G4Media.ro

Cazul Ivan Golunov: Un moment rar în care presa rusă se solidarizează…

Cazul Ivan Golunov: Un moment rar în care presa rusă se solidarizează cu un reporter pus sub acuzare în Rusia

Trei mari ziare din Rusia au ieșit public cu mesaje de susținere a reporterului acuzat de trafic de droguri, un caz care a revoltat opinia publică, transmite BBC.

Pe titlurile de primă pagină din Vedomosti, RBC și Kommersant se putea citi ”Și noi suntem Ivan Golunov”, cu trimitere la situația jurnalistului de investigații.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat că președintele Vladimir Putin a fost înștiințat de caz săptămâna trecută și că ”urmărește îndeaproape toate detaliile”.

„Greșelile nu pot fi excluse nicăieri, greșelile sunt făcute, printre altele, de jurnaliști, atunci când scriu povesti”, a mai spus Peskov.

Cele trei cotidiene de afaceri au publicat luni o declarație comună, punând sub semnul întrebării legalitatea arestării domnului Golunov.

„Nu găsim convingătoare dovezile prezentate de anchetatori referitoare la vinovăția lui Ivan Golunov”, se arată în declarație

„Nu excludem ca reținerea și arestarea ulterioară a domnului Golunov să aibă legătură cu activitățile sale profesionale”.

Cele trei ziare au cerut, de asemenea, o investigație aprofundată a modului în care a acționat poliția pe durata arestării.

Corespondentul BBC la Moscova, Steve Rosenberg, notează că, în mass-media rusească, actele de solidaritate sunt rare. De aceea, decizia firmelor Vedomosti, RBC și Kommersant de a publica pagini aproape identice este semnificativă.

Se pare că detenția lui Ivan Golunov este un moment de răscruce: jurnaliștii ruși din întreag spectrul politic au realizat că „sistemul” a mers prea departe.

Chiar și voci proeminente pro-Kremlin s-au manifestat critic în privința cazului.

Jurnalistul rus de investigaţie Ivan Golunov, arestat pentru trafic de droguri, a fost eliberat din închisoare şi mutat în arest la domiciliu, scrie The Guardian citat de News.ro.

Decizia vine după susţinerea masivă a jurnaliştilor ruşi faţă de Golunov. Sute de persoane au protestat în faţa sediului poliţiei în weekend.

Tribunalele din Rusia eliberează foarte rar suspecţii de trafic de droguri, iar prietenii şi colegii lui Golunov au salutat decizia deşi au avertizat că jurnalistul ar putea face 20 de ani de închisoare dacă va fi condamnat.

Jurnalistul rus de investigaţii Ivan Golunov a fost inculpat sâmbătă pentru tentativă de traficare a unei ‘cantităţi importante de droguri’, a anunţat avocatul său.

Ivan Golounov este autorul unor articole despre mafia cimitirelor şi despre alte cazuri de corupţie şi deturnare de fonduri.

Poliţia afirmă că l-a arestat joi, la Moscova, pe jurnalistul de 36 de ani, care avea în rucsac aproape 4 grame de mefedronă, un drog de sinteză, şi că la percheziţia domiciliară ulterioară a descoperit alte pachete cu stupefiante.

Ivan Golunov respinge acuzaţiile şi afirmă că pachetele de droguri nu îi aparţineau.

Sursa Foto: BBC/ Citește articolul în varianta originală pe BBC

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „BBC corespondentul Moscovei”?

    Dar „Corespondentul BBC la Moscova” ce are?

    Si avand in vedere cat de greu va e din Engleza in Romana, pana nu stapaniti macar directia asta de traducere, pentru a preveni traduceri tragi-comice va recomand cu incredere sa va abtineti de la traduceri din romana in engleza.