Ce a descris bine și ce nu filmul „Conclavul” despre conclavurile din viața reală

Speculațiile din jurul unui conclav pentru alegerea unui papă sunt o tradiție consacrată. Dar pentru conclavul iminent care va urma după moartea Papei Francisc, rândurile experților în fotolii de la Vatican s-au mărit datorită Hollywood-ului, scrie AP.

Filmul „Conclavul”, un thriller politic sumbru din 2024, a introdus mulți profani în vechiul proces de selecție, cu regulile sale obscure și ceremonia grandioasă, deși cu o întorsătură plină de intrigi și surprize de palat.

Deși are critici, filmul tratează cu respect gravitatea unei alegeri papale și descrie cu acuratețe multe ritualuri și probleme contemporane cu care se confruntă Biserica Catolică de astăzi. Însă experții de la Vatican avertizează că filmul nu reușește să facă totul corect.

Iată o privire asupra a ceea ce „Conclave” face corect – și greșit – despre conclavuri.

Scenografie și estetică

Filmul excelează la recrearea aspectului și senzației unui conclav.

„Filmul reușește multe lucruri. Au încercat să reproducă cu acuratețe punerea în scenă a Vaticanului”, a declarat William Cavanaugh, profesor de studii catolice la Universitatea DePaul din Chicago. „Ei arată că o mare parte a dramei este în jurul conversațiilor preconclav dintre cardinali”.

Potrivit reverendului Thomas Reese, analist principal la Religion News Service și expert în Vatican, nu este o reconstituire perfectă.

El a numit valorile de producție ale filmului „minunate”, dar a remarcat mici discrepanțe în vestimentația cardinalilor.

„Roșul din hainele cardinalilor era un roșu intens, în timp ce în realitate este mai mult portocaliu. Sincer, îmi place mai mult versiunea de la Hollywood”, a declarat Reese, un preot iezuit care a scris ”Inside the Vatican: The Politics and Organization of the Catholic Church”.

Protocoale papale

Filmul se aliniază cu așteptările din viața reală pentru un conclav rapid, a declarat Massimo Faggioli, profesor de teologie istorică la Universitatea Villanova din Pennsylvania.

„Un conclav lung ar trimite mesajul unei Biserici divizate și posibil în pragul unei schisme. Istoria conclavurilor din ultimul secol este de fapt o poveste a conclavurilor scurte”, a declarat el.

Reese a subliniat și alte discrepanțe. Deși procesul de votare a fost descris cu acuratețe, a spus el, buletinele de vot sunt arse nu după fiecare vot, ci după fiecare sesiune, care este de obicei de două voturi.

Lipsuri sfinte în complot

Există câteva erori flagrante care, dacă ar fi corectate, ar duce la un film foarte diferit.

Un personaj-cheie al filmului, arhiepiscopul de Kabul, Afganistan, sosește chiar înainte de conclav cu documente care declară că răposatul papă l-a făcut cardinal „in pectore” – „în secret” – permițându-i să voteze pentru următorul papă.

„Cea mai mare greșeală din film a fost admiterea unui cardinal in pectore în conclav”, a spus Reese. „Dacă numele nu este anunțat public de către papă în prezența Colegiului Cardinalilor, acesta nu are dreptul să participe la un conclav”.

Cavanaugh a fost de acord și a remarcat că, deși răsturnarea de situație din film cu privire la arhiepiscopul din Kabul a fost exagerată, aceasta indică un anumit adevăr despre conclave.

„Cardinalii nu știu întotdeauna pe cine primesc atunci când aleg un papă”, a spus el. „Dacă cardinalii ar fi știut cum va fi (Jorge Mario) Bergoglio ca Papă Francisc, mulți dintre ei nu l-ar fi votat. Pius al IX-lea a fost ales ca liberal și s-a transformat într-un arhiconservator. Ioan al XXIII-lea ar fi trebuit să fie un papă grijuliu, dar el a declanșat Vatican II”, o serie de reforme modernizatoare.

O altă poveste bizară a filmului îl implică pe decanul Colegiului Cardinalilor care rupe sigiliul confesionalului dezvăluind unui alt cardinal ceea ce i-a mărturisit o călugăriță, a spus Reese.

„El a comis un păcat de moarte și ar fi excomunicat automat. O astfel de acțiune ar fi extrem de greșită”, a spus Reese.

În plus, un cardinal care plătește pentru voturi, așa cum se arată în film, este nemaiauzit în vremurile moderne, a spus Cavanaugh, iar politica este exagerată. La fel și politica.

Filmul greșește prin transformarea cardinalilor în campioni liberali sau conservatori, a declarat Kurt Martens, profesor de drept canonic la Universitatea Catolică din America din Washington.

„Aceste etichete nu ne ajută”, a spus el, deoarece cardinalii sunt foarte precauți în exprimarea opiniilor lor și «chiar și cineva pe care îl considerăm un cardinal liberal este destul de conservator după standardele seculare».

Și a adăugat că, chiar și într-un conclav neobișnuit de mare ca cel din acest an, regula care cere ca următorul papă să obțină cel puțin o majoritate de două treimi din voturi asigură că „orice am numi extrem” probabil nu va obține suficiente voturi.