Câți bani estimează statul că va încasa din taxa pe băuturile cu un conținut ridicat de zahăr
Controversata taxă pe băuturile cu zahăr pe care Ministerul o vrea adoptată la pachet cu rectificarea bugetară în această săptămână ar urma să aducă în bugetul statului 320 de milioane de lei în acest an.
Acciza nearmonizată va fi de 0,8 lei/litru pentru sucurile care conțin între 5 și 8 grame de zahăr la 100 de ml de produs şi de un leu pe litru pentru cele care au mai mult de 8 grame pe 100 ml şi va fi datorată de producători, de importatori sau de cei ce vor achiziţiona intracomunitar.
Cel mai probabil, însă, aceștia vor lua decizia de a transmite acest cost românului de rând. Cu alte cuvinte, sucurile care conțin zahăr s-ar putea scumpi.
Asociața Națională a Băuturilor Răcoritoare acuză Guvernul că introduce o taxă discriminatorie deoarece băuturile răcoritoare reprezintă doar 3% din caloriile consumate de un adult, iar taxarea s-a dovedit în alte țări ineficientă.
Despre asta, G4Media a scris aici.
În proiectul de ordonanță privind introducerea unor măsuri fiscal-bugetare, Ministerul de Finanțe crește și acciza pentru țăgarete de la 483,74 lei/1.000 țigarete la 503,97 lei/1.000 de țigarete.
Din majorarea accizei, statul ar urma să încaseze până la finalul anului 159,4 milioane lei, iar anul viitor 699,6 milioane lei.Ministerul de Finanțe nu are în plan luarea unor măsuri care să ducă doar la creșterea veniturilor, ci propune și o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, precum blocarea posturilor vacante și reducerea numărului de secretari de stat și a personaului din cabinetele demnitarilor.
Impactul acestor măsuri este următorul:
- reducerea numărului de secretari de stat, subsecretari de stat și asimilații acestora precum și a numărului de posturi din cabinetele demnitarilor : -7,1 milioane lei în anul 2019 și -21,3 milioane lei la nivelul unui an bugetar
- blocarea ocupării posturilor vacante: – 76,7 milioane lei la nivelul unui an bugetar.
“În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative prin care numărul total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat și de funcții asimilate funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat la nivelul tuturor ministerelor, precum şi a celorlalte instituţii şi autorităţi publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor se va reduce cu 50%”, scrie în proiectul de act normativ.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii