Cazurile de gripă în spitale din SUA au atins cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, în timp ce vaccinările scad / Cel puţin 730 de persoane au murit din cauza gripei în acest an, cel puţin patru fiind copii / 1,6 milioane de cazuri de gripă, raportate deja
Cazurile de gripă în spitale din SUA au atins cea mai mare rată din ultimul deceniu, în timp ce vaccinările scad, spun oficialii americani citaţi de BBC, citat de News.ro
Oficialii americani au transmis că adulţii au primit cu cinci milioane mai puţine vaccinuri antigripale în acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Experţii din domeniul sănătăţii sunt îngrijoraţi că o aşa-numită triplă epidemie de gripă, virusul sinciţial respirator (VSR) şi coronavirusul ar putea inunda spitalele în această iarnă.
Cel puţin 730 de persoane au murit din cauza gripei în acest an, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC). În timp ce persoanele în vârstă sunt cel mai vulnerabil grup de vârstă, cel puţin patru copii se numără printre cei decedaţi.
Datele CDC arată că au fost înregistrate cel puţin 1,6 milioane de cazuri de gripă în total, iar aproximativ 13.000 de persoane au fost transportate la spital.
Gravitatea acestui sezon nu a mai fost egalată în acest moment al anului de la pandemia de gripă porcină H1N1 care a lovit SUA în 2009.
„Nu există nicio îndoială că ne vom confrunta cu unele provocări în această iarnă”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Dawn O’Connell, secretarul adjunct al Departamentului american al Sănătăţii şi Serviciilor Umane (HHS) pentru pregătire şi reacţie.
Sezonul de gripă în SUA atinge de obicei punctul culminant în decembrie şi ianuarie, dar anul acesta a crescut devreme şi rapid.
Oficialii din domeniul sănătăţii au declarat că pandemia de coronavirus a redus drastic răspândirea gripei şi a altor virusuri respiratorii, aşa că mulţi copii mici le întâlnesc acum pentru prima dată, dar pot avea o imunitate mică sau deloc, au spus oficialii.
Sosirea timpurie a sezonului gripal a fost agravată de o creştere a internărilor în spital Covid, alimentată de răspândirea diferitelor subvariante Omicron.
De asemenea, a coincis cu o creştere la nivelul întregii ţări a VSR, o infecţie asemănătoare răcelii care se estimează că face peste 14.000 de victime anual în SUA, mai ales în rândul americanilor în vârstă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii