G4Media.ro

CCR a declarat neconstituțională pensia specială a lui Victor Ciorbea: Nu se…

Victor Ciorbea participa la evenimentul organizat cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la infiintarea institutiei Avocatului Poporului , joi, 21 septembrie 2017. Inquam Photos / George Calin

CCR a declarat neconstituțională pensia specială a lui Victor Ciorbea: Nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să fie raportată la venitul unui judecător constituțional

Curtea Constituțională a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că pensia specială a lui Victor Ciorbea – de aproape 30.000 de lei – este neconstituțională și au trimis actul normativ Parlamentului.

Motivul respingerii a fost că nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să se raporteze la venitul unui judecător CCR, așa cum prevede legea adoptată de Parlament la inițiativa senatorului PSD Şerban Nicolae şi a deputaţilor PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea.

Președintele Klaus Iohannis a trimis, pe 12 noiembrie 2018, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

Șeful statului a invocat atât motive extrinseci de neconstituționalitate, precum depășirea termenului de dezbatere prevăzut de legea fundamentală sau transmiterea cu întârziere a punctului de vedere al Guvernului, cât motive intrinseci.

Printre acestea din urmă, președintele Iohannis a enumerat următoarele:

  • prin acest act normativ legiuitorul a instituit o pensie specială pentru judecătorii Curţii Constituţionale, în cuantum variabil, fără să se refere şi la cei care au exercitat în trecut această funcţie.
  • actul normativ prevede că pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale, dar textele sunt neclare în ceea ce priveşte cuantumul pensiei rezultate, întrucât nu reiese dacă aceasta se va stabili şi se va actualiza în raport cu indemnizaţia Avocatului Poporului sau cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale.
  • acordarea unor pensii speciale pentru Avocatul Poporului şi adjuncţii săi constituie un privilegiu nejustificat faţă de ceilalţi demnitari cu acelaşi rang.
  • dacă în funcţia de Avocat al Poporului este numit un consilier juridic sau o persoană din cadrul instituţiei Avocatul Poporului, rezervarea postului acestuia/acesteia este obligatorie.
  • personalul contractual, respectiv şoferii, beneficiază de salarii stabilite la nivelul în plată aferent funcţiilor similare din cadrul serviciilor Parlamentului.
  • se generează noi cheltuieli de fonduri publice necesare plăţii unor categorii de pensii speciale, pensii anticipate şi a unor cheltuieli cu veniturile încadrate pe alte grile de salarizare, menţionează Klaus Iohannis, care adaugă că iniţiatorii nu au precizat care este impactul bugetar şi care sunt sursele din care să se asigure acoperirea cheltuielilor generate de propunerea legislativă.

Dispoziția din legea contestată prin care Avocatul Poporului primește pensie specială este următoarea:

  • Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale, potrivit art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare. Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare.”

Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede la articolul 71:

  • Art.71. – (1) Judecătorii Curții Constituționale cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute. Pentru fiecare an care depășește vechimea menționată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcția de judecător după data stabilirii acesteia.
    (2) În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândită înainte de intrarea în exerciţiul mandatului, pensia aflată în plată se recalculează potrivit prevederilor alin. (1).

Or, nefiind clar la ce bază de calcul se raportează cuantumul pensiei speciale a Avocatului poporului, acesta ar putea varia de la 15.960 lei și 27.748 lei.

Dacă pensia se va calcula pornind de la indemnizația Avocatului poporului (19.950 lei brut / lună), atunci cuantumul acesteia va fi de 15.960 lei (80% din 19.950).

Dacă, în schimb, pensia specială se va calcula pornind de la indemnizația unui judecător al Curții Constituționale, la care se adaugă și sporurile aferente, atunci cuantumul acesteia ar putea fi de 27.748 lei, adică 80% din 34.865 (29.269 lei indemnizația lunară brută + 5.416 lei sporuri lunare).

Foto: Inquam Photos / George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

33 comentarii

  1. Doamne cata lacomie pe uni dintre alesii neamului ? Pensie speciala de 30.ooo lei.Ce-o face cu atatia bani oare ?

    • Isi plateste datoriile la banci cu banii poporului, asa a inteles individul asta in ce consta functia sa!S-a „luptat „atatia ani cu „rechinii rosii” psd-pdl si nu s-a ales cu nimic din ea!

    • Asta e Romania, unde ticalosia se rasplateste.

      Tot ce trebuie sa faci e sa tradezi, sa-ti vinzi tara. Oricum oamenii sunt cretini si nu voteaza, deci PSD si prietenii lor nu patesc nimic

    • Îi trimite în America ,fică-sa din ce ….un 5000 de dolari pe luna ,sînt bani

    • Îi trimite în America ,fică-sa din ce ….un 5000 de dolari pe luna ,sînt bani

  2. La cât muncește asta, nici salariul nu si-l merită!! Ar trebui să facă munca benevolă, mai ales că, și atunci când face ceva, o face in interesul infractorilor de la conducere, nicidecum in interesul POPORULUI
    Lasă că încasează destula șpagă de la borfasii de rang înalt…

  3. Ce avocat al poporului? Ca nu l-am ales eu, nu este al meu, nu ma reprezinta! Niste hoti au decis sa numeasca aceasta fosila incompetenta pentru a-si bate joc de drepturile mele. Hai sictir!

  4. Pensie speciala pentru ce? Pentru slugareala? Toti cu pensii speciale sunteti niste hoitari nenorociti. Restul categoriilor profesionale de ce ar fi considerate mai ,,putin speciale,, decat acesti hoti? Si nu cerem pensii speciale. Sunteti niste hoti, profitorilor, si mai iesiti la pensie la 40-50 de ani. Adica cu sanse mari sa sugeti seva natiunii inca vreo 30-40 de ani minim. Mai ales ca nici nu v-ati stresat prea tare nemernicilor. Profitati de munca noastra a celor care muncim de multe ori 10-14 ore pe salarii la care voi nu v-ati uita nici cu scarba. Noi iesim la pensie la 65 de ani si nu stiu daca mai apucam vreo bruma de pensie. Nu constientizati mai nemernicilor ca voi ne furati banii si viata. De ce sunteti voi mai speciali decat restul romanilor?

    • Exact asta este scopul comunismului : o mana de ” privilegiați ” sa traias a pe spinarea pulimii. I se mai spune ” sclavagism modern ”

    • Este noua aristocrație roșie.
      Astăzi privatul a ajuns bun de exploatat, a luat locul fostilor țărani, șerbi, robi sau argați.

  5. ha ha ha ha… ce ma disctreaza asta
    (nu ca fundu-da-sifon n-ar merita-o)
    decizia ca decizia… motivarea/argumentarea cel mai probabil va suna cam asa:
    cum poftesti mah musiu cuate-guale-sindicale sa te-nfrupti din seva popo’ului cand tu esti gurizd-parlit cu trei semestre la fara-frecventa?

  6. mai dă-l in plm și p’ăsta. la cât de inutil e, nici nu merită să îi fie menționat numele.

  7. 3 indivizi care se fac ca lucrează prin parlament au avut o tentativă de mituire legală a Avocatului Poporului prin dublarea pensiei.
    Cin sa fie faptasii: Ciordache, Soferu” & Nimikulicea.

  8. Cum spunea și @Justin, de ce avocatul poporului e ales de politicieni? Și nu de popor??? e avocatul lor sau al poporului? Suna cam a lider de sindicat din Romania, mana in mână cu cei de care trebuie sa ne apere.
    Ar trebui ca, odată cu alegerea președintelui, să fie ales și avocatul poporului! Daca nu, să fie ales prin concurs de către o altă entitate a magistraturii (CSM , care o fi ), nicidecum de ceva politic (tuDorel,etc
    Același tratament și pt CCR, Constituția nu poate și nu trebuie sa fie tradusă funcție de culoarea politică; CCRul trebuie legat la ochi să nu vadă reclamantul, să judece după ” litera” Constituției, nu după interese

  9. Pistol cu apă decizia curții. Vor reformula legea astfel încât să-i dea același cuantum. Nu vă lăsați păcăliți…

  10. Așadar, criteriul obiectiv in raport de care se stabilesc veniturile funcționarilor statului roman îl constituie “judecătorul constituțional”….
    Acesta e un motivbtare serios sa părăsim in bloc aceasta țara și sa lăsam in urma su fără nicio remuscare pe judecătorii constitutionali și pe toți ceilalți care se raporteaza la ei…

  11. Camarila lui Dragnea,aceșiti înbuibați pe spatele poporului sărac lipit.Uitați-vă bine cine inițiează asemenea legi:Șerban Nicolae,Florin Iordache și Egen Nicolicea.Ce vă inspiră acești indivizi? Dacă poporul accepă astfel de legiuitori,înseamnă că ajutăm la degradarea nației cu bună știință.

  12. Eu zic sa o dubleze, de fapt avocatul puterii… aaa al poporului…. sa aiba cea mai mare pensie din Romania. Doar asa, pentru ca exista… :-/

  13. Trebuie scos afara din tara individul asta si desfintat postul …pe langa el mai sug catva din sangele poporului

  14. Ce-ati facut ma? L-ati trezit p-asta din somn, neoameni ce sinteti!

  15. Asa Florine, da cu ei de pamant tovarase, astia sug sangele poporului, Magistrati, judecatori, CCR-isti, securisti, SPP-isti, Parlamentaristi, etc. I-am trimis acolo ca sa-si aranjeze veniturile, pensii speciale, salarii barosane, bonusuri de „performanta”masini la scara cu servitori, secretare frumoase, slugi sa le faca pantofi, si chiar sa-i stearga la fund. Ne-o meritam, suntem responsabili de „performanta „noastra. In schimb ei doarme ,(unii) si sunt treziti cand suna goarna ca s-a deschis la cantina cu pret redus.

  16. Se va reformula si va fi, iarasi, bine.

  17. Foamea fara masura face din om jivina.

  18. Sa ia aceasta pensie de la LUMINITA DIN CAPATUL TUNELULUI pe care a lasat-o acolo din ordinul lui Thomsen.

  19. PSD sunt niste nenorociți.

  20. Oh daaaa. A fost declarată neconstituțională o „lege” coaptă de cei trei magnific ai știnței Dreptului din așa zisa „comisie juridică” : un strungar, un ospătar și un electrician ? Nimic surprinzător .
    Au ajuns să facă legi în țara asta niște parveniți cu pretenții de minți luminate ale dreptului românesc. Frunți înguste.

  21. De ce n-admite CCR-u’ raportarea oricui la salariile lor? Fiindcă-i constituțională inegalitatea-n drepturi?

  22. nu e prost cine cere , prost este cine le da ! Este o mare magarie sa arunci cu banii celor care plătesc taxe si impozite , în…vistieria tot celor care crapă de îmbuibare si beneficiaza de drepturi ilegale spre …..sfidarea tuturor pensionarilor si contribuitorilor actuali

  23. Dom’ne, io crez că ciorbea, ca avocat al boborului pesedist, ar trebui să ia pensie numa’ şi numa’ de la pesedei.
    Că pe ei i-a servit cu credinţă, nu pe ceilalţi români

  24. Cum sa dai asemenea pensii uriase unor indivizi care n-au contribuit si mai mult decat atat n-au facut nimic bun in toata viata lor, au fost doar lingai si fripturisti care s-au fofilat in posturi bine platite in care nu munceau nimic. Sa nu indrazneasca cineva sa sustina ca Ciorbea a muncit ceva la viata lui, el s-a cocotat in functii di pozitia de lider sindical care a santajat guvernul PSDR tradand miscarea sindicala de indata ce a prins un post mai gras. I-a pacalit pe toti pana in momentul cand Constantinescu la fortat sa demisioneze din functia de Prim Ministru unde a fost o catastrofa injurat cu obida de intreg cabinetul. Si acum vreti sa dati pensie speciala capcaunului asta nehalit? Sa merga sa munceasca pramatia, nu sa fure banii contribuabililor care produc valori reale!

  25. Nicolae, Nicolicea si Iordache -juristii psd (…)- au facut o lege pentru pentru pensia SPECIALA a Avocatului poporului , pe care CCR -trezita cu fata la cearceaf azi- a declarat-o neconstitutionala bre ! Adica -citesc eu- limbricii initiatori , azi au aflat ca nu pot spagui , nu pot recompensa Ciorbele pentru a ramane in adormire la nelegiuirile lor, din banii nostrii ! Dati din buzunar lichelelor !!

  26. toa’se ciorbea, ai fost un caine credincios, ai visat la ciolan facand sluj pe langa dracnea, toader si restul pesedistilor, da’ ccr ti-a dat peste bot, acum ai ramas sa faci exact ce face un caine cand sta in fund si se linge pe…..