Cazul Șoșoacă: Ambasada Italiei își exprimă ”aprecierea” după ce președintele și premierul au condamnat comportamentul senatoarei față de ziariști
Ambasada Italiei la București a anunțat într-un comunicat de presă că își exprimă ”aprecierea” după ce președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au condamnat public comportamentul senatoarei față de echipa de ziariști de la postul Rai Uno.
”Referitor la evenimentul în care au fost implicate corespondenta RAI Lucia Goracci şi echipa acesteia în ziua de 10 decembrie la Bucureşti, Ambasada Italiei în România exprimă aprecierea sa faţă de declaraţiile făcute de partea română, la cel mai înalt nivel instituţional, de condamnare a agresiunii suferite de jurnalistă şi echipa de televiziune şi de apărare a rolului ziariştilor şi a libertăţii de informare. Ambasada ia act de anchetele în curs şi este încrezătoare în implicarea instituţiilor române pentru a face lumină asupra celor întâmplate”, se arată în comunicatul oficial.
Reamintim că procurorii cercetează acuzațiile aduse familiei Șoșoacă de ziariștii postului italian, care susțin că au fost sechestrați și agresați în apartamentul senatoarei, unde veniseră pentru un interviu. Soțul Dianei Șoșoacă a fost pus sub control judiciar. (sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
44 comentarii