Cătălin Drulă, despre înregistrarea Alianței Dreapta Unită la BEC: ”Avem semnale că Puterea actuală doreşte blocarea noastră, aşa cum s-a încercat şi în 2019”
Cătălin Drulă a declarat că Biroul Electoral Central (BEC) se va pronunţa, duminică ora 11.00, asupra înregistrării Alianţei Dreapta Unită, însă sunt semnale că Puterea actuală doreşte să blocheze această alianţă, la fel cum a încercat şi în anul 2019. „Documentele şi dosarul Alianţei Dreapta Unită sunt pregătite impecabil, exact în sensul deciziei din 2019 a Înaltei Curţi. Juridic şi politic, lucrurile sunt fără dubiu. Rămâne doar de văzut dacă în România mai avem democraţie şi Opoziţiei i se interzice accesul pe buletinul de vot sau nu”, mai spune liderul USR, transmite News.ro.
„Este un moment critic pentru democraţia românească. Am ajuns şi în punctul în care o putere abuzivă se pregăteşte să blocheze dreptul Opoziţiei de a candida şi de a se asocia în alegeri libere. Mâine la ora 11, Biroul Electoral Central se va pronunţa asupra înregistrării Alianţei Dreapta Unită, opoziţia democratică din România. Avem semnale că Puterea actuală doreşte blocarea noastră, aşa cum s-a încercat şi în 2019. Deja dimineaţă un abuz a fost comis prin respingerea reprezentantului desemnat de PMP în BEC”, a scris Cătălin Drulă, sâmbătă pe Facebook.
El a adăugat că Eugen Tomac este liderul legitim ales al PMP, încă din 2022, iar de doi ani de zile tergiversează un pas care în lege era obligatoriu a fi făcut în 15 zile şi anume înscrierea în Registrul partidelor politice. Drulă a adăugat că la fel s-a întâmplat şi cu USR, în anul 2019, însă ÎCCJ a dat dreptate partidului.
„Pentru că veţi auzi multe manipulări: Eugen Tomac este liderul legitim şi ales al PMP încă din 2022. De 2 ani de zile se tergiversează un pas care în lege era obligatoriu a fi făcut în 15 zile şi anume înscrierea în Registrul Partidelor. La fel am păţit şi noi USR în 2019, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne-a dat dreptate. Ca fapt divers, la data ultimelor alegeri parlamentare din 2020, Marcel Ciolacu preşedinte faptic, nu era şi scriptic în acest Registru unde era trecută Viorica Dăncilă”, a completat liderul USR.
„Documentele şi dosarul Alianţei Dreapta Unită sunt pregătite impecabil, exact în sensul deciziei din 2019 a Înaltei Curţi”, a continuat Drulă.
„Juridic şi politic, lucrurile sunt fără dubiu. Rămâne doar de văzut dacă în România mai avem democraţie şi Opoziţiei i se interzice accesul pe buletinul de vot sau nu. Au fost multe derapaje în ultimii ani ai regimului Iohannis, dar la acest ultim pas de a nu mai avea alegeri libere nu se ajunsese încă. Se pare că sunt disperaţi şi capabili de orice. Alianţa Dreapta Unită este un proiect politic în care am investit doi ani de construcţie împreună cu zeci de mii de membri ai USR şi ai aliaţilor noştri, pentru milioanele de români care îşi doresc o alternativă reală la PSD-PNL, la regimul abuziv al lui Iohannis şi Ciolacu. Pentru voi, milioanele de români care ne susţineţi, vom merge înainte oricâte piedici ne-ar pune. Suntem pregătiţi şi determinaţi să ne luptăm până la capăt”, a mai spus Cătălin Drulă.
USR, PMP şi Forţa Dreptei au depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central (BEC), protocolul de constituire a alianţei Dreapta Unită pentru participarea la alegerile din 9 iunie.
Procesul verbal privind constituirea Biroului Electoral Central pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie explică de ce formaţiunile PMP, Forţa Dreptei şi REPER nu au reprezentanţi în BEC. Astfel, Partidul Mişcarea Populară nu are un reprezentant în BEC deoarece, conform datelor publice înscrise în Registrul partidelor politice, funcţia de preşedinte al PMP este deţinută de către Cristian Diaconescu şi nu de către Eugen Tomac. De asemenea, Forţa Dreptei şi partidul REPER nu au reprezentanţi în BEC fiindcă niciunana dintre cele două formaţiuni politice nu a obţinut mandate la alegerile europarlamentare din anul 2019.
În replică, preşedintele Partidului Mişcarea Populară Eugen Tomac a reacţionat la motivul invocat în procesul verbal de constituire a BEC la pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie care spune că PMP nu are reprezentant în Biroul Electoral Central deoarece, potrivit datelor publice înscrise în Registrul partidelor politice, funcţia de preşedinte al PMP este deţinută de către Cristian Diaconescu. El a declarat, sâmbătă pentru News.ro, că în Registrul partidelor politice, în anul 2020, figura Viorica Dăncilă ca preşedintă a PSD, iar la „depunerea membrilor în BEC şi a candidaturilor pentru alegerile din 6 decembrie, a putut semna preşedintele PSD Marcel Ciolacu, care nu era în Registrul partidelor politice”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu