Cazanciuc: Proiectul de lege privind carantina şi izolarea este un dezastru. Nu există nicio dovadă că un om nu poate fi luat de pe stradă pentru un simplu strănut
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a scăpat situaţia de sub control. El a apreciat că proiectul de lege privind carantina şi izolarea elaborat de Guvern este un ”dezastru”, relatează News.ro.
”În proiect nu există nicio dovadă că un om nu poate fi luat de pe stradă pentru un simplu strănut”, a argumentat preşedintele interimar al Senatului.
Cazanciuc a afirmat că Guvernului îi trebuie foarte mult tupeu să vină în Parlament cu un asemenea proiect de lege, cel legat de carantină şi izolare, şi apoi să ţipe că nu este votat. Senatorul social-democrat a menţionat că premierul trebuia să vină din proprie iniţiativă în Parlament pentru a susţine acel proiect.
“Toată lumea este de acord că un bolnav contagios trebuie izolat , ajutat să nu răspândească boala, dar modul în care se pune în practică această carantinare sau izolare face diferenţa dintre un regim democratic şi unul dictatorial. Îţi trebuie foarte mult tupeu să vii în Parlament cu asemenea proiect, după care tot tu să ţipi că nu este votat. Este a treia oară când guvernul trimite Parlamentului în ultimul moment o lege foarte proastă, plină de greşeli şi care lasă loc abuzurilor. Această lege trebuie să reglementeze nu numai în cazul pandemiei de acum, dar şi în situaţii similare”, a afirmat Robert Cazanciuc.
El a mai spus că acest proiect nu le garantează cetăţenilor că vor fi spitalizaţi sau izolaţi doar cât este nevoie.
“Proiectul lui Orban nu le garantează românilor că vor fi izolaţi sau spitalizaţi doar atât timp cât este nevoie, nu pe perioadă nedeterminată cum vrea domnul Orban. Confiscarea şi distrugerea bunurilor unor persoane izolate, carantinate trebuie aplicată în scopul decontaminării proporţional cu riscul sanitar existent, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale. Proiectul lui Orban nu prevede nici un caz niciuna dintre aceste garanţii. E ca şi cum un funcţionar ar dispune pentru maşina fiecăruia dintre noi pentru un an de zile pentru că aşa crede ele de cuvinţă. (…) Proiectul lui Orban nu conţine nicio garanţie că românii nu vor depinde de semnătura unui funcţionar”, a mai spus preşedintele Senatului.
El a precizat că neregulile din proiectul de lege au fost sesizate şi de mai multe ONG-uri şi a cerut Guvernului să prezinte o fundamentare din practica europeană în legătură cu carantina şi izolarea.
“Nu doar noi în Parlament am sesizat aceste nereguli. Asupra acestora au tras semnale de alarmă inclusiv ONG-uri pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. ONG-uri cunoscute şi nu tocmai prietene cu Partidul Social Democrat. Am rugat Guvernul ca până luni să ne ofere o fundamentare din practica europeană, cum se întâmplă în Germania, în Austria, în Spania, în Italia pe internarea obligatorie şi pe detaşarea obligatorie a medicilor”, a transmis Robert Cazanciuc.
El a menţionat că proiectul de lege nu are avizul Ministerului Justiţiei şi nici pe cel al CSM.
“Am cerut Ministerului Justiţiei să avizeze acest proiect pentru a arăta foarte clar dacă actul normativ corespunde legii fundamentale din România şi practicii CEDO în acestă materie. Am cerut un aviz şi de la CSM pentru că în mod cert proiectul elaborat de Guvernul Orban nu are avizul CSM-ului deşi pentru a respecta decizia Curţii Constituţionale este nevoie de o procedură detaliată de contestare la un judecăt. Legea trebuie să fie clară, uşor de înţeles, uşor de aplicat, să nu dea naştere la abuzuri”, a precizat preşedintele Senatului.
Întrebat cât va mai dura până când Parlamentul va vota acest proiect de lege, Robert Cazanciuc a răspuns: “Noi avem program în fiecare zi. O să stăm în Parlament până când vom avea garanţia că această lege îi protejează pe români, nu le dă doar senzaţia că îî protejează. Când vom fi convinşi că legea corespunde nevoie românilor, o să votăm această lege. Că o să votăm luni, că o să votăm marţi, că o să votăm miercuri o să vedem în funcţie de cum vor fi dezbaterile în comisii”.
El crede că premierul Ludovic Orban trebuia să vină în Parlament dacă era interesat de acest proiect de lege.
“Dacă premierul era interesat în mod real de acest mecanism, trebuia să vină din proprie iniţiativă în Parlament, nu să îl chemăm noi. Eu sper să vină măcar ministrul Justiţiei la dezbatere pe acest proiect de lege. Dacă premierul o să vină , este foarte bine venit. (…) Nu i-am transmis o invitaţie în scris, îi transmit o invitaţie acum dacă are nevoie de invitaţie scrisă pentru a proteja românii…. Eu spun că nu are nevoie, trebuie să vină din proprie iniţiativă, să susţină proiectul Guvernului dacă are încredere în acest proiect. Cred că nici domnul Orban nu are încredere în proiectul pe care l-a transmis”, a mai declarat senatorul Robert Cazanciuc.
Comisia juridică a Senatului a decis, sâmbătă, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterii asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea. Detalii aici
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
50 comentarii