G4Media.ro

Cazul Simina Tănăsescu – Petre Lăzăroiu: Cotroceniul a făcut publică solicitarea unui…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Cazul Simina Tănăsescu – Petre Lăzăroiu: Cotroceniul a făcut publică solicitarea unui cetățean de revocare a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu

Administrația prezidențială a făcut marți publică solicitarea transmisă președintelui Klaus Iohannis de revocare a judecătorului Petre Lăzăroiu.

Cererea a fost trimisă de o persoană fizică și a fost înregistrată la Palatul Cotroceni marțea trecută, pe 12 iunie. Administrația prezidențială a refuzat să facă public numele persoanei care a trimis petiția.

În solicitarea trimisă la Cotroceni, președintelui Klaus Iohannis i se solicită să emită un decret pentru încetarea efectelor decretului prin care Petre Lăzăroiu a fost numit în 2010, pentru a doua oară, judecător la Curtea Constituțională.

Persoana care a formulat petiția aduce ca argument pentru acțiunea imediată a președintelui prevederile articolului 80 alin. (2) din Constituție: “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”.

”În speță, Președintele României este chemat să vegheze la respectarea art. 147 alin. 4 din Constitutia României, în ceea ce privește efectele general obligatorii ale considerentelor cuprinse în paragraful 94 al Deciziei CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 136/20.03.2018. Pe de altă parte, Președintele României este chemat să vegheze la buna funcționare a CURȚII CONSTITUȚIONALE, garant al supremației Constituției și unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 142 alin. 1 din Constitutia Romaniei și art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 47/1992. Or, este evident că o bună funcționare a CURȚII CONSTITUȚIONALE nu poate exista în condițiile unei vadite neconstituționalități sau cel putin nelegalități a compunerii sale”, se arată în document.

Autorul sesizării explică faptul că, din moment de Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul de lege care permite renumirea în funcție a unui judecător numit anterior pentru un rest de mandat, articolul respectiv și-a încetat efectele. Prin urmare, explică petentul, mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu trebuie să înceteze deoarece “lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora”.

Textul integral al solicitării: Cerere emitere Decret pentru incetarea efectelor Decretului nr. 553.

Publicarea solicitării de revocare a judecătorului Petre Lăzăroiu de la Curtea Constituțională vine în contextul acuzațiilor publice lansate de acesta la adresa președintelui Klaus Iohannis. Lăzăroiu susține că asupra sa se fac presiuni de la Palatul Cotroceni pentru a demisiona de bună voie de la Curte.

El a relatat o întâlnire pe care a avut-o săptămâna trecută, la Facultatea de Drept, cu consilierul prezidențial Simina Tănăsescu pentru a-l informa despre existența unei solicitări către președintele Klaus Iohannis de a-l revoca din funcția de judecător CCR.

”Doamna Tănăsescu mi-a spus că are o sarcină foarte ingrată. Mi-a spus despre o solicitare adresată președintelui de a mă revoca de la Curtea Constituțională. I-am spus că președintele nu are temei legal pentru așa ceva, nu are prerogativă și că, dacă mă va revoca, o să contest acest lucru în instanță. Doamna Tănăsescu nu mi-a cerut să-mi dau demisia. Nu m-am simțit presat din partea ei”, a declarat Petre Lăzăroiu pentru G4Media.ro.

La scurt timp după declarațiile judecătorului CCR, Administrația Prezidențială a trimis un comunicat de presă prin care a confirmat întâlnirea, dar a negat orice eventuală presiune făcută asupra lui Petre Lăzăroiu.

”Consilierul prezidențial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie a.c., cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultății de Drept a Universității București pentru a-i înmâna acestuia două cărți de specialitate pe zona dreptului financiar. Menționăm că în aceste zile consilierul prezidențial Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă tocmai pentru că desfășoară activități didactice. În acest context, a avut loc o discuție pur teoretică pe marginea solicitării asociației civice VeDem Just, o discuție tehnică, între doi profesioniști de drept constituțional, care nu a implicat în niciun fel instituția Președintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate și nefondate orice fel de speculații sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu”, a transmis Palatul Cotroceni.

Azi, întrebat dacă el i-a cerut Siminei Tănăsescu să discute cu Petre Lăzăroiu, președintele Klaus Iohannis a negat.

Nu, doamna Tănăsescu mi-a spus că există o sesizare din partea unui ONG și dacă îi dau voie să-i spună și domnului Lăzăroiu că există această solicitare. Este una publică, înregistrată la noi. Și mi s-a părut că este corect, dacă persoana respectivă este vizată de o solicitare, măcar să știe, fără ca această chestiune să fie interpretată drept presiune sau drept o inițiativă nepotrivită. Deci întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice. Habar nu am de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc, dar poate îl întrebați dumneavoastră”, a explicat Iohannis.

