G4Media.ro

CCR s-ar putea pronunța privind trecerea gratuită a terenului de 46 de…

CCR s-ar putea pronunța privind trecerea gratuită a terenului de 46 de hectare de la Romexpo la Camera de Comerț

Curtea Constituţională ar putea pronunţa, miercuri, decizia în cazul sesizării USR şi UDMR asupra legii prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, transmite Agerpres.

USR a anunţat în septembrie că, alături de UDMR, a depus o sesizare de neconstituţionalitate în cazul acestei propuneri legislative.

„Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi ‘tunuri imobiliare’. Unul dintre terenurile care va intra sub incidenţa noii legi este localizat chiar pe bulevardul Expoziţiei. Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie. Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală”, declara deputatul Cristina Prună, membră în Comisia pentru industrii şi servicii.

Potrivit USR, legea încalcă principiul bicameralismului. „În Camera decizională, Camera Deputaţilor, propunerea legislativă a fost modificată substanţial, ceea ce a condus la o configuraţie diferită faţă de textul adoptat de Senat şi de finalitatea urmărită de iniţiator”, explica sursa citată.

USR semnala, totodată, încălcarea art. 1 alin (5) din Constituţie prin lipsa studiului de impact asupra efectelor scoaterii din patrimoniul statului a imobilelor care fac obiectul legii.

„Textul PLX nr. 452/2020 face referire la o serie de imobile care, deşi neidentificate exact de lege, sunt de notorietate a fi într-o zonă centrală a Capitalei. Or, valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului, dar şi economiei, fiind introduse în circuitul economic prin efectul legii în discuţie”, mai menţionau semnatarii sesizării.

Potrivit acestora, se încalcă şi art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie ca urmare a încălcării drepturilor de proprietate ale statului – înstrăinarea prin lege şi fără contraprestaţie, afectarea nelegală a patrimoniului statului.

În opinia USR, nu se respectă nici art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie ca urmare a lipsei de claritate a legii. Redactarea propunerii legislative, în forma adoptată de Parlament, configurează un regim juridic „confuz” al naturii juridice/regimului juridic al transmiterii proprietăţii gratuite asupra imobilelor vizate, mai susţin semnatarii sesizării la CCR.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 2 septembrie, un proiect de lege care prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a acestei instituţii, incluzând terenul de 46 hectare de la Romexpo.

Conform acestuia, Camera de Comerţ beneficiază, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo.

Pe terenul respectiv urmează să se construiască cel mai mare proiect imobiliar din România, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu şi Camera de Comerţ. Investiţia ar include un centru de conferinţe şi congrese, 14 turnuri de birouri, Muzeul de Istorie Monetară, cel mai mare oceanariu din ţară şi un hotel de cinci stele.

sursa foto: CCIR

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Ce treaba are CCR cu tunurile imobiliare? Ar cam fi cazul sa desfiintam CCR.

  2. E trist când ultimul pas și ultima speranță înainte de înfăptuirea celui mai mare tun imobiliar din istoria țării este CCR-ul mafiot al lui Dorneanu.
    Când au apărut primele știri despre furtul asta se umpluse hotnews de știri plătite/advertoriale ale Iulius Grup. Urmarea: n-au mai fost știri despre Romexpo. Când furi mult ii poți plăti pe toți.

  3. relax, nici kkkr nu se poate pune în calea progresului instituit de brigăzile de greieri și cărăbuși 🙂 trăiască progresul 🙂 bălțile, parcurile, lacurile, insulele, terenurile, pădurile, petrolul … vivat republica greierilor & marionetelor 🙂