G4Media.ro

Cătălin Drulă despre cazul Clotilde Armand: Nu o suspendăm din partid, nu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cătălin Drulă despre cazul Clotilde Armand: Nu o suspendăm din partid, nu are un dosar penal / ANI a dat-o în bară cu foarte multe acțiuni, cel mai cunoscut eșec e sesizarea făcută lui Iohannis în 2014

Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat marți la RFI România că partidul său nu o va suspenda din calitatea de membru pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 de incompatibilitate după ce s-a numit managerul unui proiect finanțat din fonduri europene și și-ar fi mărit indemnizația.

Întrebat de moderator dacă Armand va fi suspendată, Drulă a spus: ”Nu. Nu are un dosar în care să fie pusă sub urmărire penală. ANI a dat-o în bară cu foarte multe astfel de acțiuni. Cea mai cunoscută e cea împotriva președintelui Iohannis în campania electorală din 2014, iar Iohannis a câștigat definitiv în instanță”.

El a mai spus că ”între timp s-a lămurit prin lege că astfel de numiri sunt legale, se permite primarilor să fie manageri de proiecte pe fonduri europene, chiar în ghidurile fondurilor UE e prevăzut acest lucru. Probabil că a vrut să coordoneze activitatea anticorupție. Apropo, sesizarea a fost făcută de fostul primar Tudorache de la PSD, inculpat într-un dosar cu prejudiciu de peste 900 de milioane de lei, ca să facem o comparație între cele două prejudicii”.

Drulă a criticat Agenția Națională de Integritate, spunând că ”pentru mine sunt semne mari de întrebare legate de cum funcționează ANI și alte instituții precum DLAF, care i-a murdărit numele lui Dan Barna. Eu cred că ANI nu ar trebui să se uite la 3.000 de lei pe lună, ci să se uite la multele milioane de lei inexplicabile din averea ministrului Alexandru Rafila, care nu a lucrat decât la stat. Am foarte mari semne de întrebare asupra ANI, inclusiv în acest caz. Am încredere că se vor clarifica aceste lucruri”.

Agenția Națională de Integritate a acuzat-o luni pe Clotilde Armand de incompatibilitate și a sesizat Parchetul Înaltei Curți în acest caz. ANI susține că primarul sectorului 1 s-a numit pe sine managerul unui proiect finanțat din fonduri europene. În replică, Armand respinge acuzațiile și susține că a respectat legea.

„În exercitarea atribuțiilor de primar, ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei”, se arată în comunicatul transmis de ANI.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

61 comentarii

  1. Clotilde n-a încălcat legea, ăla e domeniul PSDNL.

    art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
    art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

    • Managerul unui proiect european nu este numit de primar, ci este cel care a castigat un asemenea proiect.
      Daca primarul, directorul unui institut de cercetare sau rectorul unei universitati castiga un proiect european, acesta va deveni managerul proiectului, iar conducatorul institutiei (primarul, directorul sau rectorul) este obligat sa-i mareasca salariul cu acel spor, prevazut de lege.
      Toti directorii de institute de cercetare si toti rectorii, care au castigat un proiect european, au devenit managerul acelui proiect si au fost obligati de lege sa-si acorde sporul la salariu.
      Se vede ca singura treaba a consilierilor mafiei psd si pnl este sa o atace pe Clotilde.

    • Sectoarele din București nu sunt unități administrativ teritoriale! Citiți legea spălaților pe creier! Clotilde la Târgușor lângă Udrea!

    • Ionuț e un sclav PSD, care refuză să citească legea.

    • Nu zau! de parca cel de la ANI nu stia legea. Este clar o actiune pt a da apa la moara celor din media sponsorizata de PNLSD

    • @Ionut. Măi băiete, aicea nu ești Teleorman. Apropo, ai terminat arăturile?

    • ”Managerul unui proiect european nu este numit de primar, ci este cel care a castigat un asemenea proiect.”

      Offff, nu, nu, nu … confuzie maxima.
      Managerul de proiect este desemnat de reprezentantul legal al organizatiei care a castigat proiectul. Managerul de proiect nu este reprezentant legal al proiectului. Reprezentantul legal al proiectului trebuie sa fie diferit de managerul de proiect astfel incat sa se poata realiza functia de control. De ex. reprezentant legal al proiectului poate fi un viceprimar si manager de proiect poate fi primarul. Primarul nu se poate numi pe el manager de proiect si tot el sa isi verifice activitatea desfasurata in aceasta functie.

