G4Media.ro

Catherine Russell, o colaboratoare a președintelui Joe Biden, este noul director executiv…

Sursa foto: Twitter UNICEF Afghanistan / Omid Hazel

Catherine Russell, o colaboratoare a președintelui Joe Biden, este noul director executiv al UNICEF

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat vineri numirea lui Catherine Russell, o colaboratoare a preşedintelui american Joe Biden, ca viitor director executiv al UNICEF, Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite, transmite Reuters.

Catherine Russell, în prezent director al Biroului personalului prezidenţial al Casei Albe şi asistentă a preşedintelui, va fi cel de-al optulea american care va conduce UNICEF. De la crearea acestei agenţii a ONU în 1946, toţi directorii săi executivi au fost americani.

‘Dna Russell aduce în acest rol decenii de experienţă în dezvoltarea de politici inovatoare în sprijinul comunităţilor defavorizate din toată lumea’, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

Catherine Russell a îndeplinit funcţia de ambasador pentru problemele femeilor în cadrul Departamentului de Stat în fosta administraţie Obama, a precizat ONU.

Un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite a declarat în iulie că actualul director executiv al UNICEF, Henrietta Fore, intenţionează să demisioneze pentru a se ocupa de o problemă de sănătate în familia sa.

Henrietta Fore, fostă şefă a Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), a fost numită să conducă UNICEF de către secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în 2018.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Twitter UNICEF Afghanistan / Omid Hazel

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...