G4Media.ro

Caz ieșit din comun. CEDO a condamnat România pentru expulzarea a doi…

Caz ieșit din comun. CEDO a condamnat România pentru expulzarea a doi pakistanezi acuzați de SRI în 2012 că pregăteau, printr-o structură afiliată Al Qaeda, acțiuni teroriste în perioada sărbătorilor de iarnă

CEDO a condamnat, joi, România în cauza Muhammad și Muhammad vs România, pentru încălcarea articolului 1 din protocolul nr 7 din Convenția Drepturilor Omului referitor la garanțiile procedurale în expulzarea străinilor, se arată într-un comunicat al Curții. Cazul a fost judecat în mod excepțional în Marea Cameră a Curții (formată din 17 judecători) iar sentința a fost pronunțată cu majoritate, fiind exprimate mai multe opinii concurente și două opinii separate. Printre cei care au făcut opinie separată se numără și judecătorul României la CEDO, Iulia Motoc.

Potrivit sursei citate, Curtea  a constatat că reclamanții au primit informații foarte generale despre acuzațiile care li s-au adus și că nu au avut posibilitatea să consulte actele specifice referitoare la acuzația că ar fi pus în pericol siguranța națională.

Ținând seama de marja de aprieciere lăsată statelor în astfel de cazuri, Curtea a stabilit că limitările impuse reclamanților nu au fost echilibrate în procedurile interne de extrădare astfel încă să-i fie respectate drepturile.

Este vorba despre Adeel Muhammad și Ramzan Muhammad, doi pakistanezi născuți în 1993 și 1982, care au venit în România în septembrie 2012 cu viză de student.

Cei doi studiau economia la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Ramazan Muhammad a intrat în Românai în februarie 2009, cu o viză de student pe termen lung iar soția  lui a venit în România în aprilie 2012. În decembrie 2012, Serviciul Român de Informații a cerut parchetului de pe lângă  Curtea de Apel București să-l declare indezirabil. În susținerea solicitării, SRI a furnizat documente clasificate.

În decembrie 2012, parchetul a trimis solicitarea Curții de Apel București, secției de contencios, cerând să-i declare pe cei doi indezirabili. În solicitare se arăta că, potrivit informațiilor de la SRI, existau indicii solide că reclmanții intenționau să se angajeze în activități care puneau în pericol siguranța națională. Documentele clasificate au fost transmise Curții de Apel.

Cei doi reclamanți au susținut în fața instanței că nu înțeleg motivele pentru care au fost acuzați iar Curtea de Apel le-a comunicat că documentele sunt clasificate.

Curtea i-a declarat indezirabili pentru o perioadă de 15 ani și a decis expulzarea lor.

Pe data de 6 decembrie 2012, SRI a dat publicității un comunicat în acest caz, în care a dat detalii și exemple de activități de care cei doi pakistanezi erau acuzați, de susținere a unui grup islamist afiliat ideologic al-Qaeda.

CEDO mai notează că informațiile au apărut în presă, care au indicat numele reclamanților și detalii legate de studiile lor universitare. Cei doi au făcut apel la Înalta Curte însă acesta a fost respins. Înalta Curte și-a însușit ceea ce a văzut în documentele clasificate și a constatat că judecătorii Curții de Apel au decis în mod corect că reclamanții intenționau să se angajeze în activități care puneau în pericol siguranța națională.

Cei doi pakistanezi au părăsit România pe 27 decembrie 2012 și au reclamat la CEDO faptul că nu au avut parte de garanții procedurale în procesul de extrădare și că, în concret, nu li s-au adus la cunoștință acuzațiile și nu au avut acces la documentele depuse la dosar. Cazul a ajuns la CEDO în decembrie 2012.

Curtea a stabilit că reclamanții au suferit ”limitări majore în exercitarea dreptului lor de a fi informați asupra faptelor pe care s-a bazat decizia de expulzare și în exercitarea dreptului de a avea acces la conținutul documentelor și informațiilor pe care s-a bazat autoritatea competentă care a decis expulzarea”.

Satul român a fost condamnat la 10.000 de euro despăgubiri și 1365 de euro cheltuieli de judecată.

Vezi aici integral comunicatul CEDO

Context

Este un caz excepțional, dat fiind că în 2019 cauza a fost trimisă Marii Camere. În mod excepțional, Marea Cameră, formată din 17 judecători, judecă dosarele retrimise de camerele CEDO.

În cazul în care cererea prezentată unei Camere ridică o problemă gravă privind interpretarea Convențeii sau a Protocoalelor sale, sau dacă soluționarea unei cauze conduce la o contradicție cu o hotărâre pronunțată anterior de curte, Camera poate să se desesizeze în favoarea Marii Camere.

Potrivit comunicatului Serviciul Roman de Informatii (SRI) din 2012, cetățenii străini Ramzan Muhammad si Adeel Muhammad pregăteau comiterea unei acțiuni teroriste pe teritoriul României în perioada sărbătorilor de iarnă de catre o structura extremista afiliata ideologic organizatiei al Qaeda.

„S-a stabilit că aceștia urmau să asigure suport pentru desfașurarea întregii operatiuni, relevant fiind și faptul că unul dintre cei în cauză deține cunostinte cu privire la confectionarea unor dispozitive explozive improvizate”, mentiona comunicatul SRI.

De asemenea, s-au obținut informații potrivit cărora, pentru punerea în aplicare a actiunii preconizate, s-a încercat cooptarea unor persoane cunoscute ca susținatori ai unor grupări jihadiste, care să acționeze împreuna cu „punctele de sprijin” din România, se mai arăta în comunicatul SRI.

Purtatorul de cuvânt al SRI a declarat în 2012, citat de ziare.com, că doi cetateni straini, cărora nu le-a precizat vârsta sau cetățenia, au fost implicati in pregatirea unor activitati ale unei structuri afiliate al Qaeda de comitere de actiuni teroriste pe teritoriul Romaniei in perioada Sarbatorilor de iarna, fiind retinuti si urmand sa fie indepartati din Romania.

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Bah Tabalaga, pai ce facem, nu mai sunt buni justitiarii?!? Acu ne dam cu dictatorii?!? Pai ce, teroristii n-au si ei drepturi?!? Vine el usereu la putere si jar mancati, putinistilor!

  2. Nu este etic sa acuzi niste arabeti de terorism! Europa iubeste măi arabii, iar arabii iubeste mult la Ioropa măi ca le da ajutoare si somaj pe viata! CEDO=UE=ONU=PROGRESISM+SOCIALISM

  3. Pai sa-i tina CEDO la ei acasa. Ca sa le asigure toate drepturile. Niste idioti utili (pentru terorism). Cam asta face socialismul din oameni.

  4. Practic SRI trebuia să le aducă la cunoștință acuzațiile, dacă tot le-a dat în presă câteva zile mai târziu. Pentru astfel de incompetenți care nu pot expulza conform legii niște oameni, trebuie să plătească România. Pentru ce se mai dau legi în țara asta, dacă doar cetățenii trebuie să le respecte, iar autoritățile nu?

    • Alina M, ce ma bucur sa te citesc din nou. Nu stiam ca esti si iubitoare de arabi teroristi. Te rog fii sincera, nu-i asa ca inghiti toata propaganda multiculturalista si „toleranta” de la un capat la altul? Ai grija de tine, fiindca au fost numeroase femei care apara derbedeii astia si au avut o soarta crunta tocmai din pricina naivitatii lor.

    • Mai usor cu vrajeala patriotarda baieti, ca pute urat. In orice tara democratica daca acuzi pe cineva intr-un proces, respectivul trebuie sa aiba acces la probele impotriva lui ca sa le poata contesta. In caz contrar, poti acuza pe oricine de orice, pui eticheta „strict secret” pe dovezi si respectivul nu se poate apara. Democratia are si dezavantaje de genul asta, insa ele sunt necesare intr-o societate libera.

      N-am dubii ca respectivii chiar puneau ceva la cale, insa daca ne gandim la prostia si secretomania tipica SRI, nu ma mira verdictul asta. Nu cu mult timp in urma, baietii cu ochi albastri vroiau sa poata verifica orice router si calculator din tara asta fara mandat, pe motiv ca-s infrastructuri cibernetice si semnau protocoale secrete cu orice institutie le iesea in cale. Acum s-a intamplat ca cei ce le-au dat peste bot sa fie niste pakistanezi, dar au dreptate oamenii.

    • @ sekhmet

      lucrurile sunt mult mai grave fata de acest viciu de procedura

      de cand cu pandemia drepturile si libertatile noastre sunt limitate (adica sirviciile asculta FARA mandat pe oricine)

      pt # kondensatorii care nu au inteles o iota din articol si decizia CEDO

      celor doi cetateni – potentiali teroristi trebuia sa li se spuna ca au nevoie se avocati cu ORNISS

      necomunicandu le acest lucru ei au angajat avocati fara ORNISS

      pana sa obtina avocatii ORNISS-ul au trecut termenele

      secretomania din dosare nu a mai contat cand au fost publicate informatii in presa

      daca acele informatii din presa ar fi fost date avocatilor pe cale.OFICIALA cei doi potentiali teroristi nu ar mai fi avut castig la CEDO

      PS
      imi „place” de fluiditatea „gandirii” # kondensatorilor

      cand ii apara purittatea lui lck CEDO era SUPER TARE, acum e super de cafea

  5. Orice terorist are dreptul de a fi judecat corect cu respectarea procedurilor. Altfel înseamnă că au câștigat moral ei. Justitie mai ceva ca în China comunista.
    La fel și cu asasinarea lui bin Laden. Indiferent cât de criminal a fost i s-a încălcat dreptul la proces echitabil.
    Ma rog, suntem în România, nu are cum sa iasă o afacere Dreyfuss din asta.

  6. Asa se întâmplă când judecătorii români se cred dumnezei pe Pământ!

  7. Garantez că nu se va mai întâmpla pentru că între timp a fost rezolvat statul de drept din Romanica.

  8. Sa intelegem ca SRI baga automat in monitorizare si ascultare a telefoanelor orice student strain venit in Romania?

    Sau oricum ne asculta pe toti? :-)))

  9. Condamnările se fac pe probe, nu pe zvonuri clasificate.