  2. Îmi aduc aminte cum Dancila s-a numit președinta comisiei pentru trecerea la Euro…
    sau un director al unui RA care era si in CA-ul regiei autonome.
    Legea permite… iei banul, ca doar nu muncesti gratis

    • @mikron :
      Poate ca nu stii cum se obtine un proiect european.
      Proiectele nu vin intr-un plic, cineva isi trece numele, devine manager si incaseaza niste bani. Exista domenii, axe prioritare, pentru care se pot depune proiecte.
      Cei care pot scrie o propunere de proiect si pot sa implementeze ce si-au propus, depun un proiect.
      O comisie evalueaza proiectul si, daca indeplineste anumite standarde, este declarat castigator.
      Deci, Clotilde este manager al proiectului, nu pentru ca si-a scris numele pe un proiect, ci pentru ca a scris o propunere de proiect, care a fost acceptat.
      Exista o lege care acorda participantilor la proiecte europene un anumit procent.
      Deci nu Clotilde si-a dat acel spor, ci legea.

    • @micron , Amice esti… Vorba lui Caragiale.

  3. Eu am auzit ca e atractiv sa lucrezi la stat. Doar ca nu e pentru oricine:
    trebuie sa fii pre-educat sa-ti vezi de treaba ta si sa ai pe cineva care sa garanteze pentru tine – la angajare. Apoi faci doar ce spune sefu’.

  4. Numai prostii debiteaza astia.
    Hai mai sa demiti pe cineva doar ca niste infractori dovedeti si care au schimbat legi sa scape de puscarie si nu pentru ca faptele lor nu au existat trebuie sa fi cu capul sa ii iei in serios, mai ales ca toate dovezile arata ca e o prosteala de o imcompetenta crasa ca nici nu cunosc domeniul pe care fac acuzatii.

  5. Poporul să ia aminte să nu mai voteze entități infracționale care folosesc instituțiile statului pentru compromate, pentru intimidări, pentru plata presei „libere”.
    Vina este a votantului românesc!

  6. Eujene Eujene, iar mananci lucruri dubioase in public. Daca eu iti fac o plangere penala acum asta nu inseamna ca ai dosar penal Eujene, ci ca un ametit ti-a facut o plangere. Dosar penal ai atunci cand dobandesti calitatea de INCULPAT. Asa ca draga Eujene, in ce dosar(e) are Clotilde calitatea de inculpat?

  7. Foarte tare!
    Ce alte știri haioase și imaginate mai circula pe planeta ta?

  8. 🤣🤣🤣 Mai bine furi 900 milioane decat sa te imbraci pompier!
    Pe langa Tudorache e sfanta!

  9. Dubla măsura… E bună justiția da doar când nu e împotriva noastră…

    • Clotilde nu a încălcat legea, PSDist infect ce ești.

      art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
      art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

    • Bă deșteptule sectoarele din București nu sunt UAT-uri! Vai de capul vostru de spălați pe creier! Apărați-vă corupta! Apărați infractorii bandă de hoți ce sunteți!

    • Ionute, de ce semnalizezi? Ai idee macar ce inseamna UAT? Iti spun eu: Unitate Administrativa Teritoriala. Adica o primarie, desteptule 🙂

    • @Raul – vezi că sunt zeci de decizii care spun că sectoarele Bucureștiului sunt subdiviziuni ale UAT numit municipiul București. Ha, ha, ha! Habar nu aveți!

    • Ionuț e PSDist, are răutatea în sânge.

      Iată legea, din nou.
      art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
      art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

  10. Felicitari Drula! Toti primarii indiferent de culoarea politica au 25% pentru proiecte UE asa ca asta e doar o farsa PSD-ista .

    • Doar dacă conduc un UAT și nu o subdiviziune! Sectoarele Bucureștiului nu sunt UAT deși primarii de sector au cerut de mai multe ori asta!

    • Ionuț e mincinos PSDist.

      Iată legea:
      art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
      art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

  11. USR nu realizeaza ca, prin astfel de pozitionari si conduite in comunicarea publica, isi construiesc, lent dar sigur, propriul esec?

