Cătălin Predoiu şi ministrul de Interne din Israel, întâlnire în prezenţa familiilor unor ostatici deţinuţi de Hamas / ”România susţine intensificarea demersurilor pentru permanentizarea opririi focului”
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere, miercuri, cu o delegaţie condusă de ministrul israelian de Interne, Moshe Arbel, din care au făcut parte şi membri ai familiilor unor cetăţeni români (având dublă cetăţenie) răpiţi şi ţinuţi ostatici de Hamas, relatează Agerpres.
„Întrevederea a avut loc cu ocazia vizitei pe care oficialul israelian o efectuează în România, în contextul situaţiei actuale de securitate din Orientul Mijlociu. Partea israeliană a adresat mulţumiri pentru solidaritatea pe care România a manifestat-o în contextul conflictului provocat de Hamas începând cu 7 octombrie”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis miercuri.
La rândul ei, partea română a mulţumit autorităţilor israeliene pentru sprijinul acordat în vederea repatrierii cetăţenilor români care se aflau în Israel la începutul crizei.
„De asemenea, a fost evidenţiată necesitatea de a continua împreună eforturile pentru eliberarea rapidă şi în siguranţă a tuturor ostaticilor rămaşi, oricât de greu sau de complex ar fi acest proces”, arată sursa citată.
Ministrul Afacerilor Interne a transmis familiilor prezente un mesaj de solidaritate şi a reiterat sprijinul pentru întreprinderea tuturor eforturilor care pot fi făcute pentru a contribui la eliberarea tuturor ostaticilor.
„România susţine intensificarea demersurilor pentru permanentizarea opririi focului şi pentru identificarea de soluţii diplomatice în vederea reluării Procesului de Pace şi pledează pentru respectarea strictă a dreptului internaţional şi a dreptului internaţional umanitar”, precizează MAI.
În cadrul discuţiilor, cei doi interlocutori au salutat nivelul bun al cooperării bilaterale şi au evidenţiat importanţa consolidării acesteia şi reluării proiectelor avute pe rol odată ce situaţia de securitate se va normaliza.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu