G4Media.ro

CCR dezbate contestațiile față de candidatura lui Crin Antonescu. El e acuzat…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

CCR dezbate contestațiile față de candidatura lui Crin Antonescu. El e acuzat de susținerea cultului legionar și tentativă de lovitură de stat

Curtea Constituţională a României se reuneşte joi de la ora 14.00 pentru a dezbate noi contestaţii formulate în cadrul alegerilor pentru preşedintele României. Judecătorii constituţionali vor dezbate sesizările pe care le vor primi până la ora 13.30. Una dintre ele vizează candidatura lui Crin Antonescu, transmite News.ro.

”Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind contestaţiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc joi, 13 martie 2025, ora 14:00 (pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 13 martie 2025, ora 13:30)”, a transmis, joi, CCR.

Una dintre contestaţiile care va fi luată în discuţie vizează candidatura lui Crin Antinescu.

”În data de 12 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul S.C.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.20D/11.03.2025 privind înregistrarea candidaturii domnului ANTONESCU George Crin Laurenţiu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025”, a mai transmis CCE.

Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.980F/2025.

Semnatarul sesizării apreciază că, deşi jurămîntul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, ”elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de preşedinte pe care candidatul trebuie să le îndeplinească”.

”Consider că acţiunile şi faptele domnului Crin Antonescu, anterioare depunerii candidaturii  (…) dovedesc că acesta nu ar putea îndeplini consiţiile de eligibilitate”, se arată în document.

Semnatarul afirmă că, în anul 2015, Crin Antonescu a afirmat că este un admirator al lui Ion Gavrilă Ogoranu, fost membru al Mişcării Legionare, pe care Antonescu l-a calificat ca fiind ”un erou al României”. De remarcat însă că Antonescu a fost printre inițiatorii proiectului legii 217/2015 care a înăsprit OUG 31/2002 chiar în problema legionarismului.

Candidatul mai este acuzat de ”tentativă de lovitură de stat”, prin semnarea protocolului de constituire a USL care ulterior a ”revocat conducerea Parlamentului, a schimbat Avocatul Poporului, a iniţiat şi votat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu”.

Antonescu mai este acuzat de ”susţinerea declarată a formei de guvernământ a monarhiei”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Pai..cam da! Personal, nu cred ca de data asta CCR-ul va avea „cojones” la purtator! Va fi o decizie vadit subiectiva care va inflama si mai mult „suveranistii”.

  2. Che Guevara și Fidel Castro – Ponta și Antonescu sunt neconstituționali? Nu cred.

  3. Floricel Antonescu, este o rușine a alianței PSD PNL UDMR sa vina cu asemenea nominalizare la prezidențiale! Este o jignire la adresa românilor muncitori și de bună credință!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.