G4Media.ro

Câteva mii de manifestanţi au protestat la Berlin împotriva restricțiilor, cum ar…

Sursa: Captură Facebook

Câteva mii de manifestanţi au protestat la Berlin împotriva restricțiilor, cum ar fi cerința de a purta mască, încălcând regulile de distanțare socială

Câteva mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în Berlin pentru a protesta împotriva strategiei guvernamentale de combatere a coronavirusului şi, mai ales, a restricţiilor impuse, cum ar fi cerinţa de a purta mască, transmite dpa.

După ce mai multe adunări individuale planificate au fost interzise de către autorităţi, în conformitate cu regulile împotriva cărora manifestanţii intenţionau să protesteze, o mulţime mare, dar împrăştiată, s-a adunat sâmbătă şi a început să se deplaseze pe străzi – fără măşti – urmărită îndeaproape de poliţişti pe jos, în dube şi chiar într-un elicopter. Cordoane de protecţie au fost instalate în jurul unor porţiuni mari din cartierul guvernamental.

Poliţia germană era pregătită pentru o participare de dimensiuni mult mai mari, având pregătiţi aproximativ 2.000 de ofiţeri, inclusiv aduşi din afara capitalei.

Poliţiştii au raportat aproximativ 100 de reţineri, unele de scurtă durată, precum şi rănirea unui ofiţer pe fondul mai multor atacuri împotriva membrilor forţei de poliţie.

În acelaşi timp, un alt grup de manifestanţi s-a adunat într-o altă zonă din Berlin pentru o „Paradă a Iubirii”.

Deşi nu se opun în mod explicit regulamentelor impuse pentru a gestiona pandemia de COVID-19, organizatorii au spus că vor să răspândească sentimente pozitive în mijlocul pandemiei, evidenţiind în acelaşi timp diversitatea Berlinului. Îmbrăţişările şi dansurile favorizate de o astfel de adunare au dus la încălcări frecvente ale regulilor de distanţare socială. Puţini purtau mască, deşi erau încurajaţi de organizatori să o facă.

Cu toate acestea, mai mulţi participanţi purtau bannere în care erau denunţate grupurile care pun la îndoială existenţa coronavirusului.

Poliţia a estimat aproximativ 4.000 de participanţi. Organizatorii se aşteptau la 10.000.

Nouă demonstraţii au fost interzise din start de către poliţie, inclusiv cea a mişcării Querdenken (Gândirea laterală) – un grup de sceptici faţă de existenţa coronavirusului, activişti de extremă dreapta şi persoane care se opun vaccinării -, pe una din principalele artere din Berlin.

Organizatorii a patru demonstraţii au contestat în instanţă interdicţia dată de poliţie. Un singur demers a avut succes, obţinând în cele din urmă permisiunea pentru o întâlnire de 500 de protestatari, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Poliţia a acordat o atenţie deosebită acestui tip de demonstraţii deoarece protestele mari împotriva restricţiilor impuse în Berlin ca urmare a pandemiei în urmă cu un an s-au încheiat cu străpungerea de către manifestanţi a unei bariere ridicate în zona clădirii Reichstag-ului, care găzduieşte parlamentul, şi ocuparea pentru scurt timp a unei din scările principalele, incident care a provocat indignare pe scară largă în Germania.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Eric Clapton, vacciinat
    https://youtu.be/dNt4NIQ7FTA

  2. Distantare fizica sau sociala?

  3. „împotriva restricțiilor, cum ar fi cerința de a purta mască” asta este consecința negativă a democrației liberale unde oamenii o duc prea bine, ajung sa fie răsfățați încât nici nu vor să poarte o amărâtă de mască chirurgicală într-o pandemie,
    să facă o comparație cu una din dictaturile africane, acolo o să vadă ce înseamnă cu adevărat restricții.

    • Daca măștile chirurgicale ar fi funcționat, numarul de cazuri continua să rămână mic. Adevărul este că virusul se transmite prin aerosoli, iar masca de carton este un accesoriu de fluturat empatia. Nu previne răspândirea, nu previne infecția.
      N95 sau iti asumi

    • Nici N95 nu e mare branza.

      Cumva toți doctorasii contemporani au uitat ca inainte de industrializarea masiva cu produse de unica folosință, se foloseau cu succes masti si bonete realizate din tesaturi precum halatele. Se spalau, se sterilizau si nici nu poluau cu poliester aiurea.

      Apropo de halate, ați văzut mizeriile de combinezoane de unica folosință material transparent, scumpe in draci? Vreți să-mi spuneți ca previn colcaiala microbiana mai bine decât textila autoclavata? La fel si cu măștile care nu sunt lipite de piele si permit trecerea aerului pe langa nas, pe sub barbie…

      Cea mai buna dovada ca problema actuala nu e asa grava e ca personalul medical (care foloseste materiale consumabile de calitate incerta) nu se infecteaza grav si nu moare pe capete, aglomerand cimitirele. Iar cei trecuți prin boala nu se reinfecteaza, contrar narativei oficiale cum ca trecerea prin boala nu conferă imunitate.

      Daca era sars1 sau mers, orasul originar era fantoma si zborurile de atunci se suspendau pe perioada nedefinita.

    • Bre sun tzu, du te in Qina.

      Ce dimensiuni au virusii ?!

      Ce spatiu exista intre firele mastii ?!

      Tu vrei sa filtrezi virusii ca si cum ai dori sa prinzi tantarii cu plasa de Bz.

  4. Au fost demonstratii pe aceeasi tema (de care am auzit eu pana acuma) ieri in: Israel, Anglia, Germania, Franta, Elvetia, Italia.