
Cătălin Drulă anunță că USR nu va vota proiectul de desființare a Secției Speciale în forma concepută de Predoiu: ”Vom încerca să-l corectăm, este o reînființare, cu alt nume/ Nu trebuie să mai avem această formă de intimidare a magistraților”
Update 15.17: Stelian Ion (USR), fostul ministru al Justiției, a anunțat într-un comunicat de presă că va depune amendamente ”care să redea DNA și parchetelor specializate competența de a ancheta eventuale cazuri de corupție din justiție”.
Articol inițial: Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a criticat proiectul privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), afirmând că formaţiunea va încerca să îl corecteze. „Dacă vorbim, aşa cum spuneam, despre o reînfiinţare, evident, nu-l vom vota”, a subliniat el.
„Noi am spus întotdeauna, şi când eram în coaliţie, că această desfiinţare trebuie să se facă în sensul ei propriu, adică să nu mai avem această formă de intimidare a magistraţilor. În această formă, nu este o desfiinţare, este o reînfiinţare, cu alt nume, ceea ce noi ştim că şi în fosta coaliţie din care am făcut parte a fost intenţia. Clasa politică aflată acum la putere, vechea clasă politică, PSD, PNL, UDMR, a oscilat între a nu face nimic sau a ne face că facem, adică a desfiinţa un acronim, dar a-l reînfiinţa cu acelaşi scop şi să funcţioneze în acelaşi fel”, a declarat Cătălin Drulă, la RFI.
Întrebat dacă USR va vota în Parlament proiectul Guvernului de desfiinţare a SIIJ, preşedintele interimar al formaţiunii a răspuns: „Vom încerca să corectăm acest proiect. Dacă vorbim, aşa cum spuneam, despre o reînfiinţare, evident, nu-l vom vota”.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, în şedinţa de Guvern, despre legea privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justitie (SIIJ), că este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul MCV. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, după adoptarea de către Executiv.
Executivul a aprobat legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.
„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit art. 3, care continuă soluţionarea acestora”, potrivit legii de desfiinţarea a SIIJ.
De asemenea, Cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit pe cale administrativă în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente.
De la data desfiinţării Secţiei, la judecarea cauzelor, precum şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în aceste cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea.
„Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se preiau de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat în condiţiile legii pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei. De la data revenirii la parchetul de unde provin ori la parchetele unde au promovat în condiţiile legii, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul secţiei. Detaşările în curs ale personalului pe celelalte categorii de posturi se menţin în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la împlinirea termenului pentru care acestea au fost dispuse”, mai indică sursa citată.
sursa: News.ro, Sursa foto: G4Media.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii