Cătălin Drulă, critici pentru șeful PNL pe tema comasării alegerilor: „Arată că marelui general Ciucă îi este frică de vot, forțare a democrației””
Președintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat luni pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, pe tema comasării alegerilor europarlamentare cu alegerile locale. Drulă a declarat la B1 TV că dorința insistentă a lui Ciucă de comasare a alegerilor reprezintă „o lipsă de onoare atunci când vrei să trișezi și când vrei să modifici regulile pentru că îți este frică.”
Cătălin Drulă l-a acuzat pe președintele PNL că nu îi place democrația și că dă dovadă de lașitate în fața electoratului.
„Asta este o ticăloșie politică. România are o tradiție după 1989 că alegerile se fac când expiră mandatul anterior, adică dacă sunt pentru primar se alege primarul astăzi și în câteva zile își preia mandatul. Nu o astfel de suprapunere artificială în care facem alegeri în iunie, dar ceilalți primari și consiliile lor locale rămân în funcție până în octombrie.
E o puternică forțare a democrației. Dacă mergem pe logica asta și încercăm să o ducem în ridicol puteam să avem alegeri și anul trecut ca să nu le mai facem. Alegeam de anul trecut, știam cine este primar anul ăsta. Puteam să le facem a doua zi după alegerile anterioare. Asta arată că marelui general Ciucă îi este frică de vot.
”Comasarea este o lașitate. Cel care se roagă și se milogește de Ciolacu este Nicolae Ciucă. Este o lipsă de onoare atunci când vrei să trișezi și când vrei să modifici regulile pentru că îți este frică”, a mai spus Drulă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu