Ce aflăm după condamnarea și fuga precipitată a Elenei Udrea
Mulți s-au întrebat de ce un infractor cu antecendente de fugar ca Elena Udrea a rămas în țară până în ziua pronunțării sentinței în dosarul Gala Bute și a încercat să se sustragă de la executarea pedepsei când era deja prea târziu. O posibilă explicație ar fi că fostul ministru al dezvoltării a avut convingerea, până în ultimul moment, că îi va fi admisă contestația în anulare. Poate chiar a fost încurajată să creadă asta.
În cazul admiterii contestației, procesul s-ar fi reluat de la zero și ar mai fi durat ani buni până la o sentință definitivă.
La ultimul termen, de luni 4 aprilie, chiar și procurorii DNA au pledat cauza Elenei Udrea, cerând admiterea contestației în anulare și rejudecarea dosarului Gala Bute cu explicația cel puțin bizară că, deși riscă prescrierea faptelor, speră să obțină obțină pedepse mai mari. Impresia generală a fost, pe bună dreptate, că DNA a pus batista pe țambal.
Cu această impresie va fi rămas și Elena Udrea împreună cu avocatul ei. Din păcate, cel puțin în cazul DNA, nu pare să fi fost o mega-strategie de aburit inculpatul, ci o bâlbăială cu final fericit. Din informațiile G4Media.ro, procurorul de ședință nu l-a informat pe șeful DNA, Crin Bologa, despre ce concluzii vor pune la termenul de luni. Bologa a încercat ulterior să repare dezastrul, așa că DNA a trimis la instanță concluzii scrise fix invers decât cele susținute de procurorul de ședință.
În faza procesuală în care se afla Elena Udrea, judecarea contestației în anulare, instanța nu mai putea aplica măsuri preventive pentru a se asigura că inculpata nu fuge din țară. Pur și simplu nu mai exista nici un mijloc legal prin care Udrea să fie ținută în București.
Nici în celelalte dosare în care este judecată nu s-au dispus măsuri preventive, prin urmare Udrea era, teoretic, liberă să plece din țară oricând, fără ca statul român să poată face ceva pentru a o ține pe loc. Dacă, de pildă, Elena Udrea decidea să aștepte în Dubai decizia Înaltei Curți și pleca preventiv în urmă cu o săptămână, nimeni n-ar fi putut să o oprească să plece. Iar din Dubai, unde s-au mai refugiat și alți români cu probleme penale, ar fi fost aproape imposibil de extrădat.
Dar ceva a ținut-o în loc, iar acest ceva nu poate fi decât propria convingere că nu va păți nimic. Cine și cum i-a insuflat și întărit această convingere, greu de spus. Poate chiar propriul ei avocat, Tudorel Toader, fost ministru al justiției și maestru în arta aburelii. Vezi cazul Dragnea, dus de nas luni de zile cu OUG-ul salvator de amnistie și grațiere, care n-a mai venit niciodată. Cert este că Udrea era încrezătoare că va avea câștig de cauză la Înalta Curte.
În paranteză fie spus, am avut ocazia, total întâmplător, să o văd în treacăt pe aeroportul Otopeni venind de la Cluj acum câteva zile. Nu părea câtuși de puțin apăsată de grija unui proces care, în câteva zile, avea să o trimită la închisoare.
Apoi, fuga ei precipitată din România, în ziua condamnării, indică în mod suplimentar că nu plănuise meticulos plecarea din țară. Decizia a fost luată în ultimul moment. Dacă ar fi avut cea mai mică intenție să părăsescă România și-ar fi luat bilet de avion cu cîteva zile înainte și pleca de pe Otopeni, cu avionul, neavând nici o interdicție. În nici un caz n-ar fi riscat să fie prinsă în orice moment fugind cu mașina prin vama Giurgiu, urmând să traverseze Bulgaria și Grecia, două țări în care operează mandatul european de arestare.
Cum și de ce s-a decis atât de târziu? Nici aici nu avem răspunsuri clare. Fie pe baza unor informații scurse din instanța în timpul deliberărilor, adică la pont, fie când a realizat că riscă totuși prea mult să aștepte sentința în țară, numai că revelația i-a venit cam târziu.
Din situația de mai sus mai putem trage o concluzie: Elena Udrea și protectorul ei, Traian Băsescu, au fost decuplați total de la sistemul de putere după 2014. Capacitatea lor de a-l influența, direct sau prin intermediari, s-a redus la zero. Cei mai puternici oameni din România, care au stăpânit țara timp de zece ani (2004-2014), au încasat, la mică distanță unul de altul, condamnări răsunătoare în justiție.
Traian Băsescu a primit sentință definitivă de colaborator al Securității ca poliție politică pe data de 23 martie. Înalta Curte a condamnat-o definitiv pe Elena Udrea în dosarul Gala Bute pe data de 7 aprilie. Cei care se cred azi intangibili, jupânii României, ar putea învăța ceva din exemplul celor doi Supremi vaporizați în doar câțiva ani de pe scena politică, iar în cazul ei, și din viața publică.
Pe de altă parte, fuga precipitată a Elenei Udrea relevă un mare gol legislativ. Codul Penal românesc nu sancționează în nici un fel sustragerea de la executarea pedepsei, deși avem deja atât de multe cazuri de fugari. Ministerul Justiției, Guvernul, Parlamentul ar putea interveni cu o propunere legislativă pentru a descuraja infractorii să fugă din țară, prin incriminarea sustragerii de la executare.
În mod absurd, Codul Penal românesc sancționează doar complicele, doar pe cel care ajută un condamnat să fugă de închisoare: ”Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”. Cum să pedepsești doar complicele, nu și fugarul?
Or, prin sancționarea sustragerii, condamnații s-ar putea gândi de două ori dacă merită riscul, dacă știu că la anii de închisoare primiți deja s-ar putea adăuga o nouă condamnare pentru fuga din țară.
Elena Udrea a devenit un simbol al corupției, arivismului și imposturii politice din România. Ce lovitură cumplită ar fi fost pentru statul român dacă s-ar fi văzut înghenuncheat a doua oară de un Escobar în fustă. Ce imagine de neputință, slăbiciune și vulnerabilitate ar fi proiectat acest stat român militarizat, care face pe vigilentul șef la granițele Ucrainei, țară aflată în război! În ce ridicol cumplit s-ar fi scufundat justiția, instituțiile de forță, serviciile, poliția! Statul român a evitat, cumva, la limită un nou dezastru de imagine.
În fine, imaginea Elenei Udrea reținută aproape de vama Kulata, așezată cuminte pe un scaun în timp ce butona telefonul este aproape dezarmantă. Prin urmare, chiar avea un telefon cu ea? Chiar nu realiza că lasă o dâră lungă după ea din poarta vilei din Corbeanca până la granița cu Grecia? Și nici n-a schimbat mașina după ce a intrat în Bulgaria? Dacă răspunsul este da, înseamnă că Udrea n-a fost niciodată chiar atât de inteligentă pe cât susține Traian Băsescu, altfel un om care se pricepe la alți oameni, dar în acest caz orbirea a fost, se pare, totală.
PS: Dosarul Gala Bute a fost făcut pe vremea ”fostului DNA”, cel acuzat de televiziunile mogulilor de abuzuri îngrozitoare sâvărșite în cârdășie cu ”statul paralel”. Actualul DNA n-are nici un merit în acest dosar, dimpotrivă, era pe punctul să-l trântească și pe acesta. Ancheta a fost condusă de procurorul Marius Bulancea, detaşat în 2020 consilier al Laurei Codruţa Kovesi la Parchetul European.
PS 2: Din condamnarea Elenei Udrea mai aflăm ceva important despre Înalta Curte, și anume faptul că a ales să aplice decizia CJUE care spune că instanțele naționale pot ignora deciziile Curților Constuționale dacă vin în contradicție cu dreptul UE. În acest caz, CCR stabilise că completurile de cinci au fost nelegal constituite, iar Înalta Curte a ignorat această decizie acordând prioritate dreptului UE. Este un precedent important, cu valoare de stimul în ce privește aplicarea deciziei CJUE, mai ales că unii magistrați au acțiuni disciplinare din cauză că au acordat prioritate dreptului european în fața celui național.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
75 comentarii