G4Media.ro

Câteva sute de persoane, la un protest în Piaţa Victoriei faţă de…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Câteva sute de persoane, la un protest în Piaţa Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul 2 Mai

Câteva sute de persoane s-au strâns sâmbătă seara în Piaţa Victoriei la un protest organizat faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, în care doi tineri studenţi au fost ucişi de maşina condusă de Vlad Pascu, aflat sub influenţa drogurilor, transmite Agerpres.

La acţiunea organizată, începând cu ora 19,00, de Asociaţia „Tânărul de azi, schimbarea de mâine” au fost prezenţi şi membri şi apropiaţi ai familiei lui Sebastian Olariu, tânărul decedat în accident.

Participanţii la protest au purtat haine albe în semn de omagiu pentru tinerii ale căror vieţi s-au stins în accidentul de la 2 Mai.

„Cel mai iubit dintre pământeni este acum înger. Îţi vom face dreptate”, „Justiţie egală pentru toată lumea”, „Dacă erau copiii voştri?”, „Corupţia ucide”, „Decizia de azi, consecinţa de mâine”, „Vlad Pascu trebuie să primească închisoare pe viaţă”, „Dorim să nu ne fie frică în propria ţară”, „Greşeala se plăteşte”, „Luptă pentru viitor” – sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele afişate de participanţii la protest.

La microfon au vorbit colegi şi una dintre profesoarele lui Sebastian Olariu, care a cerut celor prezenţi să aprindă luminile telefoanelor pentru tânărul decedat.

„Statul român ne-a mai demonstrat încă o dată cât de multe minusuri există şi de ce noi trebuie să ne spunem cuvântul! Pe 4 aprilie, s-a declarat ‘prima victorie’ pentru Vlad Pascu, ceea ce ne demonstrează ce primează în stat şi cât de interpretabile sunt legile. Pentru faptele comise (condus sub influenţa substanţelor, lipsa actelor, ucidere, vătămare corporală, fuga de la locul faptei), avocaţii lui Vlad Pascu dau vina pe victime, spunând că acestea au circulat neregulamentar. (…) Justiţia nu este de partea noastră, ci pledează pentru apărarea vinovatului. Justiţia nu a luat fiecare aspect important în considerare, ci a ales să pună întrebări ce nu îşi au locul într-o sală de judecată. În urma accidentului soldat cu victime, judecătoarea se întreabă dacă una dintre victime este în sală. Noi, dar şi cei pentru a căror dreptate luptăm nu merităm asta”, se afirmă într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Asociaţiei „Tânărul de azi, schimbarea de mâine”, în anunţul de chemare la protest.

Judecătoria Mangalia a respins, în 4 aprilie, cererea familiilor victimelor de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, ca fiind neîntemeiată, în cazul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei, în localitatea 2 Mai. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost respinsă după circa o oră de dezbateri.

Cu o zi înainte, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de strămutare a procesului în care este judecat Pascu.

Tatăl lui Sebastian, unul dintre tinerii morţi în accidentul rutier, îşi exprimase speranţa, la intrarea în sala de judecată, la termenul din 4 aprilie, ca judecătorul să schimbe încadrarea juridică a faptei, iar Pascu „să plătească prin pedeapsă” pentru ceea ce a făcut.

Avocatul lui Vlad Pascu, Adrian Bendeac, a declarat, în aceeaşi zi, la ieşirea din Judecătoria Mangalia, că victimele accidentului de la 2 Mai se deplasau neregulamentar, fiind vorba despre o culpă comună în acest caz. „În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv, în sensul în care se deplasau neregulamentar. E o culpă comună”, a spus Bendeac.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19 august 2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis la acea dată procurorii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Pe langa porcaria prin care avocatul apararii se foloseste de orice gaselnita pentru a justifica banii storsi de la parintii progeniturii scapate de sub control, ce mi se pare mie incredibil este ca nu sunt culpabilizate deloc autoritatile locale pentru ca aleea care vine din Vama Veche se termina efectiv pe marginea drumului obligand turistii sa mearga pe acostamentul soselei. O mizerie tipic romaneasca care a curmat inutil vietile unor copii.

  2. Te caci în ea de țară cu asemenea solidaritate!

  3. @G4 – Mai fac o incercare, poate lasa moderatorul sa treaca mesajul. Pe langa porcaria prin care avocatul apararii se foloseste de orice gaselnita pentru a justifica banii storsi de la parintii progeniturii scapate de sub control, ce mi se pare mie incredibil este ca nu sunt culpabilizate deloc autoritatile locale pentru ca aleea care vine din Vama Veche se termina efectiv pe marginea drumului obligand turistii sa mearga pe acostamentul soselei. O mizerie tipic romaneasca care a curmat inutil vietile unor copii.