Încă un atac la Orban. Cătălin Predoiu: Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventurã și cãtre un nou eșec politic
”Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventurã și cãtre un nou eșec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbinã. Nu modernizează, ci propune o politica retrogradã. #Ajunge”, scrie fostul ministru al justiției, Cătălin Predoiu, pe Facebook. Același mesaj a fost postat pe Facebook și de alți liberali, de Alina Gorghiu și de Iulia Scântei.
”PNL este singurul partid care a avut o poziționare corectă în această privință”, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă imediat după închiderea urnelor, referindu-se la faptul că partidul a îndemnat alegătorii să decidă în funcție de conștiința lor.
”Motivul principal pentru care oamenii n-au venit la vot este confiscarea acestui referendum de către Liviu Dragnea, ăsta este motivul esențial pentru care prezența la vot a fost atât de scăzută”, a mai spus Orban.
Cu câteva ore înainte, deputatul PNL, Mihai Voicu, i-a trimis liderului partidului, Ludovic Orban, o scrisoare în care îi reproșează faptul că a închis ochii la ”tentativele evidente de fraudare” a referendumului și arată că este vorba de ”un plan pentru fraudarea viitoarelor alegeri”. Mihai Voicu îi reproșează lui Ludovic Orban și asocierea cu ”un referendum inutil și illiberal”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii