Ignacio “Lula” da Silva relațiile Braziliei cu Israelul au devenit glaciale, pe fondul sprijinului noii administrații de la Brasilia pentru cauza palestiniană.

Poziții similare filosemite și pro-israeliene au majoritatea liderilor de dreapta din cele două Americi. În Europa întâlnim aceeași atitudine prietenoasă a liderilor dreptei populiste, radicale și extreme.

Cea mai importantă lideră, prim ministra Italiei, Giorgia Meloni, care conduce un partid care are originile în mișcarea fascistă a lui Benito Mussolini, și-a exprimat solidaritatea cu Israel după atacul terorist al Hamas din 7 octombrie și a criticat sever manifestările antisemite din Italia după acea dată.

Marine Le Pen, lidera Reunirii Naționale (RN, dreapta populistă), principalul partide de opoziție, care conduce în sondajele de opinie pentru alegerile europarlamentare de anul viitor a renunțat de mult la antisemitismul deschis și persistent al fostului lider al Frontului Național (predecesorul RN), tatăl ei Jean Marie Le Pen, și are o poziție de sprijin ferm pentru Israel. Recent, Le Pen și RN au participat la marșul de protest împotriva antisemitismului de la Paris, un gest criticat de o parte a clasei politice date fiind antecedentele partidului, dar salutat între alții de vânătorul de naziști și marele adversar al lui Jean Marie Le Pen, Serge Klarsfeld (născut la București în 1935).

Mai la dreapta ei, partidul Recucerire este condus de un evreu, Eric Zemmour, condamnat de mai multe ori în justiție pentru incitare la ură împotriva musulmanilor.

În Țările de Jos (Olanda), Partidul Libertății (PVV, extrema dreaptă) condus de islamofobul declarat Geert Wilders, clasat pe primul loc în recentele alegeri parlamentare are o poziție foarte prietenoasă față de Israel, promițând chiar mutarea ambasadei la Ierusalim în caz că va ajunge la putere.

Exemplele pot continua, cu majoritatea partidelor dreptei populiste, radicale sau extreme declarându-se pro-Israel și într-o mai mică măsură prietenoase față de evrei (explicația ceva mai încolo).

Mai întâi însă o explicație asupra acestei poziții filosemite și pro-Israel din partea unor partide cu antecedente tulburi, uneori de-a dreptul fasciste și antisemite. Cât de sinceră este această conversie.

În cazul unor lideri ca argentinianul Javier Milei există o afinitate față de iudaism. La alți lideri intervin chiar legături de familie: fiica fostului președinte Donald Trump este căsătorită cu un evreu și s-a convertit la iudaism, iar ca atare nepoții fostului președinte sunt evrei. Geert Wilders este căsătorit cu o evreică originară din Ungaria.

Dar la majoritatea acestor politicieni virajul către filosemitism și mai ales pro-israelism a fost determinat de considerente politice și uneori au reflectat în oglindă evoluția stângii înspre o apropiere de musulmani și mai recent de cauza palestiniană cu tente israelofobe și antisemite.

Trump, Meloni și aliații ei de dreapta, Le Pen, Wilders, premierul Ungariei Viktor Orban, liderii dreptei în peninsula Iberică și în Scandinavia și alții au fost și sunt oponenți vocali ai imigrației din alte continente, care în Europa se suprapune majoritar pe religia musulmană.

În acest context evreii, dar mai ales Israelul, au devenit prietenii dreptei euro-atlantice pe principiul că dușmanul dușmanului meu este prietenul meu.

Revin acum la excepțiile de la tendință și cel mai notabil este partidul de extrem dreaptă din cea mai mare țară a Uniunii Europene, Alternativa pentru Germania (AfD), actualmente urcat până la 22 – 23% în sondajele de opinie pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. În acest partid se manifestă nostalgii pentru trecutul nazist, uneori prost mascate, care sunt însoțite de poziții antisemite. Nu este deloc de mirare, dat fiind că AfD este primul partid în sondaje în landurile din est, acolo unde fosta Germanie comunistă a respins orice responsabilitate pentru Holocaust și unde după prăbușirea regimului comunist în 1990 și-au făcut reapariția idei din perioada nazistă (1933 – 1945).

O altă trăsătură este diferența, uneori pronunțată între filosemitismul și pro-israelismul liderilor dreptei populiste, radicale și extreme și atitudinea, uneori complet diferită, pe măsura coborârii în ierarhie.