Pe 4 iunie, Asociația VeDemJust i-a solicitat, într-o scrisoare deschisă, președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, să constate încetarea mandatului de judecător a lui Petre Lăzăroiu, după ce G4Media.ro a dezvăluit că o decizie pronunțată chiar de CCR în martie interzice adăugarea unui mandat plin la un rest de mandat. ”În opinia noastră, la ședințele următoare ale Plenului CCR nu poate participa domnul Petre Lăzăroiu. Iar pentru hotărârile date de CCR din 4 mai 2018 adoptate prin participarea la soluționare și la deliberare a unui civil, Plenul CCR trebuie să găsească o soluție cu privire la efectele create”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației VeDemJust.

Dezvăluirea G4Media de vineri, 1 iunie: Curtea Constituțională a României (CCR) funcționează de două luni încălcându-și propria jurisprudență și, implicit, Constituția, după cum rezultă dintr-o decizie a Curții pronunțată în martie 2018 și analizată de G4Media.ro împreună cu experți în drept. Unul dintre judecătorii CCR, Petre Lăzăroiu, se află în funcție de 10 ani, în condițiile în care în Constituție scrie că mandatele sunt de 9 ani. Lăzăroiu a fost numit în funcție în 2008 pe un rest de mandat și reinvestit în 2010, dar CCR tocmai a decis în martie că judecătorii nu pot adăuga un mandat întreg la un rest de mandat și că limita maximă este de 9 ani, așa cum prevede legea fundamentală. Prin urmare, din luna martie un judecător CCR funcționează ilegal și se pune în discuție însăși legalitatea constituirii Curții.  Dacă Curtea funcționează ilegal, atunci se mai ridică o întrebare: cât de legală este ultima decizie privind revocarea șefei DNA?

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Un cetățean pe nume Silica,ăștia au luat un retard rezist și i-au dat sesizarea gata făcută,vezi doamne vine de la un cetățean cu simț civic,chestia poarta stampila binomului,pute a Coldea de departe!

    • Aproape mi-e dor de cand era Base la moda si era de vina pentru tot. El orchestra, el dadea, el facea si culmea, mai avea timp sa si „prezidentieze”. Dupa, noroc pe PSD, a aparut Soros. Saracul mosulan personal venea in Romania sa dea bani la catelusi si sa faca tot ce se putea, mai putin sa cumpere Asia.
      Acum pentru ca a expirat si Soros, bagati inapoi la binom. Pentru ca expirase gluma, a reusit Dracnev sa o transforme in ceva cool si retro cu reovcarea Kovesi. Pentru ca Iohannis joaca pasiv, DNA nu mai e de actualitate. Ce a ramas? SRI.
      Coldea, scos din poza de ceva timp este unica tinta ramasa.

      Voi chiar credeti ca astia stau sa dactilografieze scrisori de dragoste si sa caute oameni de pe strada sa le dea mai departe? Chiar crezi ca sta Codlea la laptop, isi freaca mainile cu un ras de maniac „MUAHAHAHAHAHA” mandru de o capodopera demna de Sadoveanu si se plimba pe strada cautand „rezisti”?

      Ori ai o imaginatie bogata demna de Hollywood, ori arunci idei aiurea sa vezi cine musca ori esti dus departe. Si cand zic „departe” nu ma refer la Moscova, ci la Sorcova.

      Oare nu esti curios daca postasul iti citeste scrisorile sau ce mai primesti? Nu esti curios daca printre cablurile electrice din apartament sunt si microfoane? De udne stiu? Pai mi-a zis Soros la bere ca ti le-a instalat personal aseara in timp ce dormeai. Eram cu Kovesi si l-am intrebat de ce a intarziat la bere si ne-a spus. Eu si Laura (ca sunt prieten cu ea, cum e Docial cu Juni) l-am intrebat daca a luat microfoanele si camerele pe care le-a instalat la tine de pe eBay sau de la vreun site de-al nostru si mi-a zis ca le are de la Coldea.

      Pe bune de te mint! Am si filmare. Dar nu pot sa ti-o arat pentru „ca conform” noului CPP, inregistrarile nu mai au valoare. Ma intelegi tu…

    • Nu face Coldea personal,SRI are mii de angajați,el doar manevrează prin interpuși!

    • Ok, multumesc pentru clarificare, dar nu a fost scos din functie? Cum de mai face tot ceea ce face? Poate privesc eu gresit lucrurile.

    • A fost scos din functie formal dupa scandalurile cand misuna cu Ghita prin strainatate si sufrageria lui Oprea!