    • Clotilde nu a încălcat legea, scursură ticăloasă PSDistă ce ești?

      art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
      art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

    • Sectoarele din București nu sunt unități administrativ teritoriale! Citiți legea spălaților pe creier! Clotilde la Târgușor lângă Udrea!

    • Legea e clară, Ionuț e un mincinos cronic de la PSD.

      art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
      art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

  12. Eugen de la PSD Voluntari nu doar că minte, ci suferă de o boală mintală care nu-i permite să spună adevărul.

  13. Ești din PSD, deci mincinos.

    Iată ce spune legea:
    art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
    art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

  14. Eugen strikes again 🙂

  15. Încă!!! D-l Drula!!!

  16. Usrist mitocan.

    • Spune-le PSDiștilor să respecte legea. Clotilde o respectă.

      art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
      art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

  17. USR apără corupții proprii! Ce e nou în asta? Nimic! Ai inventat și argumentație juridică! Clotilde la Târgușor lângă Udrea!

    • Clotilde nu a încălcat legea, șobolan mincinos ce ești.

      art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
      art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

  18. Sectoarele din București nu sunt unități administrativ teritoriale! Citiți legea spălaților pe creier! Clotilde la Târgușor lângă Udrea!

  19. Ce ipocriți !!! . Furați voturi cu saci și rucsaci ca să mai stați peste cinci la sută, și spuneți că sunteți curați!!!.Doamneee, i-ai și dui acolo unde le este locul.La valeeeeee.

  20. Ionuț e un sclav PSD care nu citește legea.

    O postez din nou, pentru PSDistul Ionuț.
    art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: „nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
    art. 16 din Legea nr. 153/2017: „(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”.

  21. DNA sa vina sa va ia!!!

    • Clotilde nu a încălcat legea.

    • Da, DNA tace malc desi este frauda cu fonduri europene.

  22. Nu are dosare penale, are plangeri penale din toate partile. In general „oameni de afaceri” si membri ai PNL Sector 1, cunoscuta si ca Romprest, filiala sector 1.

    Aia care au turbat de cand nu mai circula banii ca in epocile de aur Tudorache/Chiliman. Intrebare: daca spaga colectata de Tudorache a fost de 10 milioane de euro in 4 ani, cam care e valoarea „afacerilor” derulate in sectorul 1 si cat iau partidele? Tineti cont ca Tudorache era ultimul trepadus, la el ajungea maxim 1%. 1 miliarde de euro? Cum suna?

  23. Ziniiin.Tia mai rămas puțiiin.

  24. PSD nu mai poate fura în sectorul 1, așa că o hărțuiește pe Clotilde cu plângeri de doi lei.

  25. Du-te și fă un duș cu mult clor că miroși urât.

  26. ” ”pentru mine sunt semne mari de întrebare legate de cum funcționează ANI și alte instituții precum DLAF”

    Asa zicea si Dragnea despre DNA.

    „Eu cred că ANI nu ar trebui să se uite la 3.000 de lei pe lună, ci să se uite la multele milioane de lei inexplicabile”

    OUG 13 reloaded?

  27. Drulă-Pluă & Dan Barney.
    Atât!

  28. ANI face Miau miau ! Vai de capul vostru , vă făcurăți de râsul curcilor !
    Sesizarea vine de la coruptul INCOMPETENT tovarășul Tudorache zis și Diamante 😂🤣😂

  29. Lui Bode i-a fost ceruta demisia pentru ca a aranjat in cel mai mizerabil mod o licitatie de 100 de milioane de lei la minsterul de interne. A pus in caietul de sarcini o limita de inaltime a masinii de 4 mm, ca sa nu se incadreze decat BMW-ul de la firma la care e CEO prietenul personal al lui Iohannis (inaltime ceruta intre 1441 si 1445 de mm)

    Lui Armand pentru ce i-ai cere demisia? Pentru ca a inventat ANI o gogoasa, ca a delapidat aia 3000 de euro? 3000 de euro, frate? Si ANI nu e la prima mizerie in care se baga in jocuri politice. Iohannis insusi a fost la un pas sa nu poata participa la alegerile din 2014, ca ANI-ul tragea ca disperatul de un proces de incompatibiliate impotriva lui (Ponta si Basescu batusera deja palma pentru schimbarea de putere).

  30. Iesire in decor Cătălin Drulă !
    Prea tanar si prea dornic de afirmare. Nu avem toate detaliile, dar ne bagam la inaintare…
    Aici un minus si pentru echipa din spate, daca exista asa ceva … Ne arata ca USR ori nu are specialisti, ori nu sunt organizati, ori sunt foarte splabi.
    Asadar, eu cu nine mai votez acum?

    • Catalin Pwla! Fura de la oameni cinstiti care au muncit pro-bono ca sa dea la cor.upti si sa-si îmbuibe familionul lui in frunte cu pu.turoasa cwrva stramba po.citania îmbuibata ralu.ca pa.un si plozii ei.
      Catalin Pwla – Un trădător de electorat. Un mincinos. Un ex.crock. Un neserios. Un pampalau.

    • Un escroc, crook, contele r o l i c r o p.

    • Drula,Mihaiu sau Clotilde considera ca tot publicul roman este la nivelul ciolacilor!Nu-i asa si adevarul e ca ANI are dreptate:Clotilda ia deja 25% in plus la salariu caci primaria gestioneaza bani europeni deci cu cei 3500€ in plus a depasit 30% ,putea sa nu se lacomeasca si sa dea managementul la cel care a lucrat efectiv!Deci a facut un abuz orice ar spune si o meschinarie la nivel Tudorache!

    • Sa investigheze instanța cazul.
      Având si avizul departamentelor juridic, economic, resurse umane din S1 si aprobarea ministerului public, cel mult o sa fie o neglijenta in serviciu. Va trebui sa restituie cei 3.500 euro si va primi sancțiune disciplinara / administrativă.

      Este un caz clasic in care femeia asta este atacată pentru ca s— a luptat cu corupția mare / sistemica. Este cam singura din partidele astea care a realizat ceva remarcabil!

      Mai este si senatoarea a cărei nume nu poate fi scris, care mai are tupeul sa întrebe de devalizarea companiilor de stat. Dar ea este sabotată in alte feluri. Nu ma interesează ca e finanțată de răul de la est dacă ea se lupta cu un dr.ac din alta specie intern sau de la vest.

      România a importat co.rupție din toate zonele. Co.rupție exista si in vest si a început sa-si facă de cap si in România, pe fundalul birurilor plătite istoric către rusia si otomani. Săraca țara!

  31. Asa-i trebuie dacă a vrut să fie transparenta,sa lucreze cu actele la vedere.O păteste și dacă ia un leu.Ia s-o fi lucrat în subteran,cu sute de milioane,cu „băietii destepti”,să vezi ce liniste ar fi fost.Așa,ăștia i-au găsit nod în papură,pe o chestiune juridică ridicolă,de interpretare,că vezi doamne ea nu este primar ca toti ceilalti,nici măcar ca cel din „Pocreaca”,chiar dacă au votat-o sute de mii de oameni.Si cu „flasnetele”dominante din media romanească(in care denunțătorul infractor a băgat bani PUBLICI cu nemiluita,cercetat pentru megafraudă de 900 de milioane),acestia fac din această persoană(pentru că și-a permis să lupte pe cont propriu împotriva coruptiei),”infractoarea”numărul 1 a tării.
    O frantuzoaică a venit la Bucuresti sa lupte împotriva politicii de sorginte kgb-istă,de o sută de ani pusă pe acaparare,si o tratăm,de teamă ca ne face ordine,ca si cum ar fi „Mița Baston”.Un conational de-al acestei femei a făcut Romania „dodoloață”,mujicilor!!! Goana după bani v-a scos si ultimul neuron al memoriei din cap.

  32. Sujeti drula. Ii amenință fostul primar, diamantul, pe pezedei ca dacă nu îl.salveaza ii baga odată cu el. Pezedeu udemereu penali = hoți cu acte. Haur trage liniuțe pe cer, încă nu au iesit din neandertal.

  33. Ce argument e asta? Ani sa se uite la furturile de milioane de lei nu la unul de 3000 de lei lunar??? Pai drula, ce faci? Inchizi ochii la furturile useriste doar pentru ca sunt mai mici?