Partidul Republican din Statele Unite este ferm pro-Israel, dar destui militanți din aripa de dreapta se manifestă contrar, cea mai proeminentă fiind chiar Marjorie Taylor Greene, membră a Camerei Reprezentanților și susțnătoare fanatică a lui Trump, care ventilează în mod regulat teorii ale conspirației cu iz antisemit. Recent antisemitul George Santos a devenit doar al șaselea parlamentar din istorie exclus din Camera Reprezentanților, pentru motive de fraudă și deturnare de fonduri electorale, între altele el mințind cu privire la o falsă origine evreiască. De fapt și pe Trump îl ia câteodată gura pe dinainte, ca de pildă cu ocazia celui mai recent Rosh Hashana (Anul nou evreiesc) când i-a atacat pe evreii americani care nu l-au votat că „vor să distrugă America și Israelul”, declarație care a fost taxată drept antisemită.

Segmentul cel mai de încredere al bazei electorale a Partidului Republican o constituie neo-protestanții, care manifestă un sprijin solid pentru Israel. Ei sunt priviți însă cu suspiciune de mulți evrei, din cauza misionarismului lor care la limită reprezintă antisemitism prin dorința lor de a converti evreii la creștinism.

În Europa, în unele partide ale dreptei populiste, radicale și extreme se manifestă o divergență între atitudinea pro-Israel și cea față de evrei. Cel mai clar aceasta iese în evidență în Scandinavia unde Democrații Suedezi (care sprijină coaliția de centru dreapta) și Finlandezii (parte a guvernului de coaliție alături de partidele de centru dreapta) au fost nevoiți să excludă membri de frunte pentru declarații antisemite. În Italia, jurnalistul Marcello de Angelis a fost nevoit să demisioneze dintr-un post de șef al comunicării instituționale a regiunii Lazio (condusă de aliații prim ministrei Meloni) atunci când s-a aflat că el a fost autorul versurilor unui cântec în care spunea despre evrei că sunt “o rasă de negustori”. Iar exemplele pot continua.

Între timp a mai apărut un factor, relativ conjunctural: alegerea în Israel în noiembrie trecut a unei majorități parlamentare care a învestit un guvern al dreptei naționaliste/extreme/ultra-ortodocși, condus de premierul Benjamin Netanyahu, cel mai de dreapta din istoria de 75 de ani a statului modern.

Guvernul Netanyahu, profund impopular în multe state europene, a încercat să-și găsească aliați, chiar în țări unde atitudinile față de evrei sunt ambigue. De pildă în Polonia unde Partidul Lege și Dreptate (PiS) a legiferat incriminarea afirmațiilor cu privire la colaborarea polonezilor în Holocaust în timpul ocupației naziste și care s-a opus restituirii dincolo de o anumită perioadă a proprietăților evreiești jefuite de naziști și ulterior de comuniști.

Ierusalimul are o atitudine prietenoasă față de guvernul Ungariei în pofida campaniei cu accente antisemite împotriva magnatului american de origine evreiască-maghiară, George Soros, un adversar comun al lui Netanyahu și Orban.

În această vară, ministrul de externe Eli Cohen i-a ordonat ambasadorului Israelului la București să se întâlnească cu George Simion, liderul Partidului Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), care încearcă, deocamdată fără succes, să fie băgat în seamă de confreria dreptei populiste/radicale/extreme din Europa.

Cu puțin înainte, liderul AUR reușise să-l îmbrobodească pe un jurnalist de la cotidianul Israel Hayom, ziarul cu cel mai mare tiraj din Israel, explicându-i, pe lângă marea sa iubire față de statul Israel, de ce nu e bine ca în România să se predea istoria evreilor și a Holocaustului. Asta pe lângă intervențiile apologetice regulate în Senat la adresa Mișcării Legionare ale intelectualilor partidului, Sorin Lavric și Claudiu Târziu. Zis și făcut. După întâlnirea cu ambasadorul Reuven Azar, Simion s-a dat de trei ori peste cap și dintr-o dată s-a declarat în favoarea predării materiei obligatorii a istoriei evreilor și a Holocaustului.

Pentru moment un număr crescând de evrei tind să-și exprime sprijinul pentru aceste partide care-și declară sprijinul față de Israel și condamnă antisemitismul. Dar alți evrei sun sceptici și vigilenți.

„Indiferent ce ar putea spune un politician – ar putea spune că îi iubește pe evrei și că vrea să-i protejeze pe evrei – știm cu toții, din istoria noastră, din ADN-ul nostru, că suntem în pericol atunci când există un lider de extremă-dreapta, anticonstituțional”, spune Lievnath Faber, fondatorul Oy Vey, un grup evreiesc progresist, citat de JTA.