G4Media.ro

Câteva universități românești apar în clasamentele Times Higher Education după domenii de…

Sursa: Pixabay

Câteva universități românești apar în clasamentele Times Higher Education după domenii de studiu 2022 – Inginerie și Informatică, toate în jumătatea inferioară / Babeș-Bolyai e prima din țară, la ambele categorii

Patru universități românești figurează în clasamentul Times Higher Education 2022 după domenii de studiu – Informatică și șapte apar în același clasament pentru domeniul Inginerie. Cele două clasamente, publicate acum în continuarea celor anunțate în septembrie, includ în jumătatea inferioară instituțiile românești de învățământ superior. Dintre acestea, cel mai bine se situează, la ambele domenii, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Astfel, cele patru universități românești luate în considere la capitolul informatică se situează în segmentele 601-800 și 801+, în condițiile în care, in total, au fost incluse 891 de universități din toată lumea.

Iar la topul aferent domeniului Inginerie, una figurează pe locurile 501-600, două în intervalul 801-1000, iar patru, în segmentul 1001+, din totalul de 1188 de universități din întreaga lume.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Asa arata esecul numit : Ecaterina Andronescu, pupila lui Ion Iliescu.
    Asa a condus Ministerul Educatiei, Comisia pentru Invatamant, tovarasha Ecaterina Andronescu, de altfel, numirea ei acolo a fost girata de toti descultii inculti din Romania.

  2. Bine ca Universitatea din București l-a format teoretic pe primul miliardar IT-ist, Daniel Dineș. Ironic ca mai sus-numita (Universitatea Babeş Bolyai) i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa.

  3. Cele mai influente si relevante 3 clasamente ale universităților la nivel mondial sunt: Times Higher Education (THE), Quacquarelli Symonds (QS) și Shanghai Ranking Consultancy (Academic Ranking of World Universities; ARWU) .

    Clasamentul de mai sus este strict pe domenii de specialitate dar, ca sa aduc puțin echilibru în peisaj, clasamentul la modul general arată cam așa pentru România:

    ▪️ In Times Higher Education World University Rankings 2021, prima universitate din România menționată in top este pe o poziție in intervalul 601–800 (este vorba de ASE Bucuresti -Bucharest University of Economic Studies).

    THE, World University Rankings 2022: 501-600 (Bucharest University of Economic Studies) Impact Rankings 2021: 401-600 (Bucharest University of Economic Studies).

    ▪️In QS World University Rankings 2021: 801-1000: Babes Bolyai si Universitatea din Bucuresti.

    ▪️Shanghai Ranking 2021 – apare doar Babeș Bolyai, 801-900.

    • Americani de la US World and News au refacut clasamentul in functie de cati bani fac copiii saraci dupa ce trec prin acele scoli. Probabil de aceea nu trezeste interes in Romania. UPB ce-ti mai da ocazia sa iesi din saracie – si spun asta ca absolvent UniBuc.