G4Media.ro

Caz în premieră. La câteva zile după ce G4Media.ro a publicat un…

Sursa: Ziarul Lumina

Caz în premieră. La câteva zile după ce G4Media.ro a publicat un articol despre doi preoți-universitari penalizați pentru autoplagiat, Ministerul Cercetării a eliminat deciziile de sancționare de pe site-ul Consiliului Național de Etică. Cele două instituții dau vina una pe alta

Situație fără precedent în activitatea Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, organism subordonat Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Două decizii de sancționare a unor cadre didactice universitare, preoți care predau la Facultăți de Teologie, au fost eliminate subit de pe site-ul Consiliului la câteva zile după ce G4Media.ro publicase un articol despre conținutul acestora.

De precizat că aceste decizii sunt singurele care au dispărut și că, anterior eliminării, stătuseră pe site-ul Consiliului șase, respectiv opt luni. Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Consiliul Național de Etică a transmis că site-ul este ”operat” de Departamentul IT al Ministerului, în timp ce acesta din urmă a sugerat, printre rânduri, că deciziile nu ar fi avut avizul Direcției Juridice. Deși au trecut peste două luni, cele două decizii nu au reapărut pe site-ul Consiliului nici acum.

Pe data de 28 mai 2024, G4Media.ro a publicat un articol despre faptul că Marian Vâlciu și Vasile Crețu, doi preoți-cadre didactice universitare la Facultăți de Teologie Ortodoxă din Târgoviște și București au fost sancționați, în 2023, de către plenul Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI).

Vâlciu a primit ”avertisment scris” pentru autoplagiat, iar Crețu -interdicție de a concura pentru un grad didactic superior timp de trei ani deoarece a plagiat – a publicat, sub semnătură proprie, în anuarul Facultății, un articol care îi parvenise, anterior, de la un student masterand drept lucrare la un seminar.

Informațiile G4Media.ro proveneau din două decizii in extenso ale Consiliului, cu numerele 43 și 44, postate pe site-ul Consiliului Național de Etică pe datele de 27 octombrie, respectiv 18 decembrie 2023.

La câteva zile după apariția articolului, cele două decizii au dispărut de pe site, astfel că, pe 14 iunie, reporterul G4Media.ro a trimis o adresă în care a întrebat care este cauza eliminării documentelor.

Sursa: Captură Site-ul CNECSDTI

Inițial, Departamentul de Comunicare al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a informat că are nevoie de 30 de zile pentru a formula un răspuns (posibilitate oferită de lege instituțiilor publice atunci când acestea consideră că informațiile solicitate sunt ”complexe”).

În final, în răspunsul primit pe 15 iulie, sunt cumulate două părți – prima, lapidară și criptică este semnată de Minister, iar a doua, din partea Consiliului Național de Etică.

Ministerul a precizat că ”publicarea pe site-ul web a hotărărilor CNECSDTI se poate face doar după obținerea vizei de legalitate pentru aceste hotărâri (…) la data obținerii avizului Direcției Generale Juridic, Control, Relații Publice și Comunicare (…)” În continuare, Ministerul a scris că ”Pentru o înțelegere mai bună a celor anterior menționate, vă transmitem, alăturat, răspunsul formulat de Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării la solicitarea dumneavoastră”. Cu toate acestea, răspunsul Consiliului nu face nici o referire la condițile legale precizate de Minister pentru publicarea deciziilor, pe acest subiect menționându-se că

”CNECSDTI nu operează site-ul MCID unde se postează deciziile CNECSDTI, ci MCID, prin Compartimentul IT.”

În continuare, chiar dacă voalat, Consiliul arată degetul spre Minister pentru eliminarea documentelor: ”CNECSDTI nu a solicitat MCID retragerea de pe site a hotărărilor CNECSDTI nr 43 și 44/2024 (2023 n.r.) și nici nu există vreo hotărâre a vreunei instanțe de judecată care să fi dispus această măsură. Retragerea unor hotărâri CNECSDTI de pe site-ul MCID ar fi posibilă doar dacă ar exista o hotărâre definitivă a unei instanțe de judecată și acest aspect ar fi menționat pe site în mod expres. Hotărârile CNECSDTI nr. 43 și 44/2023 nu au fost contestate administrativ la CNECSDTI în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării acestora (…) astfel încât aceste hotărâri CNECSDTI produc efecte juridice definitive și, în consecință, trebuie puse în aplicare, ceea ce înseamnă inclusiv postarea acestora pe site-ul MCID.”

De menționat că răspunsul Consiliului, atașat celui de la Minister și primit de G4Media.ro pe 15 iulie, apare ca fiind întocmit și semnat încă din data de 19 iunie, la cinci zile după solicitarea G4Media.ro.
Deciziile cu numerele 43 și 44 erau cele mai recente postate pe site-ul Consiliului Național de Etică. În acest moment, cea mai recentă decizie de acest fel, cea cu numărul 42, apare ca fiind postată tocmai în octombrie 2023 în urma unei hotărări din august 2023.

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării este un organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare – dezvoltare –
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Acesta din urmă asigură secretariatul tehnic şi sprijinul executiv pentru activitatea consiliului, potrivit reglementărilor în vigoare. Atribuţiile CNECSDTI se referă atât la revizuirea codurilor de etica pe domenii, cât şi la modul în care sunt respectate normele de conduită morală şi profesională prin analiza eventualelor abateri ale cadrelotr didctice universitare și cercetători de la etica cercetarii, in publicatii, carti, articole, granturi de cercetare etc.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Daniel san in actiune. 😂