Ce a semnalat Klaus Iohannis Comisiei de la Veneția în privința legilor Justiției: Consider că forma finală a acestor acte normative nu respectă nici jurisprudența Curții Constituționale, nici standardele europene privind independența Justiției
Administrația prezidențială a publicat sesizarea făcută de Klaus Iohannis Comisiei de la Veneția în privința modificării legilor Justiției. Șeful statului arată, în documentul trimis forului suprem al Consiliului Europei în materia respectării statului de drept, că legile justiției, așa cum au ieșit din Parlament și după repetatele controale de constituționalitate, nu respectă nici jurisprudența Curții Constituționale, nici standardele europene privind independența Justiției.
Textul sesizării trimis de Klaus Iohannis Comisiei de la Veneția:
”Un pachet de trei legi în vederea reformării sistemului judiciar din România sunt acum adoptate de Parlament și vor fi promulgate.
Proiectele de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a legii 304/2004 privind organizarea judiciară și a legii 317/2004 privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii au fost supuse controlului Curții Constituționale.
Cu toate acestea, consider că forma finală a acestor acte normative nu respectă nici jurisprudența Curții Constituționale, nici standardele europene privind independența Justiției.
Înainte de a le promulga și luând în considerare gradul înalt de încredere de care se bucură recomandările Comisiei de la Veneția, în special din partea Curții Constituționale a României, am decis să trimit aceste trei legi atât Curții Constituționale, cât și Comisiei de la Veneția”.
Sesizarea președintelui Iohannis a fost transmisă pe 3 mai Comisiei de la Veneția. Anterior, pe 26 aprilie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția, la solicitarea PNL, cu privire la aceleași legi.
Comisia de la Veneția a notificat autoritățile române în privința calendarului pronunțării pe legile justiției, astfel că adoptarea raportului final ar fi programată la plenara din luna octombrie, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Reprezentanții Comisiei ar urma să vină la București în perioada 11 – 12 iunie pentru discuții cu toți actorii implicați: autorii proiectelor, comisia specială, Ministerul Justiției, Înalta Curte, parchete, CSM, asociațiile de magistrați.
O opinie preliminară ar urmă să fie elaborată spre sfârșitul lunii iunie, potrivit calendarului comunicat autorităților române.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu