Cazul Piedone. Răspunde sau nu un primar când semnează ”ca primarul”? Riscurile unei sentințe date sub presiunea opiniei publice

Curtea de Apel București l-a condamnat joi, 12 aprilie, pe fostul primar al sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pentru infracțiunea de abuz în serviciu la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Colectiv. Imediat după decizie am auzit voci indignate că judecătorii Curții de Apel i-au înjumătățit pedeapsa de 8 ani primită în primă instanță, la Tribunal.

Pentru mulți, inclusiv pentru rudele victimelor, pentru  supraviețuitori, pentru cei implicați afectiv în tragedia de la Colectiv, pentru publicul larg, condamnarea la doar patru ani în loc de opt a fost o imensă dezamăgire.

Atunci nu era posibilă o dezbatere rațională despre sentință. Acum, la rece, la o săptămână distanță, când spiritele s-au mai calmat, putem pune în discuție sentința. Merita Piedone o pedeapsă mai aspră? În realitate, întrebarea este exact pe dos: De ce a fost condamnat Piedone? Răspunde sau nu un primar atunci când semnează ”ca primarul”? În penal răspunderea este personală, adică fiecare plătește pentru faptele lui.

Piedone a fost condamnat pentru abuz în serviciu, alături de alți funcționari din primărie care au dat avizele de funcționare în cazul clubului Colectiv. Avocații lui Piedone au susținut mereu că semnătura primarului alături de semnătura instituțiilor din subordine este o pura formalitate care învestește cu autoritate publică un act administrativ, în acest caz o banală autorizație de funcționare.

O primărie de sector emite zeci sau sute de astfel de autorizații de funcționare pe lună. Cum ar fi ca primarul să verifice fiecare ștampilă, dacă în spatele ei s-au făcut verificări reale sau formale, dacă au fost luate pe șpăgi sau nu etc? Evident, așa ceva nu este posibil.

Acest lucru îl admite până și instanța care l-a condamnat pe Piedone, după cum rezultă din motivarea consultată de G4Media.ro.

”Curtea este conștientă de amploarea activității pe care o desfășoară un primar, fiind practic imposibil ca acesta să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru toate documentele pe care le semnează. De altfel, necesitatea unei astfel de verificări justifică existența aparatului de lucru din subordinea primarului”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel în cazul Piedone.

Bun, dar atunci cum a fost posibilă totuși condamnarea lui Piedone? Pe ce s-au bazat judecătorii când au decis că fostul primar al sectorului cinci trebuie să meargă la închisoare alături de funcționarii care au dat, cu nerespectarea legii, avizele de funcționare în cazul clubului Colectiv?

Întorsătura de frază, cheia de boltă a întregii demonstrații juridice care din motivarea Curții de Apel stă în următoarele rânduri:

”Rolul primarului nu este pur formal. Fiind învestit cu exercițiul autorității de stat, acesta are obligația de a verifica, cel puțin prin sondaj, actele pe care le semnează. Primarul nu se poate apăra spunând că rolul lui este doar de a semna documente, verificarea și asumarea răspunderii penale revenind în exclusivitate funcționarilor din subordine.

Este adevărat că o astfel de obligație a primarului nu poate fi interpretată în mod excesiv, ci raportat la măsurile pe care acesta le-a luat în mod concret pentru a preveni actele de încălcare a dispozițiilor legale.

Or, în concret, primarul Sectorului 4 București nu făcea niciodată vreo verificare cu privire la actele depuse de solicitanți, ci pur și simplu, doar semna hârtiile care îi erau înaintate. Procedând astfel, acesta nu și-a întemeiat convingerea privind neproducerea rezultatului pe o împrejurare obiectivă, ci exclusiv pe hazard.

Dacă inculpatul ar fi verificat personal documentația în cazul a cel puțin unei unități care are nevoie de autorizație PSI, raportat la aspectele relatate de el (potrivit cărora autorizația PSI era necesară), în mod evident ar fi existat o clarificare a situației la nivelul Sectorului 4 și eventual, o nouă hotărâre de Consiliu Local.

Nedesfășurând nici măcar o verificare prin sondaj, inculpatul și-a asumat riscul eliberării unei autorizații în mod ilegal”.

De aici încolo începe o întreagă discuție despre lipsa de previzibilitate a legii, despre arbitraiul instituit printr-o decizie a Curții de Apel. Din rândurile de mai sus se înțelege că vina principală a lui Piedone este că n-a verificat niciodată în mandatul său de primar avizele instituțiilor din subordine. Dacă le verifica pur formal, prin sondaj, cum zice instanța, o dată pe lună, era suficient? Era absolvit de vină dacă se prefăcea din când în când că se uită peste avize?

De câte ori trebuie să verifice un primar, prin sondaj, ștampilele puse pe zecile, sutele de autorizații emise? La sfârșitul fiecărei zile, o dată pe săptămână, lunar, anual? Ce se întâmplă dacă verificările prin sondaj sunt cât se poate de serioase, dar, fiind făcute aleatoriu, scapă o mulțime de avize nelegale precum cele de la Colectiv și se produc nenorociri? Ce facem cu primarul în aceste situații? Scapă de închisoare sau plătește totuși pentru faptele altora?

Sentința strict în cazul Piedone, nu și în cazul celorlalți, este cel puțin o exagerare, o forțare maximă a interpretărilor legale din dorința de a satisface așteptările publicului, frustrat pe bună dreptate că trecuseră șapte ani și n-a plătit nimeni pentru incendiul de la Colectiv soldat cu 64 de morți.

Acest adevăr trebuie spus oricât de neplăcut, de impopular sau de supărător sună. Oricât de detestabil este Piedone ca om politic, oricât de populist sau corupt credem că a fost ca primar (asta mai trebuie și dovedit), aici este vorba de mari principii, de aplicarea legii și de justiție. Justiția nu se face pentru a răcori opinia publică, ci pentru a stabili adevărul, oricare ar fi el.

Ce vor face primarii după sentința Curții de Apel în cazul Piedone? A înțeles cineva cum poate evita o condamnare similară, din cauză că primarul nu va putea verifica niciodată avizele în dreptul  cărora semnează ”ca primarul”? Răspunsul este nu, nimeni nu știe ce are de făcut, așa cum rezultă clar din mai multe opinii culese de G4Media.ro.

Primarul USR din Alba Iulia este printre puținii care a avut curajul să verbalizeze public ceea au gândit cei mai mulți primari, îngroziți de sentința dată în cazul lui Piedone:

”Categoric vorbim despre o abordare emoțională. Primarul nu poate verifica prin sondaj și nu are timpul să o facă. În practică, el semnează de obicei ultimul, după șefii departamentelor de specialitate. Acestora le revine rolul, în mod normal, de verificare. Sigur că e importantă o asemenea decizie, chiar dacă probabil toți se feresc să o spună mai explicit”, a declarat pentru G4Media.ro primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa (USR).

Totuși, care mai este răspunderea primarului dacă nu dă niciodată socoteală pentru ce semnează? Este o întrebare legitimă, iar aici este nevoie de clarificări legislative, de obligații precis determinate, de reguli previzibile și clare. Altfel, ne trezim că primarii nu vor mai semna nimic ”ca primarul”  de frică să nu plătească pentru erorile altora iar asta riscă blocaje administrative.

În mod evident, primarii trebuie să răspundă, dar întinderea acestor responsabilități trebuie delimitate cât se poate de clar de lege, altfel ajungem din nou pe tărâmul arbitrarului.

Piedone era să încaseze opt ani pentru abuz în serviciu, în cele din urmă a luat patru, dar la fel de bine putea fi achitat, dacă ne uităm cu sânge rece în lege și la marele principiu de drept potrivit căruia răspunderea în penal este personală.

Răspunderea juridică a primarilor va trebuie clar delimitată în lege, pentru a evita pe viitor noi sentințe populiste, arbitrare și pentru a nu ajunge în situația ca aleșii locali să-și exercite mandatul prin delegarea semnăturii de frică să n-o ia la un moment dat pe urmele lui Piedone.

Nu se știe niciodată când pică o schelă cu muncitori de pe un bloc, iar primarul care a dat autorizația de construcție nu e foarte sigur dacă rămâne liber sau merge la închisoare.

Notă: Toată compasiunea pentru durerea supraviețuitorilor și rudelor victimelor, însetați de dreptate. Nu pot decât să sper că vor reuși să citească, oricât le-ar fi de greu, rândurile de mai sus, cu mintea limpede, nu cu inima sfâșiată.