G4Media.ro

Cătălin Drulă deschide lista USR Timis la Camera Deputaţilor

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Cătălin Drulă deschide lista USR Timis la Camera Deputaţilor

Lista USR pentru Camera Deputaţilor este deschisă în judeţul Timiş de Cătălin Drulă, iar cea pentru Senat de Sorin Şipoş, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al USR Timiş, pe primul loc pentru Camera Deputaţilor se află Cătălin Drulă, deputat în funcţie, fost preşedinte de partid şi fost ministru al transporturilor.

”În cele doar 9 luni de zile la Transporturi, Cătălin Drulă a absorbit 3,7 miliarde de euro fonduri europene, cu mult peste predecesorii săi, a deschis toate marile şantiere de infrastructură rutieră, dar a şi restructurat instituţia făcând-o mai suplă şi mai eficientă.  Cătălin Drulă este primul ministru al Transporturilor care a avut curajul să elimine mafia PSD de la Metrou”, a precizat USR Timiş.

Pe al doilea loc se află Paula Romocean, preşedinta USR Timişoara. De profesie este economistă şi lucrează de aproape 18 ani la o companie timişoreană.

Aceasta este urmată de Vlad Şendroiu, IT-ist de meserie, liderul Consilierilor Judeţeni USR în Consiliul Judeţean Timiş, vicepreşedinte USR Timiş şi membru fondator USR Timiş.

Pe locul patru este Raoul Trifan, actual senator şi membru în Biroul Judeţean USR Timiş.

La Senat lista este deschisă de Sorin Şipoş, vicepreşedinte USR Timiş, membru fondator al filialei USR Timiş şi coordonatorul celor două campanii câştigătoare ale lui Dominic Fritz.

Pe locul al doilea se află Alina Gîrbea, proaspăt transferată din filiala USR Diaspora şi candidata USR la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Alina Gîrbea este de profesie politolog şi a lucrat în mai multe instituţii europene.

Pe al treilea loc se află Erwin Floroni, preşedintele filialei USR Lugoj şi fostul candidat la primăria municipiului.

În 2020 USR Timiş a obţinut 3 locuri în Camera Deputaţilor şi un loc în Senat. Procentul pe care USR l-a avut în judeţul Timiş a fost de 29,41%.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...