
Cazul de trădare: Comandamentul „Vlad Ţepeş” a fost şi în vizorul CNA, acum două săptămâni! Forul a cerut scoaterea clipurilor, după discursul anti NATO al şefului organizaţiei: „promovează ideea unui conflict iminent” – Paginademedia.ro
Organizaţia Comandamentul „Vlad Ţepeş” şi conducătorul ei Adrian Robertin Dinu, care au intrat în vizorul DIICOT pentru trădare, au atras atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului încă de acum două săptămâni, relatează Paginademedia.ro
Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, pe 19 februarie, o serie de clipuri difuzate pe reţelele de socializare, după ce a primit o sesizare care menţiona: „Instigă la violenţă şi propagă informaţii false împotriva NATO, UE”.
Forul a dat atunci ordin de eliminare pentru tot conţinutul analizat pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale. Ceea ce înseamnă că a transmis către Facebook un ordin de eliminare a conţinutului ilegal, iar platforma a decis mai apoi ştergerea respectivelor clipuri ce conţineau discurs antisemit, negarea sau minimalizarea Holocaustului, referiri peiorative la comunităţile evreieşti, maghiare, rome
Concret, era vorba despre Pagina de Facebook „Geniul Carpaţilor” pe care erau postat lungi discuţii realizate online, prin Zoom, între utilizatorul Mircea Sicra, care apare în video având pe fundal mesajul „Roexit” şi Adrian Robertin Dinu care se declara comandantul „Statul Major al Comandamentului Vlad Ţepeş – Trust-ul România.”
În raportul de monitorizare al CNA se menţionează că în mai multe clipuri în care apărea Adrian Robertin Dinu „Se utilizează un limbaj combativ/militant, prezentând o viziune apocaliptică în care România şi poporul român ar fi supuse unui atac sistematic din partea unor forţe externe, despre care face referiri vagi, dar cu conotaţii discriminatorii. Se promovează ideea unui conflict iminent şi este marcat de idei radicale, naţionalism extremist, conspiraţionism şi elemente de instigare la conflict, promovând o viziune exclusivistă asupra identităţii naţionale şi a viitorului României.
Conţine elemente de revizionism în legătură cu Holocaustul şi se folosesc în permanenţă termeni peiorativi faţă de diverse grupuri etnice, de exemplu, „jidani”.
La dezbaterile pe acest subiect, un singur membru CNA a atras atenţia asupra organizaţiei „Comandamentul Vlad Ţepeş”, propunând să se adreseze Ministerului Apărării.
Sursa: Paginademedia.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.