Caz de „revolving door” la fosta ministră Ligia Deca, numită prorector SNSPA la nici trei săptămâni după ce a pus în consultare ca ministru cel mai scump proiect de testare a competențelor, PIAAC, de 2,3 milioane de euro, plasat netransparent în curtea aceleiași SNSPA și a altei instituții de care este legată indirect, UEFISCDI
Ultimul act normativ pregătit de Ministerul Educației sub fostul ministru Ligia Deca și pus în consultare publică este un proiect de Hotărâre de Guvern privind participarea României la studiul internațional privind competențele adulților, PIAAC. Este vorba despre un proiect cu o valoare fără precedent pentru astfel de cercetări privind educația, 2,3 milioane de euro, iar el urmează să fie implementat de un consorțiu din care fac parte două instituții legate de Ligia Deca – SNSPA și UEFISCDI. La SNSPA, Ligia Deca tocmai a fost numită prorector responsabil cu relațiile instituționale și proiecte strategice, iar la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării lucrează atât soțul Ligiei Deca, Cezar Hâj, cât și cei mulți dintre membrii de cabinet ai fostei ministre, din perioada mandatului.
- Pentru că în acest caz este vorba despre o persoană care a ocupat funcții publice importante, care trece într-un alt rol instituțional cu influență, folosindu-și experiența și relațiile anterioare pentru a-și desfășura noua activitate, ar putea fi considerat un așa-zis caz de revolving door (sau „ușa rotativă”). Fenomenul este recunoscut ca o problemă de integritate în Uniunea Europeană, iar instituțiile UE au implementat măsuri pentru a-l gestiona. Conform unui raport al Parlamentului European, aproape toate instituțiile UE impun anumite restricții privind activitățile post-mandat ale membrilor lor, cum ar fi perioade de „cooling-off” (pauză) și coduri de conduită. În România nu există reglementări pentru demnitarii aflați în asemenea cazuri, ci doar pentru funcționarii publici.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat, pe 8 ianuarie, numirea Ligiei Deca în funcția de prorector al instituției de învățământ superior conduse de Remus Pricopie. Numirea vine la puțin peste două săptămâni după plecarea ei de la Minister, în urma schimbărilor produse de alegerile parlamentare în care Deca nu a reușit să fie aleasă în Parlament, deși a candidat pe primul loc pe listele PNL pentru Senat, în județul Vâlcea.
Chiar în momentul plecării de la Ministerul Educației, instituția a pus în consultare publică o „Hotărâre de Guvern privind participarea României la cel de-al doilea ciclu al Programului de evaluare internațională a competențelor adulților PIAAC 2025-2029”. Este vorba despre unul dintre principalele studii internaționale ale OCDE, organizație care a dezvoltat și alte evaluări educaționale, cea mai cunoscută fiind PISA, testarea internațională competențelor elevilor de clasa a IX-a.
Edupedu.ro a semnalat, atunci, că România urmează să plătească o sumă fără precedent pentru organizarea acestei testări care ar trebui să arate, în premieră, eficiența educației din România: 2,3 milioane de euro, plus o taxă de participare de 600.000 de euro. Valoarea a fost evaluată aproximativ la acest nivel încă din prima parte a anului trecut.
Iar responsabil cu aplicarea proiectului a fost desemnat, fără vreo procedură clară de selecție și fără prezentarea unor argumente și explicații clare pentru selecția participanților, un consorțiu format din trei instituții publice, dintre care două au legătură cu fosta ministră Deca – SNSPA și UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării), alături de Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSDMPS).
Acestea urmează, conform proiectului de HG privind participarea la PIAAC, să formeze așa-numitul „Consorțiu național pentru implementarea PIAAC 2025-2029”.
La SNSPA, Ligia Deca lucrează, ca lector, din februarie 2022, potrivit profilului ei Linkedin, iar potrivit unui alt CV a fost, tot aici, cadru didactic asociat în perioada octombrie 2019-februarie 2022.
SNSPA – condus de fostul ministru al Educației Remus Pricopie, apropiat de PSD – a acumulat în ultimii ani un istoric al asocierilor instituționale cu Ministerul Educației, înainte și după perioada când la minister a fost Sorin Cîmpeanu. În urmă cu un an, ministra Ligia Deca și Remus Pricopie vizitau împreună SUA. Vizita avea loc la scurt timp după ce tot SNSPA găzduia, în decembrie 2023, conferința de prezentare a Raportului național PISA 2022, cu participarea înalților reprezentanți OCDE.
Instituția de învățământ superior a mai fost implicată, înainte de venirea la minister a lui Sorin Cîmpeanu, cunoscut pentru relațiile tensionate cu Remus Pricopie, într-un proiect legat de formarea adulților, domeniu în care se desfășoară și evaluările PIAAC. Este vorba despre proiectul de elaborare a unei Strategii Naționale pentru Educația Continuă a Adulților 2021-2027, în care beneficiar era ministerul, iar SNSPA – partener.
În cazul organizării PIAAC la nivel național, nota de fundamentare a proiectului de HG prin care inițiativa este încredințată consorțiului SNSPA-UEFISCDI-INCSMPS nu oferă nicio explicație clară despre motivul pentru care proiectul a fost încredințat acestor instituții. Nota menționează, doar, sumar:
- „Implementarea PIAAC la nivel național va fi asigurată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în calitate de coordonator al Consorțiului, Școala Națională pentru Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSMPS), în calitate de membri ai consorțiului pentru implementarea PIAAC. Totodată, Școala Națională pentru Studii Politice și Administrative, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale au fost desemnați prin ordin comun al miniștrilor educației și muncii și solidarității sociale pentru pregătirea și depunerea propunerii de proiect conform termenilor și condițiilor stabilite prin apelul la propuneri ERASMUS-EDU-2024- PIAAC-IBA. În aceste condiții, SNSPA a depus proiectul, din partea României, la grantul Erasmus+ oferit de Comisia Europeană.”
În cazul acestei din urmă implicări financiare a SNSPA, proiectul de HG menționează că instituția acoperă parțial (240.000 de euro) taxa de participare cu bani dintr-un grant contractat cu Comisia Europeană.
- Nota de fundamentare mai face trimitere, cu privire la SNSPA, la implicarea instituției în elaborarea Strategiei pentru Educația Continuă a Adulților: „Strategia Națională pentru Formarea Adulților 2024-2027, elaborată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (adoptată prin Hotărârea de Guvern 1341/2023), este coroborată cu Strategia Națională pentru Educația Continuă a Adulților 2024-2030 (adoptată prin Hotărârea de Guvern 484/2024). Bazele acesteia din urmă au fost realizate în cadrul proiectului Edu- C-Ad (SIPOCA 867), derulat în perioada 2020-2023 de Ministerul Educației și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), și prevede ca pilon strategic în planul de acțiuni participarea României la studiul PIAAC 2025-2029.”
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.