G4Media.ro

CCR a respins sesizarea cu privire la trecerea gratuită a terenului de…

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea

CCR a respins sesizarea cu privire la trecerea gratuită a terenului de 46 de hectare de la Romexpo la Camera de Comerț. Legea a fost declarată constituțională și merge la promulgare la președintele Iohannis

Curtea Constituțională (CCR) a respins miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea USR şi UDMR asupra legii prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Potrivit acestora, la ședința de judecată au participat opt din cei nouă judecători, iar decizia a fost luată cu 5 voturi ”pentru” și 3 voturi ”împotrivă”.

Actul normativ merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, șeful statului având posibilitatea să ceară reexaminarea în Parlament a acestuia.

  • UPDATE: Comunicatul oficial al CCR:
    • În ședința din 3 martie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de 51 de deputați aparținând Grupului Parlamentar al Uniunii Salvați România, Grupului Parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum și neafiliați și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007 este constituțională în raport cu criticile formulate.

USR anunţa în septembrie anul trecut că, alături de UDMR, a depus o sesizare de neconstituţionalitate în cazul acestei propuneri legislative.

„Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi ‘tunuri imobiliare’. Unul dintre terenurile care va intra sub incidenţa noii legi este localizat chiar pe Bulevardul Expoziţiei. Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie. Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală”, declara deputatul Cristina Prună.

Potrivit USR, legea încalcă principiul bicameralismului. „În Camera decizională, Camera Deputaţilor, propunerea legislativă a fost modificată substanţial, ceea ce a condus la o configuraţie diferită faţă de textul adoptat de Senat şi de finalitatea urmărită de iniţiator”, explica sursa citată.

USR semnala, totodată, încălcarea art. 1 alin (5) din Constituţie prin lipsa studiului de impact asupra efectelor scoaterii din patrimoniul statului a imobilelor care fac obiectul legii.

„Textul PLX nr. 452/2020 face referire la o serie de imobile care, deşi neidentificate exact de lege, sunt de notorietate a fi într-o zonă centrală a Capitalei. Or, valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului, dar şi economiei, fiind introduse în circuitul economic prin efectul legii în discuţie”, mai menţionau semnatarii sesizării.

Potrivit acestora, se încalcă şi art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie ca urmare a nerespectării drepturilor de proprietate ale statului – înstrăinarea prin lege şi fără contraprestaţie, afectarea nelegală a patrimoniului statului.

În opinia USR, nu se respectă nici art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie ca urmare a lipsei de claritate a legii. Redactarea propunerii legislative, în forma adoptată de Parlament, configurează un regim juridic „confuz” al naturii juridice/regimului juridic al transmiterii proprietăţii gratuite asupra imobilelor vizate, susţin semnatarii sesizării la CCR.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 2 septembrie, acest proiect de lege care prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a acestei instituţii, incluzând terenul de 46 hectare de la Romexpo.

Conform actului normativ, Camera de Comerţ beneficiază pentru o perioadă de 49 de ani de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo.

Pe terenul respectiv urmează să se construiască cel mai mare proiect imobiliar din România, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu şi Camera de Comerţ. Investiţia ar include un centru de conferinţe şi congrese, 14 turnuri de birouri, Muzeul de Istorie Monetară, cel mai mare oceanariu din ţară şi un hotel de cinci stele.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Multumim PNL pentru maretele realizari… numiri dubioase facute de animale politice la institutii publice, prin Predoiu a dat-o pe Hossu care a facut ce a facut cu dosarul 10 august, a sustinut legea asta de mare angajament prin care cineva pune mana gratuit pe un o suprafata uriasa de teren intr-o zona de top din Bucuresti. De mare agajament acest partid…

    • ce legatura are acest partid cu ce face CCR-ul? … de principiul separarii puterilor in stat ai auzit? Evident ca nu, ca si alte milioane de naivi, au impresia ca un partid politic, oricare are fi el, trebuie sa fie statul in sine, partidul unic, nimic nu misca fara partid, partidul decide, partidul este tot. Iti aduce aminte de ceva? iti dau un indiciu: PCR

      psd-ul a pierdut alegerile fiindca e considera suveran in detrimentul poporului, se considera ca este insusi statul!

    • Cum adica ce legatura are decizia privind legea asta cu un partid!? Legea in sine are legatura, fiindca fara partidul cu pricina, legea nu exista. Si da, s-ar putea sa fie constitutionala (desi mi se pare ca a da in folosinta cuiva, fara pic de transparenta, un teren de ~400 milioane euro, pare a fi ceva putred), dar asta nu inseamna ca nu este o magarie…

  2. Pnl , psd si cei 5 din CCR si-au asigurat niște venituri sigure intr- o perioada de criza .

  3. Cei 5 judecatori de la ccr care au votat respingerea sesizarii sunt cei care au rosu in gat in permanenta. In frunte cu dorneanu.

  4. Ceea ce foarte putină lume stie, Camera de Comert si Industrie a Romaniei nu este o companie a statului român, este o entitate privata, organizata sub forma unui ONG. Nu înțeleg cum un teren proprietate a statului este transferat cu titlul gratuit către o entitate privata, care ulterior, va dezvolta împreună cu un dezvoltator privat, un proiect imobiliar. Ce câștiga statul din afacerea asta? Cât câștiga dl. Daraban, prietenul d-lui Ponta, din afacerea asta? Chiar ne meritam soarta.

  5. ORDIN DE LA SECURISTI! SE EXECUTA NU SE DISCUTA!

  6. Va avea președintele Johannis… pentru a nu semna aceasta aberație?

    • O trimite in Parlament sa fie reexaminata dar CCR a declarat-o in totalitate constitutionala deci reexaminarea ar trebui sa conduca la o solutie de modificare a legii de asemenea maniera incat sa legea sa nu poata fi pusa in aplicare !

      PS. PNL daca nu are interese , ar trebui sa introduca un proiect de lege de abrogare a actualei legi !

  7. Leagl, ilegal, cred ca mai important ar fi sa ne asiguram ca la 14 turnuri cat or sa toarne ei acolo, sa nu se construiasca, Doamne fereste, mai mult de 14 locuri de parcare. /s

  8. Consiliul Concurenței.

  9. Veniturile generate pentru CCIR de operatorul economic privat care va utiliza acel teren > decât oferta financiară a grupului de investiții care s-a oferit să cumpere acel teren??

    Dacă decizia trecerii gratuite a terenului nu este sustinuta matematic, cu date foarte detaliate pe diverse scenarii (inclusiv ajustare a ROI-ului cu factori de risc), atunci:

    1. Aliați-vă cu alți operatori economici din sectorul imobiliar și dovediți că se distorsionează competiția pe piața imobiliară din România și se favorizează ilegal un singur dezvoltator imobiliar.

    2. Trimiteți cazul la Consiliul Concurenței.

    3. Sesizați și Comisia Europeană pentru ca este caz de distorsionare a concurenței si încălcare a regulilor privind ajutorul de stat (care în acest caz este mascat).

  10. ACORDUL ESTE SEMNAT DEJA DE PRESEDINTELE K. J.
    CE NU STITI ESTE CA SE VOR CONSTRUI UN MALL, SPATII COMERCIALE HIGH CLASS BLOCURI ETC.
    PROIECTUL ESTE SEMNAT SI APROBAT DEMULT, CINE STIE….STIE
    LA FEL MAI ESTE UN NOU PROIECT AL PORTULUI CONSTANTA… SEMNAT DE BASESCU SI DE CATRE TOTI PRESEDINTII TARILOR CARE AU IESIRE LA MAREA NEAGRA…. OFF THE RECORD

  11. Imi cer scuze daca nu sunt la curent cu legislatia Romaniei, poate sunt inca comunist si nu inteleg rostul lucrurilor. DAR, sa dai ok transferului a 46 hectare de teren in Bucuresti din proprietatea statului (fie ea si privata) unei entitati private, asociate unei alte persoane private ( care vine cu malaiul de EUR 3bn) fara licitatie, fara niciun castig pentru contribuabilii care reprezinta statul (statul suntem noi astia multi) mi se pare complet ILEGAL. A dat vreun guvern sau majoritate parlamentara o lege care permite transferul averii statului in maini private ? Am innebunit cu tontii? Suntem inca in anii 90? What the f…k?
    In plis, unul din membrii CCr s-a dat lovit, iar alti trei s-au opus, foecare in felul lui. A ramas hard core-ul de cinci, acelasi care mereu ne da palpitatii.

  12. Sa speram ca presedintele o va trimite in parlament pentru reexaminare.