G4Media.ro

CCR va dezbate pe 7 mai solicitarea prin care PNL contestă posibilitatea…

CCR va dezbate pe 7 mai solicitarea prin care PNL contestă posibilitatea ca Florin Iordache să poată sesiza Curtea cu un posibil conflict între puterile statului

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute pe 7 mai sesizarea PNL privind prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui către vicepreşedinţi. Mai exact, demersul liberalilor vizează speța care este programată să fie dezbătută de CCR miercuri, 10 aprilie: sesizarea făcută de Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea i-a delegat atribuțiile de președinte al camerei Deputaților, privind completurile specializate de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

PNL a atacat la Curtea Constituţională prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui către vicepreşedinţi şi a cerut amânarea sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.

„PNL a atacat la Curtea Constituţională Regulamentul Camerei Deputaţilor, solicitând CCR să se pronunţe asupra delegării de competenţe pe care poate să o facă preşedintele Camerei Deputaţilor către vicepreşedinţi. Punctul nostru de vedere este foarte clar: preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate să delege atribuţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor prevăzute de Constituţie către vicepreşedinţi. Tocmai din acest motiv am solicitat Curţii Constituţionale să amâne analiza conflictului juridic de natură constituţională provocat de Florin Iordache în numele inculpatului Liviu Nicolae Dragnea până la judecarea pe fond a sesizării noastre”, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a susţinut că solicitarea PNL este „extrem de importantă”. „Nu putem accepta ca un organism atât de important în statul român cum este CCR să se transforme într-o instituţie de amnistiere a lui Liviu Dragnea. Este limpede pentru orice om cu scaun la cap că toate conflictele declanşate de Florin Iordache în numele lui Liviu Dragnea au ca scop să-l scape de pedeapsă pe Liviu Dragnea. CCR nu poată să devină o firmă de avocaţi a lui Liviu Dragnea sau un organism de amnistiere sau de graţiere pentru Liviu Dragnea”, a adăugat Orban.

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 10 aprilie sesizarea privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a anunţat, pe 25 martie, că a sesizat CCR cu această speţă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, îşi delegase atribuţiile lui Florin Iordache.

Tarcea, despre sesizarea CCR pe tema completurilor specializate: O imixtiune inacceptabilă în actul de justiţie

Preşedinta Curţii supreme, Cristina Tarcea, a catalogat, pe 25 martie, sesizarea transmisă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache Curţii Constituţionale a României privind un conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie drept „o presiune asupra instanţelor de judecată şi o imixtiune inacceptabilă în actul de justiţie”.

„Doresc să vă spun cu certitudine şi fără nicio umbră de rezervă că ceea ce s-a întâmplat astăzi mi se pare un abuz. Şi spun asta pentru că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află un dosar, dacă nu chiar mai multe dosare în care s-a invocat o excepţie de nelegalitate a compunerii completului de trei (judecători – n.r.). Excepţie întemeiată pe aceleaşi argumente care au fost invocate în sesizarea transmisă la Curtea Constituţională. Or, în condiţiile în care nu laşi o instanţă legal învestită să se pronunţe cu privire la problema de drept şi te duci la un alt organ al statului, la o altă instituţie a statului, aceasta nu poate să fie decât o presiune asupra instanţelor de judecată şi o imixtiune inacceptabilă în actul de justiţie. Deci, nu mi se pare normal să nu laşi judecătorul în faţa căruia s-a invocat o excepţie să se pronunţe şi să-i forţezi mâna ducându-te cu exact aceeaşi problemă la o altă instituţie, la Curtea Constituţională”, a declarat Cristina Tarcea la Realitatea TV.

Ea a adăugat că se aştepta să fie sesizată CCR cu privire la un conflict între Parlament şi ÎCCJ pe această temă.

„Eu am intuit de la sfârşitul anului trecut că va urma un atac şi pe completurile de trei (judecători – n.r.). Pe mine nu mă surprinde conflictul care ni s-a comunicat astăzi, mă aşteptam la el. Mă mir chiar de ce a întârziat atât de mult, dar atacul iniţial a plecat pe completurile de trei la modul general şi, probabil, le-a mai trebuit un pic de timp ca să realizeze că de fapt completurile de trei sunt legal constituite, dar au probleme anumite completuri de trei judecători”, a afirmat şefa Înaltei Curţi.

Tarcea a mai arătat că sesizarea la CCR vizează toate completurile de trei judecători în perioada 2003-2019, „deci îi ajută pe toţi cei care au fost judecaţi de un complet de trei judecători”.

„Putem vorbi de incidenţa deciziei Curţii Constituţionale pe conflictul privind completurile de trei judecători în toate cauzele în care s-a pronunţat un complet de trei judecători. Deci, nu vizează o persoană, două, trei, ci toate persoanele judecate de completuri de trei judecători. Trebuie să facem o distincţie. Nu este vorba de orice fel de complet de trei judecători, este vorba de un anume complet, de complet specializat pe judecata infracţiunilor de corupţie”, a explicat preşedinta ÎCCJ. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. CCR face prostitutie la vedere, fara perdea. Noi suntem tampiti si nu ne dam seama ca aceasta sesizare trebuia dezbatuta inainte de cea pentru solicitarea lui Ciordache!
    Totul e intors cu capul in jos si curul in sus, si valorile si logica.

  2. Asa vremuri turbate n-am mai trait ca in ultimii 3 ani.

    • Deci, in 2 ani si 3 luni, 2/3 din Parlamentul Romaniei (Camera Deputatilor, caci despre ea e vorba) au avut ca unica preocupare, unic scop si unic job, scaparea presedintelui psd de consecintele faptelor lui penale! Cred ca suntem unici in lume.
      Atatia oameni mobilizati, atat timp pierdut, atatea resurse pierdute, atata energie consumata inutil, atata innebunire a populatiei! Si pentru ce? Pentru un om?!
      Nici noi nu suntem normali!

    • Imi doresc ca Justitia sa iasa intarita din acest joc.
      Trebuie sa tragem invataminte din comportamentul aberant al parlamentului.
      Banuiesc ca nu se va mai repeta in istorie si nici ca va mai tine mult.

  3. Securimea si politrucii din CCR isi bat joc evident. Alde Dorneanu (psd-ost odios, complicele Criminalului Iliescu), Enache (activist pcr, unperist, turnator la Secu), Pivnicieru (avocata uslașă a gruparii penale Fenchiu/Vlasov), Varga (aparatorul hotimii maghiare), Lazaroiu (complicele mafiei portocalii) – tot sunt niste jeguri care au schmbat pe șest COnstitutia in folosul ticalosilor si al hotilor dovedit, cei care au jefuit România in ultimii 30 de ani

    • Pe Daniel Morar unde il punem, ca nu e foarte clar … ?!

    • Domnul Sanitar, pe Morar sa-l punem la oportunism!

    • @ Marcel: Mai degraba la categoria penibil – sa vii cu doua rapoarte, contradictorii, despre acelasi lucru, si sa fie ambele ale tale!?! Bozeeee … 😆

    • Pai penibilul nu e in slujba oportunismului?!

  4. Ca să arate că e de buna credință și nu e vândută complet, ar trebui că miercuri să iasă și să spună că amână decizia până după discutarea celei de pe 7 mai- fiind dependente ..
    Dar nu înțeleg, daca in legea de funcționare scrie clar cine poate face asta ( Ciordache neavând dreptul), ce se mai discută?
    Draknea, nemernicule, dispari naibii odată ! De scăpat tot nu vei scăpa, ai multe tinichele de coadă, ai făcut prea multe mârșăvii; cu cât vei nenoroci mai mult țara asta, cu atât vei scăpa mai greu!nu mai poți păcăli pe nimeni, nu poți să ne faci asta la nesfârșit!vei fi acuzat nu numai de delapidări și furăciunile, vei fi acuzat pt subminarea țării, pentru distrugerea ei; generațiile viitoare te vor judeca drastic, atât pe tine, cât și pe progeniturile voastre!

    • Asa ar fi corect.
      Sa amane judecata din aprilie după cea din mai
      Daca ar fi sa nu ia poprul de prost.
      Dar in opinia mea CCR, cea care a masacrat Constitutia, isi va vedea netulburată de drumul sau pentru ca judecătorii constitutionali provin din pzd, se adapa la pzd si nu vor da decat decizii favorabile partidului.
      Pentru ei nu mai exista: onoare profesională, probitate, competenta sau juristprudenta.
      Perceptia publică e ca CCR a ajuns masina de vot a pzd!

    • Pe astia nu-i asteapta nimeni cand ies de la serviciu?!

    • super mesaj domnule @ cu ochi pe voi DOAME AJUTA .

  5. CCR, să știți așa
    De Dracu’ voi nu veți scăpa
    Și vom ține o ședință
    Și de va fi cu putință
    Pedeapsa va fi in gen
    Cu Constituția din Infern…

  6. Dragă Redacție,
    Deja a început să-mi fie dor de cel mic, cel cu cornițe și trident. Îmi faceți, va rog, hatârul să-i puneți poza în chenar..?!