G4Media.ro

Cătălin Drulă, despre Marcel Ciolacu: ”Noua generație a mafiei politice PSD face…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cătălin Drulă, despre Marcel Ciolacu: ”Noua generație a mafiei politice PSD face banii mai sofisticat, sub acoperire de business / Se folosesc firmele apropiatelor, ale soțiilor, ale nepoților”

Fostul șef USR Cătălin Drulă l-a atacat dur pe premierul Marcel Ciolacu, marți, după ce presa a publicat investigații despre averile familiei candidatului PSD la prezidențiale:

  • ”Noua generație a mafiei politice PSD face banii mai sofisticat, sub acoperire de business. Se folosesc firmele apropiatelor, ale soțiilor, ale nepoților”, a scris Drulă pe Facebook.

Drulă a comparat situația cu cartelurile mexicane și a spus că sistemul de Justiție ”este în lesă”:

  • ”Desigur, metodele nu sunt chiar noi, dar dacă acum 20 de ani aveam un DNA care o făcea celebră pe Mătușa Tamara, astăzi sistemul de Justiție este în lesă, distrus după 10 ani de regim Iohannis. Alesul sistemului este clar, cel mai abil dintre urâți, Marcel Ciolacu. Prin urmare, intangibil pentru sistemul de justiție. Protejat mediatic. Ajutat de instituții”, a mai spus Drulă.

Fostul șef USR a criticat PNL pentru complicitate cu PSD și a transmis că „orice vot pentru Geoană, Ciucă, Diaconescu înseamnă că lui Ciolacu i se dau cheile țării”:

  • ”Degeaba scâncesc peneliștii a pagubă, și îi dau penibil adresa de la vila RA-APPS prin presă. PSD e pe cale să pună talpa pe România fix prin marea trădare a PNL. Dacă n-ar fi fost atât de lacomi și lași, nu s-ar fi ajuns aici. Lacomi, pentru că Lamborghini Dumitrescu și rețelele lui Luci Bode trebuiau să rămână mufate la bani. Lași, pentru că s-au făcut preș în fața unui dulap săsesc fără sertare, cum a spus susținătorul lor cu mai mult talent decât ei. Au vândut viitorul României și acum un pas mic îl mai desparte pe Marcel de puterea absolută. Și nu vă lăsați înșelați de teatrul lui Marcel, care de 5 ani de zile se chinuie să nu sperie țara. Pericolul asupra democrației românești, deja slăbite, este enorm. Cu Ciolacu la Cotroceni se lasă frigul și noaptea peste România”, a mai zis Drulă.

G4Media a scris luni cum firma din Buzău a soției premierului Ciolacu a cumpărat un apartament în București, iar afacerile cu statul ale societății care deține terenul și autorizația de construire au explodat în ultimii ani. Citește investigația aici.

Public Record a scris tot luni cum nepotul lui Marcel Ciolacu a cumpărat mai multe imobile în București și Constanța, unul din ele chiar de la șeful PSD Constanța. Citește investigația aici. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Unde.s PSDistii la butoane sigur se fură sau se minte! Sunt 34 de ani și încă sunt votati comuniștii in Romania!