Cătălin Drulă, USR: Emil Boc trebuia să își ceară scuze clujenilor, dar în loc de asta lansează atacuri, este o dezamăgire / Boc declarase că ”USR este un partid-ghiocel, curat ca lacrima după primăvară, nici usturoi nu a mâncat, nici în Guvern nu a fost, nici centura nu a scos-o din PNRR. Totul are o limită la demagogie”
Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat, miercuri, la Digi24, că primarul Clujului, Emil Boc, trebuia să își ceară scuze clujenilor, dar în loc de asta lansează atacuri. ”Pentru mine este o dezamăgire”, a mai spus Drulă. Consilierii USR Cluj l-au criticat, luni pe Emil Boc, pe motiv că, deși a pregătit de câțiva ani buni proiectul centurii metropolitane, a fost nevoit să anuleze licitațiile deoarece nu s-a prezentat nici o companie. În replică, primarul Clujului i-a acuzat pe cei de la USE de nesimțire și demagogie, susținând din nou că președintele partidului, Cătălin Drulă a scos centura din PNRR pe când era ministru al transporturilor.
- “Am impresia că partidul acesta USR este un partid-ghiocel, curat ca lacrima după primăvară, nici usturoi nu a mâncat, nici în Guvern nu a fost, nici centura nu a scos-o din PNRR. Totul are o limită la demagogie. Ce puteți să reproșați că nu s-a făcut ca la carte? Că nu ați spus nimic, cu ce a greșit Primăria sau cu ce au greșit proiectanții. Acum USR e ghiocel, face pe sfânta fecioară, dar numai rău a făcut Clujului. Ați scos centura din PNRR. Dacă acum era în PNRR, aveam deja contractul de finanțare semnatat ca la metrou. V-ați bătut joc de Cluj”, a declarat Emil Boc într-o ședință de Consiliu Local de acum două zile.
- UPDATE 16.23 Cătălin Drulă susține, potrivit unui comunicat, că ”acuzațiile nefondate formulate la adresa USR arată doar incapacitatea acestuia de a implementa două proiecte mari pentru Cluj: metroul și centura metropolitan㔄Domnul Boc este foarte nervos pentru că este complet incapabil să implementeze cele două proiecte mari ale Clujului, adică metroul și centura metropolitană. Sunt două proiecte care sunt fix în mâna dumnealui, conduce licitațiile, a organizat studiul de fezabilitate, l-a derulat. A avut o licitație lansată acum pentru centura metropolitană la care nu a avut nicio ofertă depusă. Este un semnal că lucurile au fost făcute prost în studiul de fezabilitate derulat chiar de primăria dumnealui”, declară Cătălin Drulă.
Fostul ministru al Transporturilor arată că ambele proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Centura metropolitană este finanțată prin Proiectul Operațional Transport, program care merge cu extensie până în 2030, tocmai pentru a avea o șansă să se realizeze, deoarece, dacă ar fi fost în PNRR, ar fi avut ca termen limită de finalizare anul 2026.
„Or, ceea ce s-a întâmplat acum, după doi ani, confirmă că am luat decizia bună. Nu are contract semnat de execuție nici în 2023, deja încep în 2024. Și e un proiect complex, acolo durează cel puțin 3-4 ani construcția. Deci, prin includerea în Programul Operațional Transport, chiar are o șansă să nu piardă finanțarea. Și sunt tot fonduri nerambursabile, tot fonduri europene, numai că pe alt program”, precizează Cătălin Drulă.
Context
Potrivit Actual de Cluj, primarul Emil Boc a spus în fața Consiliului Local, la ședința din 15 mai, că nici prin minte nu i-a trecut că Primăria nu va primi nicio ofertă la licitațiile de peste 3 miliarde de lei pentru tronsoanele 2 și 3 ale centurii metropolitane. În schimb, Boc a arătat că a cerut o analizată din partea proiectanților care au pregătit caietele de sarcini și a specialiștilor Primăriei privind eșecul licitațiilor și pașii următori pentru continuarea proiectului, concluzii despre care a afirmat că le va primi în 16 mai.
‘”Au fost foarte multe firme care s-au înscris ca intenție de participare iar marea surpriză a fost să nu avem nicio oferta depusă. A fost o situație unică pentru noi, nu și în România, însă. Am văzut ceea ce se spune că timpul pentru ofertare nu a fost suficient dar am lansat procedurile în luna februarie. Despre preț, n-am avut nicio obiecție de la niciuna dintre firme până acum, cum am avut în cazul proiectului metroului. Ar mai fi complexitatea lucrărilor, poate și aici este problema, proiectul centurii este mai complex decât cel al metroului. Dar toate sunt supoziții. Acum că avem banii, avem proiectul apreciat de experți, nu avem firme. Vreau să va liniștesc, să va spun că proiectul nu este în pericol de a nu se realiza. Programul Operational Transport 2021-2027 poate fi extins. Nimeni nu a contestat valoarea proiectului, cum a fost la metrou. Aștept concluzia specialiștilor cărora le-am dat termen până marți (16 mai – n.red.) dimineața să-mi prezinte concluziile. Nici prin minte nu mi-a trecut că nu vom avea nicio ofertă. Vă voi ține la curent cu ce propunere ne vor face specialiștii. Vă promit că va fi prioritatea zero a orașului. La centură, prețurile sunt din martie 2022, după izbucnirea războiului”, a declarat edilul Emil Boc, în cadrul ședinței de Consiliu Local din 15 mai.
Consilierii USR au reușit să îl provoace pe primar să se lanseze într-un atac cu acuze politice, după ce l-au criticat că, deși a pregătit de câțiva ani buni acest proiect, a fost nevoit să anuleze licitațiile prin neparticipare, ceea ce înseamnă că s-a greșit și este nevoie de corecții și măsuri pentru continuarea proiectului, după cum a arătat lidera grupului USR, Alexandra Oană. “Chiar dacă știu că este dureros, trebuia să va asumați răspunderea pentru ratarea celui mai important proiect pentru clujeni. Nu de scuze avem nevoie ci de corectarea greșelilor, de reluarea imediată a licitației, dar și să înființați o celulă de criză pentru monitorizarea marilor proiecte, așa cum noi deja v-am propus, astfel încât măcar în ceasul al 13-lea să ne așezăm cu toții la masă și să găsim soluții”, a arătat Alexandra Oană.
Emil Boc a reacționat și i-a acuzat pe cei din USR că iși bat joc de un proiect al Clujului, cum este centura, “Am impresia că partidul acesta USR este un partid-ghiocel, curat ca lacrima după primăvară, nici usturoi nu a mâncat, nici în Guvern nu a fost, nici centura nu a scos-o din PNRR. Totul are o limită la demagogie. Ce puteți să reproșați că nu s-a făcut ca la carte? Că nu ați spus nimic, cu ce a greșit Primăria sau cu ce au greșit proiectanții. Acum USR e ghiocel, face pe sfânta fecioară, dar numai rău a făcut Clujului. Ați scos centura din PNRR. Dacă acum era în PNRR, aveam deja contractul de finanțare semnatat ca la metrou. V-ați bătut joc de Cluj (…). Un pic de rușine nu aveți. Mai aveți și tupeul să spuneți ceva, dar unde ați fost toți când s-a scos, nu v-am văzut legați cu lanțuri de Palatul Parlamentului, nu v-ați dat foc în piață. Acum aveți tupeul să vă bateți joc de un proiect extraordinar al Clujului. Dacă nici la ăsta nu s-a lucrat ca la carte, nu știu la care s-a lucrat. Nu accept lecții de demagogie de la unii care nu au făcut nimic în țară. Un șurub arătați-mi pe care USR l-a făcut la Cluj. Accept dialog și critică, dar raportată la realitate (…) dacă ar fi venit de la vreun cetățean le acceptam…”, a spus primarul.
În schimb, lidera grupului USR i-a amintit că știe prea bine că centura nu a fost niciodată în PNRR, însă primarul a continuat să spună că, de fapt, Drulă a fost de rea credință și nu a avut capacitatea să explice Comisiei Europene să o finanțeze prin PNRR.
„Dacă centura ar fi rămas în PNRR, atunci banii, astăzi, erau pierduți. Primul test pentru proiectul centurii, licitația, a fost ratat. Vedem că sunteți extrem de enervat însăpe partea de soluții tot nu am auzit nimic. Centura nu a fost niciodată în PNRR iar documentul pe care l-ați adus era o anexă făcută de minstrul Boloș în scop electoral. Finanțare s-a dat pe priecte verzi și digitale. A fost un mare succes ce a reușit Drulă cu echipa sa, să negocieze acordarea de finanțări și pentru proiecte de drumuri iar pentru Cluj a reușit să aducă alte proeicte”, a mai spus Alexandra Oană.
Boc, în schimb, l-a lăudat pe senatorul USR Viorel Băltărețu, care a cerut piste de biciclete să facă centura verde și l-a criticat pe Drulă că, „a otrăvit fântânile” și că, chiar și așa, n-a reușit să o pună pe lista PNRR, mai mult, a lăsat și metroul cu o finanțare mult mai mică, de la 1 miliard de euro la 300 de milioane de euro. „N-are nici mamă, nici tată, nici valoare”, a mai spus printre altele primarul care i-a mai acuzat pe cei din USR că înfing cuțitul în spate proiectanților care au fost de bună credință și s-au prezentat la dezbaterea inițiată de USR pentru a le explica proiectul. „V-au servit cu bună credință, acum profitați de un like pe Facebook și ca Iuda le băgați cuțitul pe la spate”, a mai spus primarul.
„Noi cerem explicații și soluții, degeaba ne acuzați de demagogie. Clujul are finanțări de 2,5 miliarde și e una dintre cele mai finanțate regiuni din România în PNRR”, au mai adăugat cei din USR. „Ei au făcut cap-coadă proiectul și acum mă obligați să spun că ei sunt de vină”, a mai spus Emil Boc.
În discuția care a dura aproape o oră și jumătate s-a băgat și viceprimarul Dan Tarcea să ridiculizeze USR-ul, pe motiv că și-a făcut pliante în care se laudă cu proiectul centurii. PNL-ul a pierdut însă un proces în instanță în care, în fosta campaniei electorală, a distribuit pliante false în numele USR-ului.
Sursa: Actual de Cluj
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.